Adiind în trup de nai

Se-aprinde lună-n gleznă, iluminând şi umbră.
Sosesc line şi dalbe cu ochii lor ca mierea
Cum dulci fagurii zării, de stele licăr brut,
Aripile luminii golindu-şi preatrăinicie-n lut

Se face de-întuneric, trec linişti de pământ
Întretăind misterul vocilor susurând.
Nu te mira de tulbură fiori lucirea-i verde cânt
Şi trupul stă de vorbă cu îngerii visând

Ascult în mine naiul doinind a crengi cu rouă,
Bat ploi cu-agheasme-n suflet, iau chip de rai vibrând,
Pe vânt coboară linul de cer tăiat în două
Poate răsare brustur din cuib negru de gând

Ştiu, fără ca să văd, cum m-am trezit din morţi
Cu gheaţă pe picioare suind spre forma-i pură,
Când însăşi ea, Iubirea, pristol urcat la Porţi
Ne arăta-n oglindă de-a îngeru-i alură

Uit falsul mugur, cascadă de tristeţi,
În inima stricată, de vremi îmbătrânită,
Şi-mi torn cleştare repezi în miez de dimineţi
Ca să-mi pătrunzi în sânge, pe veci, eternităţi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi de stele

Mai dăruieşte-mi iubirea mea
Nopţi de stele în vreme rea
Iartă-mă când uit de noi
Iartă-mă când dau înapoi
Când mă ascund în colţ de suflet
Să ascult al tăcerii cântec.

Iartă-mă că nu mă asemuiesc
Unei zeiţe cu chip pământesc
Şi jertfesc lacrimi de ploi
Când rămânem reci şi goi
Şi cerşesc singurătate
Când mi-e trupul plin de păcate.

Poartă-mi ochii plini de dor
Trage al porţii închis zăvor
Lasă sufletul să zboare
Când prăpastia îi la picioare
Până dincolo de nori
Cum făceam adeseori.

Nu mă alunga de lângă tine
Când mă rătăcesc de mine
Ştii că zi de zi renasc
În flori dalbe de damasc
Şi noapte de noapte pier
În stele stinse de pe cer.

poezie de Adriana Monica Burtea (3 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii fără norduri

Nu te mira, iubirea mea, nu te mira,
Intrăm în iarnă, aşa cum ştim, cu stângul,
Mi-a îngheţat suflarea-n gând, cu ea,
Infimul colţ de rai, ce mă păzea mărunt, nătângul.

Nu te mira, iubirea mea, nu te mira,
Că mai vibrează încă febre-n gleznă,
Atât mi-a mai rămas din ea,
Şi-n talpa zilelor, spulber de beznă.

Nu te mira, iubirea mea, nu te mira,
Prea mult ne arsem, împreună,
Păcate în războiul celui ce lua
Sclipiri din pieptul celuilalt, de lună.

De stângăcii preaplini, ai lumii negre, prizonieri,
Unicei păsări de nepradă, chinul...
Nu te mira privighetoarea mea din ieri
Că te asemui cu pelinul.

Corăbii fără norduri, cu ancorări viclene,
Intrăm în iarnă-ngheţuri, cu polii fruct de nea,
Cu duhul din lumine, căzut pe nori, de lene,
În dorul lung ne stingem, nu te mira, că-i iarnă grea!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stă inima puţin în loc
să-i simtă trupului zbătaie
paragină-i fără de ea nici foc
nu mai aprinde pereţi de vâlvătaie

Stă inima să tacă
să-i simtă trupului durere
o clipă doar şi-începe să-şi desfacă
sufletul prapure de fiere

Stă inima să nu mai stea
se-amestecă cu miere de albine
adâncile-i miresme n-or mai sta
să se-ofilească-a dor de tine

Stă inima în primăvară până-n gleznă
se-adie de alint capricii largi pe vânt
se-alcătuieşte licăr în sfeşnice de beznă
minune fără margini ori înger de pământ.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubirea ta

e-atâta viaţă în bobul de nisip
colos ţi-e fluturele în stomac
iubirea ta mă vrea cu orice preţ
să-i umblu oarbă prin rărunchi

iubirea ta mă vrea cu orice chip
aripele în ceru-i să-mi desfac
altoi de dulce-n pădureţ
pulberi de stele vrac pe trunchi

a vieţii noastre poezie arhetip
inima ta pornesc să o îmbrac
morţii îi scriu adio pe îngheţ
trec mierlele înot la mine prin genunchi

