Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

O piatră, care se rostogoleşte de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieţii. Ea sfârşeşte prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar şi picăturile de ploaie. O piatră de râu
străluceşte veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii şi visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrăţişează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existenţe. Ea este aceeaşi piatră
care se crapă, aceeaşi, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau aşezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită şi nu-şi va schimba esenţa,
pentru că orice piatră este şi rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârful Omu

Vârful Omu, voievod de piatră al Bucegilor, în jurul frunţii căruia se strâng negurile la sfat, hotărând ce zări să mai cotropească...

definiţie de Andrei Pandrea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puful de papadie

din decolteul orelor răsare uneori o pereche de sori
unul roşu celălalt albastru
îndrazneţi aprinşi obraznici
joacă în ochii tăi adormiţi
o dimineaţă cu poftă privirea

nu rezişti ispitei
şi-atunci cuibul ceasului din vârful de piatră se umple de pui
zâmbete puf de păpădie
sufli încet către stele
seminţele focului pleacă la plimbare hai-hui

rămâi privind în urma lor
obraz înroşit gânduri indecente apusuri

om sunt, doamne,
mă gâdil uşor

poezie de Florina Daniela Bordieanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu are dreptul să trăiască doar pentru sine; nu e moral. Cred că amanta ar trebui să mulţumească soţiei pentru auto-sacrificul de a rămâne gravidă în locul ei.

aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinxul din Bucegi

Chemarea mea de piatră
Să vă străpungă somnul,
Să vă alunge teamă,
Să vă răscoale Dorul!
Să vă răzbată-n sânge,
În minte şi în inimi
Şi-n sufletul ce plânge,
Unde crescut-au spinii...

Strigarea mea de piatră
Să vă ajungă-n prag,
Să vă izbească-n poartă,
Cioplită-n timp, cu drag...
Inima mi se strânge
De prădători haini!
Pecetluită Soartă,
Când Graiul ni se frânge,
Pierdut printre străini!

Urletul meu de piatră
Să vă trezească Lupii!
Sub lespede uitată,
Să veneraţi Străbunii!
Vă chem, cu Izvoarele,
Cu Munţii, Pădurile,
Cu Soarele şi Luna,
Câmpiile şi Marea:
DACIA, Deşteptarea!

Cu Lupul Alb, în frunte,
Ca Oaste neclintită
Staţi Daciei de strajă:
Frumoasa jefuită!
Să n-ascultaţi de Nimeni,
Doar de-ale voastre legi!!
Şi cât va fi Pământul
Şi Dacia Eternă,
Vă apăr Demnitatea,
Eu, Sfinxul din Bucegi!

poezie de Antonela Stoica
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine a ajuns să-şi pună pecetea asupra epocii sale a fost hulit înainte de a fi aplaudat. De ce? Pentru că şi-a urmat propriul său drum şi a devenit propriul său stăpân, interesat în a face ceea ce corespunde ideilor sale şi nu ceea ce ar încerca să impună societatea.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeus şi Prometeu

Zeus, ca un zeu matur,
Ocolind pe Dumnezeu,
L-a predat pe Prometeu
În ghearele unui vultur.

madrigal de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Când frumuşica doamnă cade victimă propriei prostii
Şi descoperă mult prea târziu că bărbaţii-înşeală,
Ce vrăji o mai pot elibera din ceţuri şi melancolii?
Ce arte-i pot spăla lacrimile şi-a inimii acreală?

Singura soluţie care-i rămâne de-a-şi acoperi vina,
De-a ascunde de ochii lumii-acea ruşine,-acea ocară,
De-a-l face pe iubit să-şi înghită cu tot cu sâmbure măslina
Şi să-şi smulgă îndurerat inima din piept este... să moară.

poezie de Oliver Goldsmith, 1728-1774, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii deschişi

închide pleoapa lumii
trage noaptea peste noi
să-i răsfoim prefaţa
lângă zâmbetul tău
viaţa rămâne cu ochii deschişi
piscuri fără anotimpuri
foşnet fără trup al cuvintelor

lângă ele rămânem copii şi după spectacol
mâine lumea va începe din alţi sori
cu o mână culege lumina
cealaltă prelungită în mângâieri
în loc de degete

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltenii lui Tudor

Vine-un chiot dinspre munte,
Vine freamăt din păduri
Tudor domnul vine-n frunte,
Cu mulţimea de panduri!
Iar din Jiu, din apă sfântă,
Iese cântec vitejesc,
Şi cu glas de surle cântă
Tot poporul românesc.

Las să-i sune surle-n ţară,
Să-şi adune-olteni destui,
Ţara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui
Mândra patrie română
Nu sub braţ de oameni slabi,
Ci voinică şi stăpână
Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,
Cârduri negre se-nvârtesc,
Şi se zbat de-atâta sete
Şi de foame se izbesc:
N-au s-aştepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toţi răzbunătorii tăi!

Cine vrea părtaş să fie
Dreptului pe-acest pământ
După Tudorin să vie!
Că-i trimis de Domnul sfânt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuşi s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat şi ei mereu.

Ridicaţi, români, Dreptăţii
Steag cu sfântul George-acum
Sfintei Legi şi libertăţii
Faceţi-i odată drum!
Cine nu-i cu voi, să ştie
Că izbit va fi de voi,
De cei straşnici în mânie
Şi din leagăn de eroi.

Domnul Tudor să trăiască!
Sus cu toţii, pui de lei,
Pentru ţara Românească,
Pentru drepturile ei!
A-mbrăcat cămaşa morţii
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorţii,
Va trânti dranii jos!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Nu vreau flaute.
Vreau îngeri
Pentru sângele cutremurării.
Cer naşterea cântecului
Prin apropierea
De tine.
Viaţa umblă pe oase
Nepăsătoare,
Iubirea ta rămâne
Binecuvântare?...

Să fiu piatră?
Să fiu potop?
O, inima mea
Lângă tine
Învie revelaţia
Din gâtlejul
Timpului.

Vino,
Seninul tăcerii
Se zbate
În ardere!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la Turnu Măgurele

Noaptea caldă... noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un "Adio del Passato"
Fredonat într-o lagună taciturnă.

Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniştea se sparge-n uşi de cafenele.
Catedrala 'nalţă turlele spre stele
În mirosul de grătar şi de tarabă.

Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelaţii somnolente,
Pe când paznic al luminilor de lapte
- Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
Stă eroul de la şaptezeci şi şapte...

poezie celebră de Ion Pena din Graiul tineretului (11 iulie 1933)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a plagiat şi naşterea, şi viaţa, şi moartea! În schimb, posteritatea sa e foarte originală: nu există!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu nu înţeleg multe lucruri
ce par a fi simple şi nu sunt
cum ar fi de exemplu
scânteia de început
naşterea moartea această
trecere aproape brutală
prin zeci de anotimpuri incerte
din coapsa evei sâsâitul şarpelui
raiuri promise abandonate
îmi fac semnul crucii pe buze
accept desprinderi masive
din calota polară pentru că simt
cu instinctul acela primar
tragedia supravieţuirii
încă o dată îmi fac semnul crucii
pe frunte în dreptul inimii
şi tot nu înţeleg de ce mi-au fost daţi
ochii aceste fântâni larg deschise
înspre centrul pământului

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În culisele aparenţei, mi-am văzut: naşterea, viaţa şi moartea. Toate aşteptau să-şi intre în rol.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Ţăranului român

Ţăranul rămâne omul absolut,
Icoană vie, cu mâinile crăpate;
Departe de un destin revolut,
El duce pâinea noastră-n spate.

Cu-ntregul chip circumvolut,
În suflet, cu năzuinţe, surpate,
Ţăranul rămâne omul absolut,
Icoană vie, cu mâinile crăpate.

Din ţarină, perna şi-a umplut;
De pe ea, i-au fost visele furate.
Din dragoste pentru natalul lut,
Cu toate umilinţele-ndurate,
Ţăranul rămâne omul absolut.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ultima unire

Vine mama să mă-ntrebe
de Grigore cel Vier
ţara asta iarăşi fierbe
supărată-i pân-la cer

Basarabia e tristă
şi Ardealul e tot trist
prostia din nou insistă
eu mă fac dar nu exist

Ce Moldovă şi ce ţară
ne înalţă şi doboară
Ţara noastră Românească
fără noi dar să trăiască

Că murind prin alte părţi
vom trăi cu-aceiaşi morţi

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (30 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi fortific somnul

Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin uşa larg deschisă a jnepenilor suri
şi mă întind pe laviţa de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe laviţa de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul şi el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foşnetul coroanei

poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!