O noapte

e o noapte prea aproape de casă!...
eu de lună îndestulat dau într-un tremur olfactiv
şi într-o indigestie de viaţă.
tăcerea plină de linişte îmi zgârie ochiul
învăţat cu obiceiul meu
ca prin veghea trupului tău
să privesc mărit lumea dincolo de mine
şi cele câteva odăi în estul gândului rămase.

admir dependenţa câinelui
de lătrat şi de lanţul fluid cu miros de calendar.
port papucii pe dos să derutez stelele
în fuga mea de a-mi duce huma
spre cerul covârşitor şi mofturos pipăitului cald.
replâng în foamea ochiului trist,
zbaterii mele îi pun aripi de pendul
şi las îngerii să mă privească
prin ocheane de amoruri roz
chiar de oglinzile îmi dezvăluie starea de freamăt
ele cu spatele la mine stând,
şi cu strigăte atârnate de albul prelung.

în ziduri nimic milos;folcloric iarăşi nimic.
doar o amorţire nefolositoare,
doar o întrunire şi despărţire de anotimpuri umblătoare.
iar mai la stânga de adevăr
o absenţă cu degete gri
îşi cată înfrângerile acolo chiar sub pleoapa ta
ori spre negrul curcubeu
care se insistă spre melancolia ce presoară
murmur intermediar de cer şi pământ
sau poate altceva prin eonii exfoliaţi mereu.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

de curbura glasului tău încercuit
mi se pare că aud turma mugurilor
de primăvară spre fiinţă-mi tropăind.

şi din respect pentru însingurare
îmi răsfir păr spre marele plâns
şi sărut umbrele din faţă contrare.

şi voi striga ca de obicei spre cenuşiu
şi spre cele câteva stări de lună atacate
chiar spre conturul tău alint de târziu.

lângă tine simt o absenţă de moarte
gândul din catedrală mi-l alung,
sărutul ţi-l aştept zală răcorită de dud.

dar acolo iubito, în închipuirea mea
freamătul tău îl găsesc loc îngeresc,
năvălirile toate acolo mi le întregesc.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mine aproape

intangibil tot fug prin nefoloasele vieţii-n stil
ori prin multele frunze date în exagerări
sub un cer scufundat într-un nimic
cu bolborosiri de stele.
eu, autentic translucid şi-n roz subtilizat,
încât nicio adiere, nici măcar a suspansului,
nu este în stare a-mi deranja alcătuirea
prin oraşul acesta cu margini subiective.

ştiu că atestatul de fugară fugă
mi-l vopseam prin dreptul surâsului străin
sub o apăsare de naivă închipuire.
destul, mă bucur de bocancii extraşi
din nervosul calm parcă
al dimineţii absurde
ce tot cântă pe lângă fiecare
de nimic temându-se,
nici măcar de triumful unui impas.

am înţeles lacrimilor trebuinţă
cu ele am să nichelez ciutele...
strălucitoare ele să devină într-atât
că asurzitor vor orbi puştile de vânat;
în veselă rezonanţă ciuta să-şi plimbe viaţă
de mine aproape, chiar aproape destul
într-o senzaţie de raţiune
ce prea se vrea mângâiată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să îţi iubesc iubirea

Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.
La pieptu-ţi cald simt linişte, mi-e bine,
Prin ochii tăi îmi văd înmugurirea.

Mi-ai preschimbat o lacrimă-n rubine
Ce şi-au aflat în slove mântuirea...
Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.

M-ai apărat, loial, chiar şi de mine,
Când, uneori, a triumfat mâhnirea;
Ai luminat, din rău, bobul de bine
Ce poate să-ncolţească fericirea...

Am învăţat să îţi iubesc iubirea!

rondel de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe pământ

Un scrâşnet
produs de un ţurţure
căzut în dizgraţie
îmi trezeşte nesomnul.
Durerea fecioarei
expulzându-L din pântec
pe EL,
în cea mai nemiloasă lumină,
împăcare
dintre cer şi pământ
spre iertarea păcatelor,
îmi aduce
rădăcinile în nori.
Am dreptul la zbor
chiar dacă,
îndoiala persistă uneori.
Albul soarelui
îmi străpunge retina
suspendându-mă nemilos
sub pleoapă.
Ochiul meu
despică pârtie prin haos,
călăuzindu-mă spre tine.
Mă las îngropată
în răsăritul luminii
şi-n tăcerea
pe care
doar vântul o anină
uneori.
Am coborât pe pământ,
doar pentru a râde
de neputinţa
de a-mi stinge flacăra
care mă topeşte
flămândă!
Definiţia luminii
mă înspăimântă,
când literele mele
se aruncă-n istorie
urlându-şi neputinţa.

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

mă mişc prin intimidările suave ale odăii...
cotesc bibelouri neumblate
şi ultima absenţă.
cu degetele desproprietărite de vise
pipăi generos boii din tablou
cei învăţaţi să respire prin refuzul meu.

hemoragia tăcerii ofensată
gleznele scaunului inundă
pe care grămezi de cuvinte albe şi naive
pozând, stau la becul pleşuv.
uitarea-şi structurează spre nimic
liniştea dezmăţată şi încărunţită
dealtfel ca şi mine.

pe când,
sub axa pasului arde
o văpaie visând la un cer decojit de stele
şi la îngerii îmbuteliaţi
în lacrimile ultimului vals.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balon

Am un balon cu aer cald şi cred că aş putea zbura
Pe faţa nevăzută a lunii, să mă ascund de lumea rea;
Dar înainte să m-avânt în cerul ăsta ca un fum
Aş vrea cu mine să te iau, să-mi fii tovarăşă de drum.

