Ce vină au avut caii

Ce vină au avut caii
Ce au murit păscând schije
Prin ploi de gloanţe
A dezertat vreunul
Şi-au lăsat stăpânul
S-au speriat de moarte
Fugind după colţ
Au vreun cimitir?
Cu potcoave de mărmură
De ei să ne reamintim
Sunt in tărămul lor
Fără zăbala şi şa
Ce vină au avut caii
Să-i legăm cu ura noastră
Pe o care o paştem zi de zi
Cu zăbale inspumate de trufie
Purtând in spate o şa cu averi
Ce vină au avut caii...
Să-i inhămăm morţii
Purtandu-ne in spate
Dorinţa de a ne ucide
Nemaivând loc pe câmpia
Cu iarbă de lut
Pâscând cu ochii roşii
Furia şi puterea
De a incăleca oameni
Caii doar ne-au purtat in spate
Cu vina de se încrede
În ovăzul amăgitor
Şi in acoperişul ce-i prăfuieşte
O iluzie de libertate
Ce o trăim zi de zi
Arătând cu degetul spre fiare
Explicaţie pentru garduri şi zale
Şi pentru dorinţa noastră
De a incăleca suflete libere
Şi a închide in cuşti
Tot ce e frumos şi liber
Fustrarea care o trăim
In cuştile care singuri
Le-am construit
Ce vină au avut caii
Erau liberi pe lângă
Temniţele autovoluntare
Călăriţi de scopuri murdare
Pe câmpuri împânzite cu garduri de lut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dar cu caii ce-aţi avut?"

Mârţoaga omului smerit,
Căzând adesea din picioare,
E-un armăsar ce-a suferit
Programul de... "globalizare".

epigramă de Alexandru Gecse din Festivalul "Cât e Buzăul de mare" (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii luminii

Să deshămăm în zori caii albi ai luminii
Şi să-i ducem în luncile copilăriei din amintiri,
Pe limbile lor roşii să-nflorească ciulinii
Cu care-odată ne-am zgâriat în priviri.

Să pască-amintirile noastre fără de vină,
Din jgheabul inimii să bea lumină,
Să odihnească-n gânduri, fericiţi.

Cai de lumină, deshămaţi de noapte,
Fug prin grădinile cu mere coapte
Visând la vremea când aveam părinţi.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Calul paşte iarbă,
Iarba paşte caii,
Iarba ne paşte şi pe noi,
Timpul ne paşte şi el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paşte uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înţelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeţi, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre fiinţe?
Uneori mai dau şi din cap a jale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nomazii

se-adună lângă foc ţiganii
şi mâinile întind să se-ncălzească
le suflă vântul fustele-nflorate
iar caii pasc nedeshămaţi
inrourata iarbă de pe şanţ

se risipesc apoi pe uliţe golanii
cerşind din poartă-n poartă
îi latră printre garduri câinii
dar ei nepăsători mai bat încă o dată

spre seară se-ntâlnesc iar lângă foc
la cortul ridicat în câmp
azi au avut o zi cu mult noroc
de toate vor avea un timp
*
pe feţele-obosite flăcările joacă
şi fumul se ridică-n blânde adieri
purtând un cântec de ţigancă
al ne-mplinitelor iubiri

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii sorţii

Caii sorţii -cai nebuni,
Cai de zbor hoinar,
Mai opriţi-vă-n păşuni,
Că vom merge iar...

Caii sorţii, cai de fum,
Cai de zbor sprinţar,
Mai opriţi-vă din drum,
Doar o zi măcar...

Ape limpezi de izvor,
Să nu stingă focul,
Vis de dragoste şi dor,
Să ne-aprindă jocul...

Caii sorţii, cai nebuni,
Aripi norocoase,
Poate veţi fi fost mai buni,
Dar la alte oase...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii dimineţii

Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
şi mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.

În memorie se coagulează idei
şi ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.

Caii dimineţii se adapă
din ape mai limpezi decât cleştarul
lângă porţile răsăritului,

ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.

Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
şi caii au plecaţi vinovaţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul celălalt al nopţii

parcă stăteam pe un mal înalt de lumină
privind cu nesaţ
caii albi pe care nu i-am avut niciodată
păscând într-un fel de grădină,

erau multe neamuri călare pe nişte îngeri de armăsari,

tata, pe care nu l-am văzut niciodată,
parcă-i făcea mamei semne pe cer
ca să ne mai naştem o dată,
şi-mi spunea,
- vezi fiule, mânzul acesta de inorog
de pe malul celălalt al nopţii?
am să te învăţ cândva să-l încaleci
după ce-ţi vei fi făcut treaba
în lumea oamenilor,
pe care eu nu am avut timp
să o cunosc prea bine.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine are vină

de ce cerem lumină
v-aţi gândit că nu are vină
când o punem mască peste tină
ca să o aruncăm cu a noastră vină

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un împărat ş-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut şapte anişori, ăl mijlociu vreo şase şi Prâslea vreo patru. Şi erau frumoşi şi cuminţi de-ţi era mai mare dragul să-i vezi. Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; şi merg ei cât merg călări pân păduri, pân munţi, şi numa într-o livede răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuş, aud nişte miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine ştie ce lighioană.

începutul de la Poveste de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peleg Poaque

Caii şi oamenii sunt aidoma.
Am avut odată un armăsar, Billy Lee,
Negru ca o pisică şi svelt ca o căprioară,
Cu flăcări în ochi, gata de start;
Putea atinge cea mai mare viteză
Dintre toţi caii din Spoon River.
Dar chiar când te-ai fi gândit că nu mai poate pierde,
Conducând cu un avans de de cincizeci de metri sau mai mult,
S-a ridicat pe două picioare, a aruncat călăreţul
Şi a căzut peste el, care atârna de scară,
Făcându-l, pur şi simplu, bucăţi.
Vedeţi, calul era o fraudă perfectă:
Nu putea învinge, nu putea munci,
Era prea uşor pentru plug sau pentru tracţiune.
Iar când am încercat să-l călăresc – well,
A luat-o razna şi m-a ucis.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o şansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai duşmani în istorie. Aceştia erau toţi cei care au fost îngăduiţi de Dumnezeu să vină şi să pună la încercare câmpia nesfârşită a credinţei otrodoxe. De aceea a şi rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi.

Ion Buga în Predici, volumul II
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele obosite

Există dorinţa de-a reveni, de-a iubi, de-a nu dispărea niciodată –
şi există dorinţa de-a muri, dorinţe purtate de doi
curenţi potrivnici între care nu-i un istm să-i despartă.

Există dorinţa unui sărut cât Viaţa şi-ntreaga-i cuprindere,
care se termină-n sahara unei agonii complite,
ca o sinucidere!

Există dorinţa de-a... nu avea dorinţe, Hristoase;
te arăt cu degetul meu sinucigaş şi de-aceea deicid:
există dorinţa de-a nu fi avut o inimă-n piept, ci doar oase.

Primăvara revine, revine pentru a pleca. Iar Dumnezeu,
arcuit peste timp, se repetă pe sine însuşi – şi trece, trece
cărând în spate coloana vertebrală a întregului Univers.

Când tâmplele-ndură bătăi lugubre de tobă, dureroase,
când visul încrustat pe jungher doare,
există o dorinţă care se vrea scrisă-n acest vers!

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii aceştia botezaţi cu emfază "ai mei"

sunt mai liberi decât orice închipuire
oricâte potcoave le-aş bate
urmele lor rămân invizibile pe cer
doar o adiere de primăvară stă mărturie tuturor iernilor
şi e atât alb în fiecare petală
şi e atât alb în fiecare fulg
perfect lângă perfect
şi doar o moarte tuturor viilor
........................................
la urma urmelor
cadavrul de mareşal pute la fel ca leşul soldatului
descompunerea este destul de egală
aproape democratică
.........................................
în loc de aripi sau mai ştiu eu ce aberaţii de poet
pe caii mei cresc flori de măr pentru fluturi albi
sub copitele lor se răsfrânge iarba
precum o răstignire de curcubeu printr-o lacrimă
aproape mai verde decât toate încercările mele idioate
de a colora nisipul deşertului cu un bob de rouă
cât toate piramidele la un loc
.........................................
doar criogenia vine ca o alternativă la mumificare
pentru ca în viitoarele piramide îngheţate
faraonii să visează la veşnicie
precum omuleţul meu de zăpadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cineva a secerat aseară
Caii verzi ai poeziei mele.
Mirosea a iarbă şi a ceară,
A dogoarea soarelui pe piele.

Aş fi vrut să sun la ambulanţă:
"Alo, hai, salvează ce se poate,
Trei idei, o ultimă speranţă,
Înţelesul vorbelor deşarte!"

Dar ce rost, că lumii nu ii pasă
Dacă-n mintea plină de fiori
Când se-arată luna ca o coasă
Vin doar caii verzi să pască flori.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ISPAS (fabulă-sonet)

De Înălţarea Domnului, se spune,
Că au şi caii Paştele atunci
De-aceea n-o să-i întâlnim prin lunci
La muncă puşi, ci-s liberi prin păşune.

Un armăsar ce-i priceput la punci
Ca un boxer, dorind a se expune,
Porni-n galop spre iepe prin comune
Ce nu erau în hamuri la bihunci.

Măgarul a ţinut şi el să meargă
Pe lângă amorez spre zarea largă
Şi observând alese tinerele

Nătângul s-a şi repezit la ele
Cu-a lui grimasă şi-a stricat tot rostul...
MORALA- I: Nu plecaţi la drum cu prostul!

fabulă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din 1952, din primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare. Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât nu s-au respectat reciproc, nu vreau să spun că s-au duşmănit, există o vorbă la români "s-au mâncat", au avut de suferit şi nu au dat ceea ce ar fi putut să dea.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mangaiere nu e

Caii nebuni,
şapte să fie,
strânge-i în chingi,
pune-le frâie!
Aleargă mereu,
mereu,
spre abis.
Mângâiere nu e,
acolo nu-i Vis.

Şi luna-copilă,
în noaptea de vară,
şi stelele-n cer,
luceafăr de seară,
la caii ce-aleargă
privi-vor de sus,
pe culme de deal,
către-un veşnic apus…

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mor caii... (poetului Ion Bica Pop)

Proverbul cel cu câini şi cai
E în esenţă înţelept,
Dar, ca şi altele mai ai,
Mă îndoesc; totuşi aştept.

epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mor caii când vor câinii

Vin refugiaţii-n ţară,
Noi plecăm, plecăm pe-afară.
Nu-i aşa cum vor românii,
Nu mor caii câd vor câinii.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!