ţi-aluneci depărtarea ca un schip
spre trupul meu de liliac
cu primăvara ta încep să mă dezgheţ
zăpezile murdare plecându-se mănunchi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Culeg si ploi şi vremi cu soare..
Prin sita sufletului meu cern dimineţi cu dor..
şi nopţi fără de stele..
Şi poezie cern.. si nepăsare..
şi Cer, dar şi ţărână cern..
şi câte lacrimi, câte resemnari...
si crucea. i tot mai grea, Cuvinte,
Dureri fără de margini cânt..
sub zgura lumii aripile. s frânte...
Şi scriu pe Cer o ruga.. si. ncă una...
şi lacrimile dor in mine toate,
Si. alerg cu doruri şi dureri in spate..
Dar simt cum cresc in mine,
tainic, drumuri de lumină..
si alte aripi, aripi de iubire...
fiori de har şi muguri de. mplinire
Si. i scrijelit acum in mine.. un fir de dor,
un dor nemărginit de tine..
un dor ce. l ingropasem cuminte
intre altare..
si. un timp ce parca. a fost rupt şi din calendare..
Dar e al meu acum..
Esti cel strigat in ruga..
Şi. acum e timp de leagăn după. o lungă truda..
.. iubirii cântec vreau sa. i fiu..
in murmur heruvimic sa. ti port şi ţie paşii..
în miez de noapte.. şi la ceas de zi...

Cern ploi şi vremi... şi dorurile toate..
Iubire cernem.. şi. asteptari târzii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de Univers

Ne răsfăţam, pe rând, în miez de Univers...
Ne adunam în gând, încet-încet, glumind...
Tu sufletul mi-aflai, citindu-mi câte-un vers,
Şi ne-am trezit visând... şi ne-am trezit iubind.

Dintre tristeţi, fugind, am inventat cărări
Pe care am pornit în calde dimineţi,
Ştergând din asfinţit şi doruri, şi uitări,
Şi lacrimile reci ce-au izvorât din vieţi.

Cu fiece cuvânt, din zâmbete sculptat,
Am poposit în Rai, să ne-odihnim puţin,
Să ne-ascultăm priviri ce zarea au scrutat,
Simţind că printre nori ne-aşteapt-un nou destin..

Apoi, am coborât din Ceruri pe Pământ,
Să ne-nfruptăm din noi, pe rând şi deodat',
În vrajă şi tăceri, sorbind amorul sfânt,
Iubind cum încă n-am iubit cu-adevărat.

Ne răsfăţăm, pe rând, în miez de Univers,
Nu ne mai amintim c-am fost pustii vreodat'...
Şi cânt IUBIREA noastră-n fiecare vers,
În vis curat de-april, cu totul... MI-NU-NAT!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertigo

Pe umerii mei albi cu alură de munte,
Zac toamnele, îmi lovesc ploile-i fereşti;
Una cu mine sunt, uneori ceasurile cărunte
Mă izbesc cu un iz pronunţat de -tu nu-mi eşti.

Pe umerii mei cu alură albastră de munte
Vine şi cerul, verde crud în privire să-mbrace
Cruce, golaşă de îngeri, făcându-mă punte
Până la gândul cumplit în care iubirea îţi tace.

Pe umerii mei păpădie, aluzie la abis,
Trufaşe stau aleanuri, surghiun absenţei tale;
Las iar gingaş nenufăr, cărnii să-i stea deschis,
Poate mi-aduce vânt din mângâierea-ţi moale.

În mâna ta mi-e suflet, în juru-i frăgezime,
Privighetoare-l cântă cu triluri de nuntiri;
Ah, inimă cu beznă cum pleci spre limpezime,
Păcat plin de capcane, cum cânţi a trandafiri!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec la harpa amintirilor

o linişte
ca o pădure visând
o voce-ancestrală
în mine vibrând
o rană umplută
cu cer şi pământ
o dragoste
ca un blestem şi descânt
o umbră ce murmură
dorul răsfrânt
o lespede care
mi-e-acoperământ

un foc reaprins
de-amăgirile mele
un chip ce se sparge-n
puzderii de stele
un nou răsărit care vrea
să mă-mbete
un alt asfinţit
peste suflet pecete
o punere-n scenă
a fostelor zile
ce viaţă frumoasă
avut-ai, copile!

o nouă poveste
cu-acelaşi final
e valul de spumă
ce-ajunge la mal
pe-altarul iubirii
sunt alte jertfiri
la corzile harpei
vă cânt amintiri
un gând, un cuvânt
o mică magie
renaşti în inima mea
poezie!