Vom zbura dincolo de nori şi de acolo vom privi
Şi-n curcubeu înfăşuraţi, iubirea vom împărtăşi;
La miezul nopţii ca o ploaie de stele-aprinse vei cădea
Te voi usca cu o cometă şi chipul ţi-l voi săruta.

Şi peisajele se schimbă, căci suntem ca într-o odisee
Iar râsul tău noapte de noapte va fi a mea Cale Lactee
Treptat şi luna va descreşte plutind pe bolta înstelată
Fiindcă nimic nu poate umbri iubirea noastră minunată.

Uite cum Venus licăreşte privind acest devotament
Când noi flirtăm pe cerul nopţii duşi de al dragostei torent
Şi muza mea tu o să fii, să-ţi scriu poeme de iubire,
Iar Orion şi Andromeda ne vor veghea fără oprire.

Pe nori dormi-vom ca pe perne, aripi de înger vom fura
Ca nişte păsări fermecate către Saturn ne-om avânta
Iar de vom obosi plutind şi făcând iar salt după salt
Pe un meteorit vom sta să colindăm cerul înalt.

Eşti de acord să vii cu mine pe nava asta spaţială?
Eu gata sunt şi port în suflet a mea iubire colosală
Ia-mă de mână, hai la bord, fiindcă spre soare vom zbura
Şi inimile noastre-aprinse acolo sus vor fuziona.

poezie de Graeme King, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ascultă zborul, ascultă tăcerea...
Ascultă sunetul cuvântului...
şi murmură cu el în şoaptă...
E dorul tău sau al meu...
Ecoul a două strigăte, una şi aceeaşi chemare...
împletite undeva înainte de vremuri...
Urmează-i curgerea...
Urmează-ţi inima, în ea e singurul adevăr...
Şoaptele ei îţi arată calea...
Lumea nu le-aude şi chiar dacă le-ar auzi, nu le-nţelege...
Ascultă în tihnă...
Se aude un freamăt arzător...
Visele noastre fac punţi între pământ şi astre...
Între tine şi mine e un fir de lumină,
iar lumina n-are stavile...
îşi face loc prin orice fisură a zidurilor...
E o punte sprijinită pe nimic altceva, decât pe sufletele noastre...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obişnuinţe

eu peregrin înaltelor tremuri
şi aspiraţilor ce vieţii nu mai contenesc,
nu mai cruţ pomii ce nu trec strada
când îi strig din spatele timpului degradat
şi pe gol înfăşurat.
şi nici nu renunţ la fugă pe orbita ochiului tău
până ce ideea nu se miră şi ea
chiar de este admiratoarea mele singurătăţi.

îmbrâncesc caii în vânzoleala fluturilor
nelegaţi de nimic
şi nimeni n-aş vrea să mă vadă că fac asta;
gândesc că numai aşa pot salva iarba
de sub boturile cailor amorţiţi de amintiri
ori de potcoavele grele de scântei.

mai pe urmă voi curăţa
grădina de lătratul câinelui lateral
asigurând liniştea cireşului de elită
spre hazardul ce ne face din mână alene.
cu odaia păzită de salcâmi m-am obişnuit,
ştiu că cerului nu-i mai permite cădere de niciun soi,
doar numai c-o programare anume
trecând prin articulaţii de paradis.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spre casă

Tăunul acesta a venit ţintă
spre mine...
Avea un zar
dintr-o boltă cerească
şi m-a întrebat
Zi sau noapte?
Iar eu am zis la repezeală...
zi!
Atunci e stângul!
Şi a intrat în ochiul meu stâng
mai repede decât noaptea
atras de floarea cenuşie
din spatele ochiului meu.
Tăunul acesta
se lovea de tâmple
împrăştiind lumina minţii.
Cu aripa lui stângă
prin nara mea dreaptă
cu aripa lui dreaptă
prin talpa mea stângă
zbura
în defileul inimii
aruncând din burta lui largă
larve
de zbor!
Eu cu trenul în spate
cu trenul în faţă
cu Dunărea în braţe
şi cu şinele stelei marfar
la picioare
mă prefăceam
în larvă
de tăun
pe dealul din spatele casei
printre crengile de prun
într-o prună de cătun...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O răsuflare uşoară

Nu pot căuta în stele
ceea ce deja ştiu despre mine
dar în tăcere ascult a ta răsuflare
şi cerul mai aproape îmi pare.
Cu sinceritate inima-mi urmăresc
şi chiar de văd totul murdar,
cu determinare privesc
spre un mâine de cleştar.
Mintea-mi o fac să zboare mereu şi oricum,
antrenând-o a iubi, a tolera, a ierta
dar niciodată a uita.
Ostenesc, ostenesc şi iar ostenesc...
nu-mi e permis să obosesc
căci cine gândeşte a fi obosit,
din start a pierdut, negresit.
În fiecare zi o flacără găsesc,
cu abnegaţie o urmăresc,
mereu aprinsă cu mine o port,
mai senin va reda al meu orizont.
Cîteodată mă-nfurii dar niciodată cu alţii
şi chiar de o fac, caut modul curat
de tensiune mă descarc.
De ajutor îmi e a şti,
că cerul meu de naştere nimic nu e
decît un mănunchi de cărţi haotic amestecate,
unde din fericire există toate semnele adunate
şi prima mea misiune pe acest pământ,
în astă viaţă trecătoare ca un gând,
e a-mi juca cu profund discernământ,
a mea partidă pe paşi de vals zburând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!