Nave scufundate

Unele sunt definitiv pierdute, însă niciodată uitate,
fiind scoase mereu în lumina memoriei din adâncuri;
altele-au fost zdrobite de furtunile prin care-au trecut,
altele-au eșuat printre stânci ascuțite sau în smârcuri.
Inima mea-ar dori să le-aducă iarăși la cheiuri,
să le redea strălucirea la toate visele distruse,
să le insufle-o speranță nouă,
astfel ca ele să poată, grațioase, naviga cum navigau odinioară.

Dar, aflat chiar în mijlocul dorinței de a le face bine,
mă-încântă și-s bucuros să le retrăiesc dramele,
așa că în loc să lupt cu toți pirații care le vânau
am decis să le las să fie așa cum sunt.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Camil Petrescu

În prag

Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeți de mult uitate,
Vechituri și gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre și povară fără rost.

În jilțul fericirilor trecute,
Cu câlții scoși afară,
Doarme somnoros "odinioară"
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colțuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt dușumeaua minții, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea și iubirea.
Cine să le judece și să despartă?

O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă și fragedă,
Tu te profilezi ușoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Și-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un om intre oameni" de Camil Petrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.90- 23.99 lei.

Tot ce pot să fac mai bine

Voi încerca să te protejez
Dacă nu sunt prea speriat
Nu te voi neglija niciodată
Dacă îmi împărtășești sentimentele
Voi fi chiar în spatele tău
Dacă nu te miști prea repede
Și voi încerca să-ți aduc aminte
Că unele lucruri pot să dureze
Te voi iubi mereu
Sau cel puțin pentru mulți ani
Dacă știi că niciodată nu voi putea
Să-ți alung toate temerile
Și nu mă voi rătăci niciodată
Decât dacă trebuie
Însă mă voi întoarce mereu
Asta e tot ce pot să fac mai bine
E tot ce pot să fac mai bine

cântec interpretat de Joe Jackson
Adăugat de Oana- Manuela MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Copil nebun

Eram un suflet rătăcit în noapte,
Speranțele mele au dispărut, toate...
Un înger cu aripile rupte, frânte,
Trecut prin furtuni, lupte, multe...
O mână de copil nebun mi s-a întins,
Interesant, o flacără s-a aprins.
O privire mi-a atins inima sfâșiată,
Inimă de aur, speranță împrăștiată,
Tu... tu ai apărut în viata mea bizară,
O, tu, copil nebun, floare rară!
Aripa ta a vindecat-o pe a mea,
Am căzut la pământ, lume rea,
Demoni mascați îmi vânau soarta,
Prieteni, dușmani, s-a întors roata.
Necunoscut erai tu pentru mine,
Însă ai știut să mă citești bine.
Sunt o carte deschisă pentru tine
La fel cum ești și tu pentru mine,
Scrisă cu litere de aur, diamante,
Toate astea sunt bine păstrate.
Sufletul e secretul ascuns de fiecare,
O singură persoană o cheie are,
Tu... copil nebun, ești acela oare?

poezie de
Adăugat de Larisa OanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cristalul prietenului meu

Cristalul
Din inima prietenului
Pe care îl caut,
Este blând strălucitor
Și pur, transparent
Și viu!

Petalele inimii sale
Sunt diafane
Și lasă să treacă lumina
Cristalului
Din miezul inimii
Nestânjenită prin ele.
Ba chiar dându-i
Un mic avânt
Cu o ușoară bătaie de aripă
Străvezie.

Dar ceea ce face inima
Prietenului pe care îl caut
Cu totul și cu totul
De neprețuit,
Este că din miezul ei de cristal
Izvorăște o lumină-cristal vie
Care crește ușor
În lamelașe diafan-cristaline
Ca cea mai fină lamelă
De apă cristalină!