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în dimineţi de rouă

În dimineţi de rouă... parcă,
Te regăsesc vibrând fierbinte
Şi mii de doruri mă încearcă,
Dinspre tăceri, înspre cuvinte.

Vrea timpul, iar să se întoarcă
Şi visele... mi-le tot minte
În dimineţi de rouă... parcă,
Te regăsesc vibrând fierbinte.

Destinul, cu poveri se-ncarcă
Vâslind mereu spre înainte
Cu-a dragostei eternă barcă,
Când vin luceferi să te-alinte

În dimineţi de rouă... parcă.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile

Ebluisante păsări, ţes zării imense diademe,
Oceane de săruturi din buze mari de gând
Ieşite să te caute în absenţe şi să te cheme
Din ora când taci, când mă mistuie dor plăpând.

Mă zboară păsări de zi, ori poate că-s fluturi,
În fiecare vis mă urcă şi mă coboară mongolfier;
Nu mai poate sufletul, desfăcut în confetti de fier,
Sus, jos bate anotimpuri, zilnic de la tine la cer.

Ebluisante păsări sorb din mine răsăritul,
Iadul tăcerii rămâne de moarte la locul lui
Rege, tronându-mi a adormire lutul;
Nu mai găsesc îngerii alinare decât în lacrimile nimănui.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către inima mea

ţi-aş scrie epistolă
dar vin cuvintele de-a valma
precum noiane de furtuni
încătuşându-mi palma

tu deschizi larg poarta fericirii
şi cum faci, nu ştiu
îngenuncheat, zâmbind, nebun
scoţi inima din locul ei
lăsându-i locaş gol
de-o parte şi de alta;
- te du la ea
trebuincioasă nu-mi mai eşti
nici credincioasă
strămută-ţi şoaptele de-aici fără de teamă
că n-ai mai exista în versurile mele
du-te şi înfloreşte-i gura
pe care-mi prinde viaţă numele
din când în când coboară veste
secretul ei dezvăluieşte
mi-adu splendoarea-i bob de rouă
şi-împarte-te totuşi în două
o veşnicie ei, eternitatea nouă.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă arde poezia la picioare
se cere a-mi intra în gleznă
e-acelaşi fagure cum sărutare
ce-mi risipea ieri-ul din beznă

a iulie stau teii drepţi se strânge
în iris vară dă pe-afară
soarele în mine se împinge
simt că mă ninge tu a flori de primăvară

mă arde poezia la picioare
aripile îi sunt demult
prin val de puls însângerare
tic tac în ochiul meu cărunt

nu-i vinovat de mine cerul sus
eu praf atins de fără vină
eroare-ntre pilaştri de lumină pus
alb pe cămaşa lui Isus!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărie, Mărie...

Între tine şi mine,
Mărie, Mărie,
să fie război,
să fie-armonie?

Vrei flori ca să fie,
de iasomie,
Mărie, Mărie,
murmur spre stele,
de filomele,
raze de lună,
maci în cunună?

Vrei lună – răsare
şi-nfiorare
pe suflet şi trup,
iubire de... lup,
dorinţi pe nisip
şi îngeri cu chip?

Jăratec să fie,
între tine şi mine,
Mărie, Mărie?

Vrei freamăt
şi geamăt,
vrei gânduri curate,
îngemănate,
lăuntric, vrei soare,
cireşe amare,
vrei liniştea firii
şi mierea iubirii,
vrei om să te ţie,
Mărie, Mărie?

Ia, spune-mi, arar,
vrei zid şi hotar,
între mine şi tine,
când, dulce te-mbie,
cânt de ciocârlie,
Mărie, Mărie?

Eu sufăr de tine,
tu suferi de mine,
motive-s depline
şi apele-s line,
dor în măreţie,
Mărie, Mărie...

Dar, Doamne,
când gândul ne-abate,
de la iubire şi plinătate
doar Eros, pribeagul,
cum bine se ştie,
mai poate, mai poate,
să facă dreptate –
Mărie, Mărie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Trec lunile mamă şi tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit şi sfios
Când mă simţeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos

Eu nu ştiu din stele pe cine trimiţi
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci şi apoşi eremiţi.

Aş vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea – tandru şi tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Şi care mă-ndeamnă spre veşnica luptă.

Trec lunile, mamă, şi verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaţ-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.

Să-mi fie de bine, să-mi fie de dor
Să vină spre mine candoarea iubirii
Sclipească sprânceana pe lacrima firii
Să vină din noapte al stelei fior.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ceea ce văd eu
nu eu văd
ci lumina luminii vede prin mine
eu tac şi-o ascult

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!