Puful de papadie

din decolteul orelor răsare uneori o pereche de sori
unul roşu celălalt albastru
îndrazneţi aprinşi obraznici
joacă în ochii tăi adormiţi
o dimineaţă cu poftă privirea

nu rezişti ispitei
şi-atunci cuibul ceasului din vârful de piatră se umple de pui
zâmbete puf de păpădie
sufli încet către stele
seminţele focului pleacă la plimbare hai-hui

rămâi privind în urma lor
obraz înroşit gânduri indecente apusuri

om sunt, doamne,
mă gâdil uşor

poezie de Florina Daniela Bordieanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau doi, acum e numai unul

în fiecare dimineaţă, împreună
ca acele ceasului, o pereche râzând atât
de perfect, zâmbind, continuând astfel
în fiecare dimineaţă, ei vin împreună
în fiecare dimineaţă, ei pleacă împreună

în această dimineaţă, el a plecat singur
în această dimineaţă, ea a rămas singură
privind în gol
prin nimicul pe care îl vede în faţa ei,
prin deşertul care traversează masa,

erau doi, acum e numai unul,
acum e prea târziu, prejudiciul a fost făcut.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfin de păpădie

Condamnat, condamându-mă
Precum un delfin pe uscat.
Pe stâncă, nearucându-mă
De mării ochii-ncojurat...

Privind după cristaline
valuri de căprui smarald
cu adiere mistral în fald,
Stol cu păsările gene...

Zbătându-mă în flamură
Pe vârful de condei, întors..
Pe trestie din gând de piatră!
În puf de păpădie ucis

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământu-mbrăţişării noastre

uneori te mai gândesti la mine
şi-atunci îmi pierd memoria
şi nu ştiu unde şi de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci o vână-albastră în tâmplă
ţi se sparge
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci când iarna vine
cad în fântânile-ngheţate
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândeşti la mine
şi-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
şi-atunci ţi se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
în fulgerul aceleiaşi secunde
ţinem pe umeri rând pe rând
în loc de capete pământul bătut
în reliefu-mbrăţişarii noastre

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul nostru dăruieşte fiecărui suflet o pereche, o reflecţie a sinelui său, un spirit asemeni. Şi, indiferent cât de îndepărtate ar fi sufletele pereche unul de celălalt, chiar dacă sunt din dimensiuni diferite, ele se vor găsi întotdeauna unul pe celălalt. Acesta este destinul. Aceasta este dragostea.

citat din Julie Dillon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerii orelor

Cavalerul orei de zori
Vibrează sub solzi:
Cerul n-a mai sădit sori,
Lumina sună din corzi.

Cavalerul orei de ceară
Stoarce mierea din stelele coapte,
Cu umbre de paloş măsoară
Cozile Căii de Lapte.

Cavalerul orei de vis,
Tăvălit în ape de var,
Adoarme - cum i s-a prezis -
La cel mai albastru hotar.

Cavalerul orei de somn,
În platoşa caldă de smalţ,
Pe ţara de plumb este domn,
Dar pierdu de la piept un smarald.

Cavalerul orei de moarte
Ridică degetele de aur:
Metalele cupelor sparte
Se-ntorc în teluric tezaur.

Cavalerii orelor pleacă
Egali, către zodii de taină:
Poate cel cu mantaua săracă
Să-ţi prindă ora neştiută de haină.

poezie celebră de Romulus Vulpescu (1953)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşte

Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi şi mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferenţă locuieşte-n oraşul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?

Îşi freacă aripioarele şi se gândeşte
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminiţe
El este singurul erou a mii de poveşti
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-şi ochii în sus...
Priveşte! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de peşti sunt aceştia?

Mai târziu ghemuit sub streaşină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând seminţele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheaţa
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-şi mai vede faţa.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi clipită...

pe îndelete rochia ta
te dezveleşte, bate vântul,
îţi văd piciorul pe sub umbra sa,
mă las furat... furat mi-e gândul

mă rog de vânt să sufle mai cu foc,
mă rog tăcut şi înţelege,
mi-arată coapsa, până la mijloc,
frumoasa-ţi coapsă, îmi e lege

păşesc încet în urma ta,
din şolduri parcă mi te legeni,
o nebunie parcă îmi cânta,
chemarea dulce, către pepeni

sunt chinuit, privesc înceţoşat,
văd licărul din trup de doamnă,
domniţă dragă, sunt amorezat,
m-aud rostind, încet, cu teamă

întorci privirea, îmi surâzi
pe buzele-ţi cărnoase, frământarea,
sticleşti în ochi, vorbesc parcă la surzi,
rămâi clipită... cu uitarea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâme de dantelă

Mici fărâme de dantelă
Dănţuie-n văzduh de parcă,
Zâne-n ceruri joacă, joacă.
Mii cristale felurite
Mi se prind în păr,
Hai-hui,
Par ca nişte diademe
În vâltoarea buclelor.
Dar văpaia încreţiţă
Le topeşte prea uşor,
Nu le pot prinde-n palme
Căci dispar încet,
Şi mor.

poezie de A.I. Raluca Băceanu (22 februarie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avea sânge albastru, de ce s-a înroşit în obraz?

aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt.

Marc Levy în În altă viaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somnul nopţii îngheţate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniştită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aş putea să-ţi văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
şi una singură apune.
În focul inimii
sunt speranţe de neatins...
şi eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopţii îngheţate,
cu şoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
sub chipul ploios al lunii albe.

poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă pe o temă dată

... Şi-acum,
să-mi spui
câte puncte are linia
care te uneşte pe tine
de mine?

*

După ce ai aflat,
numărul acestora
împarte-l la doi,
pentru a găsi
locul din care
eu privind către tine,
tu privind către mine,
eu să pot vedea
plus infinitul,
tu să poţi zări
minus nesfârşitul
iubirii,
bucuriei,
şi al durerii
care ne apropie
şi ne desparte,
aşezându-ne sub două bolţi
delimitate
prin trei puncte,
imposibil de unit
printr-o linie dreaptă,
care să ne aducă
mai aproape,
încât să reuşim,
în sfârşit,
să aflăm
dacă numărul total
al punctelor
ovalului feţei tale
şi numărul total
al punctelor conturului sufletului meu,
însumate,
apoi împărţite la doi,
poate da un rezultat rotund,
albastru,
sferic,
pe luciul căreia
să încercăm,
într-un târziu,
să alunecăm
încet,
lin,
unul către celălalt.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tovarăşii de joacă si de tristeţe renunţau, unul după altul, la ceremonialul păgân al tăcerilor si melancoliilor de sub arcadă. Bucuroşi că, în cuibul părintesc, nu-i mai bate toamna cu pumni de picuri reci în obraz.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu-n obraji

Şi fiecare piatră se ascunde de tine
prinsa-ascunsa sau poate
ascunsa-necuprinsa
şi mergi cu tiptilul meu după tine
ca un sânge după ce răsare roşu în
obraz
ruşinat aşezat
pe vine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O mireasmă dulce mă înfăşoară, înfiorându-mă...
... o umbră vie...
Îmi miroase a cald, a soare... a lună şi stele...
Îmi eşti încâlcit prin suflet... în gânduri şi cuvânt..
şoaptele-ţi se leagănă pe piele şi-n sânge,
Te inspir, uitând să expir,
să-mi rămâi aş vrea...
bătăi de inimă, clopote de moarte şi suspine de dor răsucite în zâmbete îngheţate...
amestecate cu paşi care pleacă,
pleacă înainte să ajungă.
Şi-mi arde în lumina ochilor o urmă seacă a visului nevisat...
Da... mă arde năprasnic un vis pictat în noapte... dar risipit în zori.
M-am trezit mirosind a tine...
Pe urmele paşilor îmi cresc flori albe...
purtându-te.
Mi-s ochii de rouă, iar buzele-mi te rostesc...
răsuflu un abur spre o fereastră,
pe care cu degetul conturez chipul tău...
numele tău strig dureros...
sperând o clipă să te mai văd...
Urma ta se pierde însă, alb şi trist...
Am mai deschis o dată uşa spre tine
un pic de aer să intre pentru o ultimă răsuflare,
dar te simţeam smulgându-te dureros...
Plecai... uitând să mă înveţi să respir fără tine...
Atunci mi-am netezit cu grijă cuvintele şi gândurile...
respirând doar răsunetul paşilor tăi prin mine, şi-o lacrimă...
Le-am şoptit un început de poveste... şi-au adormit, încremenite, murmurându-te...
"ce vis frumos..!.. era doar în trecere însă..."

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul zburător

A venit uşor prin vis
Ochii el mi i-a deschis
A venit uşor zâmbind
Încet dragostea şoptind

Înger desenat cu cretă
Înger cu aripi de fum
Vânt ce sperie o poetă
Cel ce lasă în zbor parfum

Ochii mov şi plini de stele
Privesc mândrii, rândunele
Înger galben, cal ce zboară
Pleacă dis-de-seară

Zboară şi nu mă găseşte
Plânge şi speriat priveşte
Ce-n lumină creşte, creşte
Inima ce o iubeşte

poezie de Mădălina Radu
Adăugat de Mădălina Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit şi curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerţi cu boală şi cu foame,
Cu moarte şi cu viruşii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli şi răi
Şi nu ne-am plâns greşeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriţi, în viaţă au luptat...
Acum îngenunchem şi-ţi dăm crezare
Şi Doamne, ştim că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Şi lacrimile noastre sunt amare.

Să ne unim în luptă, toţi, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă şi ne ai în paza Ta!
Plâng toţi cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!