Și aceste lamelașe transparente
Sunt apoi ajutate
De mișcările petalelor diafane
Ale inimii
Să se răspândească,
În bucățele mai mari sau mai mici,
Care se desprind de la sine
Din izvorul necontenit,
Peste tot în lume,
Pentru a fi găsite
De inimile care le caută.

Căci ele sunt germenii
Care s-ar dori crescuți
În fiecare inimă de om.

Cristalul viu,
Care mereu din sine însuși,
Mereu transparent și curat,
Ca Lumina Soarelui,
Va crește în inimile oamenilor
În eternitate!

Și eu mi-am dat seama
Că el este prietenul meu,
Numai când am simțit,
Cum prin vorbele lui,
A ajuns în inima mea
Un mic germene
Din cristalul care crește
Și se dăruiește
Din inima lui
Orișicui
Care vrea să-l primească
Și să-l îngrijească
Astfel ca să crească!

poezie de
Adăugat de Daniela LazarSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Muha

Lacrimi

rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc și încep și ele să plângă
apoi se uită înapoi și văd încleștat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine

ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subțire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte

de pe munți, lacrimile încet mi se preling
prin eleștee de stalactite, cristal încrustate
iar din peșteri, văgăuni și scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Nicole Sere

Speranța

Azi, sunt bine...
pentru că nu au fost amanetate toate visele lumii
da, sunt bine în multe feluri, cu multe nuanțe
dar absolut toate cu optimismul vibrant al inimii mele
sunt o pasăre Phoenix singură,
închisă-n colivia propriului vis
sau sunt un fluture obosit prin zborul amurgului
da, sunt o harpă tristă cântând suav un Lied
ori poate o mierlă fericită zburând prin secera lunii
dar sunt și-un talisman norocos dezmierdând o stea
sunt Inanna ghinionistă dintr-o altă eră
și sunt un milion de petale și frunze,
trăite prin simfonia albaștrilor aștri.

Azi, sunt doar speranța...
cea mai adorată, dorită, iubită femeie a lumii
poate și a ta!
dacă i-ai cunoscut duioșia, liniștea și bucuria
nu o vei mai putea uita
nicicând
o vei căuta sub toate cerurile albastre din nopților tale,
prin toate stelele căzătoare,
dar și printre toți muritorii
pe toate câmpurile înmiresmate ale lumii,
visând că într-o zi o vei reîntâlni pe un peron uitat al timpului
Așteptându-te....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Richard Brautigan

Să călătorim într-o casă americană nou-nouță

Sunt uși
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imașuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalțe
cu munții
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-și transfere
substanța în
flori sau în copaci.

Sunt acoperișuri
care vor să călătorească,
grațioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Trout Fishing in America Paperback" de Richard Brautigan este disponibilă pentru comandă online la 57.99 lei.
Emil Gârleanu

Pe prispa casei, copilașul numai în cămășuță, cu capul gol, urmărește de mult jocul stolului de paseri, printre care se află și cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streașină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ți dau puii când or crește mari!" Și el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieșit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Și-și cunoaște el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul șurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceștia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toți parcă seamănă unii cu alții, și-s așa de sus, așa de sus!...

în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Adrian Păunescu

Ce mai faci, Vitoria Lipan?

Ce mai faci, prin munți ce ți-l ascund
pe bărbatul tău ce-a fost cioban,
ce mai faci sub cetini și pe prund,
ce mai faci, Vitoria Lipan?

Duhul lui mereu în preajma ta
ți-a-nsoțit umbrirea lumini
și atât de mare se-arăta
că n-aveai nici loc să te închini.

El te-a dus pe drumu-adevărat,
el ți-a dat și drept să judeci tu
prefăcându-ți dorul de bărbat
în ceva ce n-are nume, nu.

Iernile sunt tragice în munți,
de când este muntele sub cer,
numai la botezuri și la nunți
și la moarte rudele te cer.

A trecut sazu n-a trecut un an?
Ai aflat, sau n-ai aflat ce-a fost?
Ce mai faci, Vitoria Lipan,
judecata are totuși rost.

