Reverie autumnală
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroșit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
așază sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în brațe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.
poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.