Sfinxul din Bucegi

Chemarea mea de piatră
Să vă străpungă somnul,
Să vă alunge teamă,
Să vă răscoale Dorul!
Să vă răzbată-n sânge,
În minte şi în inimi
Şi-n sufletul ce plânge,
Unde crescut-au spinii...

Strigarea mea de piatră
Să vă ajungă-n prag,
Să vă izbească-n poartă,
Cioplită-n timp, cu drag...
Inima mi se strânge
De prădători haini!
Pecetluită Soartă,
Când Graiul ni se frânge,
Pierdut printre străini!

Urletul meu de piatră
Să vă trezească Lupii!
Sub lespede uitată,
Să veneraţi Străbunii!
Vă chem, cu Izvoarele,
Cu Munţii, Pădurile,
Cu Soarele şi Luna,
Câmpiile şi Marea:
DACIA, Deşteptarea!

Cu Lupul Alb, în frunte,
Ca Oaste neclintită
Staţi Daciei de strajă:
Frumoasa jefuită!
Să n-ascultaţi de Nimeni,
Doar de-ale voastre legi!!
Şi cât va fi Pământul
Şi Dacia Eternă,
Vă apăr Demnitatea,
Eu, Sfinxul din Bucegi!

poezie de Antonela Stoica
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!