În prăpăstii viscolite rău,
pe cărări uitate și de pași,
va mai fi fiind bărbatul tău,
cum să-l poți uita și cum să-l lași?

N-are nimeni nici puterea ta,
nici credința de-a umbla pe jos,
în prăpăstii, spre a ți-l afla
pe ciobanul tragic și frumos.

Turme vor mai fi și vor muri,
oameni se vor stinge peste tot,
munții se vor sparge într-o zi,
or să poată cei ce nu mai pot.

Dar credința ta că el e-aici
va rămâne până la sfârșit,
n-ai să obosești și n-ai s-abdici,
vei iubi mereu ce ai iubit.

Și mai trec un secol și un an
și în munți legenda va da glas,
cum că tu, Vitoria Lipan,
credincioasă ție ți-ai rămas.

Și-ntr-o zi ai să te stingi și tu
terminându-ți drumul pe pământ,
când lătratu, spre un punct bătu,
unde Nechiforul tău e frânt.

Munții ți se clatină-n priviri,
te măriți din nou cu omul drag,
sunteți împreună iarăși miri,
sângele s-a șters de pe baltag.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Albert Camus

În mijlocul iernii

Draga mea, în mijlocul urii, am aflat că există acolo, în mine,
o iubire invincibilă.
În mijlocul lacrimilor, am am aflat că există acolo, în mine,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului, am am aflat că există acolo, în mine,
un calm invincibil.
Am realizat, cu toate acestea, că....

În mijlocul iernii am aflat că există acolo, în mine,
o vară invincibilă.
Și asta mă face fericit.
Îmi spune că oricât de mult încearcă lumea
să mă îngenuncheze, există acolo, în mine,
ceva mai puternic –
ceva mai bun, care se împotrivește.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Carnete" de Albert Camus este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -45.00- 22.99 lei.

Uneori se întâmplă

Uneori se întâmplă că sunteți prieteni și-apoi
Nu mai sunteți prieteni,
Iar prietenia a dispărut.
Și toate zilele sunt pierdute, și printre ele
O fântână se golește pe ea însăși.

Uneori se întâmplă că ești iubit și-apoi
Nu mai ești iubit,
Iar iubirea devine trecut.
Și toate zilele sunt pierdute, și printre ele
O fântână se golește pe ea însăși în iarbă.

Uneori vrei să-i vorbești și-apoi
Nu mai vrei să-i vorbești,
Apoi șansa s-a evaporat.
Visele tale explodează și, instantaneu, dispar.

De asemenea, uneori se întâmplă că nu ai unde să te duci și-apoi
Apare un loc unde poți să te duci.
Apoi ai trecut pe lângă el sau pe-aproape;
Iar anii explodează și sunt pierduți,
Într-o clipire de pleoape.

Așa că nu mai ai nimic.
Te întrebi dacă aceste lucruri contează și-apoi
Chiar când ai început să te întrebi dacă aceste lucruri contează
Ele încetează să conteze,
Iar gândurile devin trecut.
Și o fântână se golește pe ea însăși în iarbă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Eu sunt

Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt și veșnicia,
mă întreb: de-mi spânzur umbra pot iubi fățărnicia?
aud visele cum sună pe sub clopotul dorinței,
vreau să dau divorț minciunii, să fac jurământ credinței
căci naivu-i visător chiar de-a avut Iadul vis,
iar cretinu-i idiot chiar de-a fost în Paradis,
clovnii râd, ascund tristețea și provoacă veselia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt și veșnicia.

Mă prefac că-s fericit ca să nu îmi fie dor,
mă înduioșez cu greu ca să mă despart ușor,
simt că fiara-și face cuib când îmi e milă de ea,
o ajut, dar la scadență suferă inima mea
și ating dorita clipă - suferință pentru-o viață,
sunt îngrijorat că n-are cine să îmi dea povață,
plâng pentru sinceritate c-am crezut ipocrizia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt și veșnicia.

