Ultimul vals
mă mișc prin intimidările suave ale odăii...
cotesc bibelouri neumblate
și ultima absență.
cu degetele desproprietărite de vise
pipăi generos boii din tablou
cei învățați să respire prin refuzul meu.
hemoragia tăcerii ofensată
gleznele scaunului inundă
pe care grămezi de cuvinte albe și naive
pozând, stau la becul pleșuv.
uitarea-și structurează spre nimic
liniștea dezmățată și încărunțită
dealtfel ca și mine.
pe când,
sub axa pasului arde
o văpaie visând la un cer decojit de stele
și la îngerii îmbuteliați
în lacrimile ultimului vals.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Savin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.