Tablou cu mamă şi copil

În splendide ţinuturi am umblat fără îndoială
în castele clădite de pictori
şi am fost sigură că ele există
Am privit oamenii fără îndoială
şi despre ei n-am aflat nimic
dar tu
te-ai aplecat peste mine ca arborele spre pământ
la înserare
când frunzele se întorc una spre alta
şi strivesc între ele singurătatea
mă ţineai în desimea răcoroasă a braţelor
ca să nu-mi rănesc mersul de asprimea lucrurilor
îmi sprijineai capul
să nu alunece în căutări deşarte
În splendide ţinuturi te-am văzut
poveste de taină a oricărei lumi
îndoite asupră-şi, după imaginea mamei
purtându-şi pruncul trup în trup
Unde nu este spaţiu nu este cădere în gol
pictorii au vrut să lase moştenire
acest fapt neîndoielnic
există orice lucru care poartă în braţe un altul
Eşti aici şi când
frunzele tale s-au aşezat de tot în pământ
ca notele într-o simfonie
sub foşnetul lor galben îmi ţin arborele în picioare
poţi să îţi sprijini capul de mine, mamă
între timp voi căuta să cuprind în cuvinte
odihna roditoare a aplecării spre sine
dar n-ai teamă
nu voi încerca nimic zadarnic
vreau să las moştenire doar
acest ergo sum,
n-ai teamă
te pot ţine în braţe
şi sub furtună nu se va cunoaşte
care din noi a murit în picioare.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăţi aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoşti cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ţi fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Ştii tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai aşteptat pe mine...
Lucian: Şi ce-ai fi vrut să-ţi fi spus?! Că ţi-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău şi am oprit câteva file din el?! Am preferat să ţin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenţia. Scrie că... Mă iubeşti. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu aşa?! Corectează-mă, dacă greşesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există o profunzime a minţii pe care trebuie să o atingem. Nu există decât o vacuitate imaculată. Nu există interior, exterior, suprafaţă sau adâncime. Nu ai unde să te duci. Oriunde te-ai duce, e tot aici. Priveşte în jur, spune care sunt limitele acestui moment. Cum îl măsori? După lungime, lăţime, grosime? Acest moment prezent nu are nimic de-a face cu timpul sau cu profunzimea. E foarte simplu. Vei râde când îţi vei da seama cât de simplu este. Oamenii petrec 30 de ani în peşteri doar ca să descopere că sunt ei înşişi, Sinele lor. Acest A FI este aici şi acum. E ca şi cum ţi-ai căuta ochelarii în timp ce îi porţi. Orice ai face, oriunde ai fi, eşti mereu în această Sursă.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singurătatea to ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.

Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai tină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?

Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus creaturii doritoare din mine

I-am spus creaturii doritoare din mine:
Ce este acest râu pe care vrei să-l traversezi?
Nu sunt în calea lui călători – şi nu există cale.
Vezi pe cineva mişcându-se în jur sau căutând adăpost?

Nu există râu – şi nici barcă – şi nici barcagiu.
La fel, nu există nici parâmă de remorcare şi nici edecar.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nici vad!

Nu există alt trup – şi nici minte!
Crezi că se află un loc unde sufletul va fi mai puţin însetat?
În această absenţă mare nu vei găsi nimic.

Deci, fii puternic, intră în propriul trup;
acolo vei găsi teren solid pentru picioarele tale.
Gândeşte-te la asta cu toată atenţia!
Nu pleca în alte locuri.

Kabir spune: Trebuie doar să renunţi la toate gândurile
care privesc lucrurile imaginare
şi să stai ferm în ceea ce eşti.

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzătorul este liber de vedere! În momentul în care realizezi că tu eşti Conştiinţa, ego-ul este complet dizolvat. Nu se pune problema să abandonezi ego-ul, ci să recunoşti Conştiinţa. Ea este Veşnic Prezentă, este Acum, Aici. Cunoscutul însuşi creează frica, prin limitare şi raportare la el însuşi. Gândului despre frică îi este frică de gândul de libertate. Când noi avem recunoaşterea, acest sentiment de separare dureroasă de/între mine şi restul lumii dispare. Apoi, dispare dorinţa de a mai căuta ceva, ai ajuns la capătul oricărei forme de căutare. Apare acel sentiment al Veşniciei, al Vieţii Veşnice. Conceptului de frică din mintea ta îi este frică de conceptul de libertate. Cât de valid poate să sune asta? Doar Prezenţa există, nu există nimeni care să fie prezent. Doar cuvintele există, nu există nimeni care să vorbească. Există doar ascultarea/auzul, nu există niciun ascultător. Când laşi aceste cuvinte să intre în contemplare în tine, vei vedea că există foarte mult spaţiu în ele. Cuvintele care răsar din linişte, se întorc înapoi în liniştea desăvârşită, cui aparţin? Ce anume nu trece pentru că este deja de veacuri Veşnicia Veşniciei?!

Atmaji Maharaj în De unde ştii că nu eşti deja iluminat?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
aşchii îmi sar din braţe
şi trec spre pământ prin mine.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceaţa s-a risipit,
Îngerul însoţit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a şoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Şi-a dispărut...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de viaţă

Stăteam aşa, smeriţi,
dezbrăcăţi de cuvinte,
privind în gol, înmărmuriţi,
dincolo de cele sfinte.

Ce frumos şi ce aproape
te-ai petrecut în mine!
eu dans, tu melodie
tu dor, eu poezie.

Ce frumos şi ce departe
m-am petrecut în ţine!
văzuţi de toţi, în toate
şi nevăzuţi de nimeni.

M-agăţ de ţine, ca de moarte!
Mă-mpingi spre soare, tenebros.
Mă vezi cum ard şi arzi în mine!
nebun şi rece, lunecos...

Să-ţi fiu călău ai vrut şi te-am ales
în pântec să te zămislesc, spre răstignire
în braţe să te strâng mai des
când sânu-mi te adapă cu iubire.

Te-nvălui iar, într-o poveste
Şi-apoi ne pierdem în nefire
Căci noaptea noastră iarăşi este
Purtată lin, spre nemurire.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creedy: Sfidător până la sfârşit, da? Nu plângi ca el, nu? Nu te temi de moarte. Îmi semeni.
V: Singurul lucru pe care eu şi tu îl avem în comun, domnule Creedy, este faptul că amândoi vom muri.
Creedy: Cum îţi imaginezi că o să se întâmple acest lucru?
V: Cu mine având mâinile în jurul gâtului tău.
Creedy: Ce o să faci? Am înconjurat locul. Nu ai nimic. Nimic în afară de blestematele tale de cuţite şi loviturile tale de karate. Noi avem arme.
V: Nu, ce aveţi voi sunt gloanţe şi speranţa că atunci când armele voastre vor rămâne fără muniţie nu voi mai fi printre voi pentru că dacă voi mai fi cu toţii veţi muri înainte de a le încărca.
Creedy: Acest lucru e imposibil. Omorâţi-l. (Oamenii încep să tragă spre V, dar el se afla încă în picioare când ei rămân fără gloanţe.)
V: Este rândul meu. (V izbuteşte să îi omoare pe toţi ajutându-se de cuţite înainte ca aceştia să reîncarce armele.)

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Astăzi e ziua ta, copil frumos,
e ziua în care îmi amintesc cum ai păşit în viaţa mea,
când te priveam şi nu-mi venea să cred că eşti copilul meu,
te-am luat în braţe şi de atunci te ţin în braţe, dragul meu,
o inimioară începea să bată în drumul meu,
un drum pe care amândoi păşim cu dragoste de Dumnezeu,
ne-mpiedicăm, cădem şi iar ne ridicăm,
continuăm să alergăm spre mântuire.
Parcă mai ieri tot gângureai şi te hrăneam
şi te hrănesc cu tot ce am mai bun pe acest pământ românesc,
udat cu fapte creştineşti, cu tradiţii strămoşeşti.
Ce moştenire să-ţi las, copil frumos?
Privesc în jur şi mă îngrozesc de neamul nostru românesc
ce s-a pierdut pe căi păgâne,
au şi uitat că au un câine,
s-au lepădat de Dumnezeu
şi aleargă cu sacul plin de iluzii
spre alte zări înfipte-n deziluzii.
Visează, iubeşte, dăruieşte,
zboară spre zările albastre, copilul meu,
eu te aştept aici, privindu-ţi zborul,
cu mâinile întinse, Îl voi ruga pe Dumnezeu
Să aibă grijă de sufleţelul tău.
Eu te iubesc şi-ţi spun un sincer "La mulţi ani!"

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate... sau... Început de sfârşit?

Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.
N-ai produs mai nimic, ţi-ai dat munca pe ban.
Alţii ştiu de-ai fost drept, sau un simplu golan.
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
Cu nimic aţi servi, la intrarea în... pământ.
Căci acum vine timp să predai ce-ai primit,
O nimica de clip' şi doar chin nesfârşit,
Un contract de împrumut de a duce la cap
O bucată de trup, pe un suflet purtat.
Un destin neştiut într-o plajă imensă
Cât un bob de nisip, într-o mare' universă.
Important te-ai crezut, dar eşti mic în neant
Unde-ai rol să predai un înscris... expirant.
Şi refuzi ca să pleci cu cea moarte la toartă,
Spui în van să împlineşti un destin, sau o soartă.
Amărâtul ce eşti, n-ai ce face... te duce
Prins mai slab ca oricând... la sfârşitul de cruce.

Şi de-ai şansă, eroul fi gravat pe cer pânză,
Poţi te întoarce-n planetă, cu spirit... de-o frunză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ziceai că o să mă scapi de body-guarzi.
Lucian: Da; în schimb, am să-ţi cer o favoare.
Lia: Favoare?! La ce te-ai gândit?
Lucian: Vreau să te rog să-mi permiţi să te conduc până acasă, cu maşina directorului; încă mai am cheile de la dânsul, mi le-a lăsat până pe 27 iunie. În plus, scap rapid şi de body-guarzii mei...
Lia: Să mă conduci până acasă? Nu cumva mă confunzi; cred că altcuiva doreai să-i faci această propunere... Spre exemplu, poate colegei noastre Maria, domnişoara blondă.
Lucian: Nu! Ce vrei să spui, de fapt?!
Lia: Doar n-ai de gând să susţii că ieri n-ai condus-o pe ea, cu aceeaşi maşină?
Lucian: Nu, n-am să te contrazic; dar cum aşa, mă urmăreşti?
Lia: Nici gând; v-am văzut ieri, nu ştii? Aţi trecut pe lângă mine.
Lucian: Aşa-i; n-ai vrut să vii şi tu cu noi.
Lia: Poate aş fi fost în plus; v-aş fi încurcat.
Lucian: Tu nu ne-ai fi încurcat deloc; de acest aspect s-au ocupat cei patru body-guarzi care ne-au însoţit tot drumul.
Lia: De ce n-ai scăpat şi de ei?
Lucian: N-am vrut.
Lia: Dar acum, de aceştia, cum şi de ce ai de gând să scapi?
Lucian: Hai cu mine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!