Înțeleg vorba ascunsă ce nu vrea să recunoască,
spun că e minciună crasă dezinvoltura băbească,
încerc să aduc aminte principii nerespectate,
nădăjduiesc revenirea la promisiuni uitate,
DOR e visul și dorința contopite-ntr-un aspect:
cuvânt neaoș ce înseamnă Dragoste-Onor-Respect,
am iubit dintotdeauna puritatea și pruncia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt și veșnicia.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

Vise 🌸

Noaptea-i blândă și e dulce când amurgul încet dispare
În a verii bătrânețe cuprinsă de nepăsare.
Luna-și varsă strălucirea pe-orizontul aurit,
Tu... suflet neprihănit, de n-ai fost îndrăgostit,
Azi, pe câmpul înverzit te îndrăgostești de stele
unde sunt visele mele.

Printre stele de lumină și prin miresme din flori
Vei găsi scânteie-n ele care îți vor da fiori.
Și prin umbre colorate ce fac legea pe pământ
Vei vedea mărgăritare în zâmbet și-al meu cuvânt,
ce-s doar versuri cuprinse de-un fierbinte jurământ.

Iar... De raze de lumină vor străbate a ta privire,
Răsăritul fiind dovada veșnică a nemuririi,
Vei găsi pe-n înfloritele câmpii,
Chiar și-n cei mai aspri spini,
doar dovezi ce-ascund în ele
dorul și visele mele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Arșinel

Am avut nenumărate admiratoare, chiar dacă am fost mereu urâțel. Nu am fost niciodată un Alain Delon, însă am avut șarm, umor. Cred că asta le-a dat pe femei pe spate. Însă, eu nu am cedat ispitelor. Mă mai uitam, ca orice bărbat, însă niciodată nu întreceam această graniță. Am fost și sunt un bărbat fidel.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Calul

Sunt ideea prin care se intră în cetate.
Nu e de ajuns să dai un regat pe un cal.
Pe un cal trebuie să dai totul,
pentru a nu rămâne în afara cetății
ca singurătatea
sau ca marele fiu al cenușii.
Orice om are nevoie de-un cal.
Niciodată caii n-or să dispară din istorie.
E-o problemă de viață și de moarte.
Dar pe un cal trebuie să dai tot o idee
din care să iasă oameni și arme,
mai ales că un cal se poate face din orice
chiar și din compot, chiar și din fluturi,
cu o singură condiție însă
ca să nu-l poată mânca niciodată
chibritele și lupii.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Corneliu Neagu

Santinela orelor târzii

Sunt santinela orelor târzii
și a iubirilor ce se destramă
pe notele dintr-o vrăjită gamă
desfășurate-n ample armonii.
Din umbrele uitării-au apărut,
le-am adunat în pagini lapidare,
ca să rescriu secretele dosare
cu dramele venite din trecut.

Sunt dramele iubirilor ce mor
în sufletul amantelor trădate,
care își plâng uitatele păcate
pe brâul nevăzut al unui tor.
Aș vrea să le alint și chiar acum,
când zorii argintii apar în zare,
le-aș săruta, la rând, pe fiecare,
să mă îmbăt cu valuri de parfum.

În glasul lor aș vrea să regăsesc
căldura și fiorii de-altădată,
când le primeam cu inima curată
să le împac, precum era firesc.
Dar ani prea mulți trecut-au peste noi,
sunt obosit, iar ele-mi par schimbate,
n-aș mai putea să le iubesc pe toate
chiar de-aș aduce timpul înapoi.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Port sigur

Furtuna se-agită de multă vreme, dușmănoasă,
Plouă cu găleata, tună-asurzitor, vântul urlă
Rupând fâșii din velele-acestei nave rătăcite,
Care caută-un locșor căruia să-i poată spune-acasă.

Odinioară, parcă-n tinerețea lumii,
Soarele strălucea vesel pe cerul de azur,
Iar prova navei părea a-înainta-n eternitate;
Pe mare – briză lină,-n slav㠖 nori leneși, de-un alb pur.

Dar furtuna, pas cu pas, s-a-înstăpânit între pământ și cer,
Câteva averse repezite și tunete-n rafale,
Apoi ploaie-n torente și scăpărări de fulger –
Și nicăieri un adăpost pe-învolburata mare.

Totuși, arar, câte-un curcubeu s-a mai ivit,
Reper de speranță-n ore de-încercări și disperare,
Vibrând în stropii ploii pe cerul vânăt-gri –
Amintire din vremuri mai blânde și cu soare.

De-a lungul anilor care-au trecut, când mai la pas,
Când mai grăbit, furtunile au tot venit și-au tot trecut,
Când mai cumplite, când mai cumințele –
Dar cicatricile-au rămas.

Înfățișarea navei nu va mai fi nicicând aceeași,
Fiind astfel lovită de vânturi și de valuri mari,
Deși-a mai fost ici-colo reparată, semnele rămân –
Riduri pe fața obosită-a unui om bătrân.

Uragane teribile se-anunță în prognoze,
În viitorul imediat, de dincolo de prag,
Dar ele nu vor mai lovi această navă,
Nu-i vor mai rupe de azi nici un catarg.

Va fi la adăpost de tempesta furioasă,
Nu va mai deriva-înspre stânci. Nava-i de-acum
În siguranță, ajunsă într-un port numit acasă.

NB. Acest poem este adesea citit la funeralii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Însă a publica nu mai înseamnă mare lucru, problema reală fiind difuzarea cărții și impactul ei. Se operează astfel o primă triere. Cartea, lăsată în voia ei, nu se mai descurcă pe o piață supraabundentă. Trebuie pusă în evidență. Unele cărți sunt promovate, în timp ce majoritatea sunt literalmente îngropate, printr-un sistem discriminatoriu de difuzare și de publicitate, în fapt o nouă formă de cenzură. Ajunge ca mediile de informare să nu spună nicio vorbă pentru ca o carte să nu existe (tăcerea fiind mai eficientă decât publicitatea negativă, care rămâne, totuși, publicitate).

în Mitul democrației
Adăugat de Homo NovusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Germanofilii - Elita intelectuala in anii rimului razboi mondial" de Lucian Boia este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.00- 38.99 lei.
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex: Luci, prietene, nu că sunt eu soțul ei, dar să știi că de data asta Stela are dreptate. Ai făcut-o prea de tot, cu vârf și îndesat! Ce-o fi fost oare în mintea ta când ai procedat astfel?! Ai mers prea departe... Nu așa te cunosc eu.
Lucian: Știu. Și n-am cuvinte prin care să-mi cer iertare. Regret...
Mihai: Chiar ne-ai speriat, pe toți, rău de tot, serios! Până și Ly, încă mai tremură...
Maria: Ah, Luci, să nu mai faci așa ceva, niciodată!
Nistor: Ia nu vă mai luați de șeful meu! N-a vrut... Nu-i așa, șefu'?!
Lucian: Nis...
Nistor: Poate ai greșit, șefu', ba chiar îngrozitor de mult, dar ce să-i faci, se mai poate întâmpla. La urma urmei, ești doar un om...
Stela: Și vorbi Nis, înțeleptul... Lasă-l în pace, Nis! Nu mai face pe avocatul lui! E vinovat și știe foarte bine acest lucru. Pedeapsă, 72 de ore, frumosule! Nu pentru că așa aș vrea eu, ci pentru că așa trebuie, după cum am zis, ca să scapi complet de efectul pastilelor pe care le-ai luat. Și să vă fie clar, atât vouă, cât și lui: Dacă închide ochii în această perioadă, fiind încă sub efectul somniferelor pe care le-a luat, o va face pe propria-i răspundere, definitiv! Iar noi nu vom mai putea interveni în favoarea lui din nou, cu nimic, oricât am încerca... Ne-am înțeles?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook