* * *

Ca paiul de uscat şi de firav
Şi-ntocmai ca smochinul fără roadă
În lumea ta eu mi-s un fir de praf
Ci tu-mi dăduşi cămaşă de zăpadă

Şi lângă mine pururi adăstând
Ca un stăpân milos peste măsură
M-ai pus la masă când am fost flămând
Iar mâna ta mi-a dat adăpătură

O împăratul nostru din tării
Ci eu dedat la scârbe şi chiolhane
Te vând ca Iuda-n fiecare zi
Şi bat de sârg în carnea ta piroane

Dar chiar dacă-s scalâmb şi îngălat
Tu singur mă iubeşti cu-adevărat

poezie de Octavian Soviany
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai vrut cu-adevărat sau... m-ai minţit

Te-am "întrebat" adesea (mai ştii?), de mă iubeşti,
Tu mi-ai răspuns (confuz), că nu vrei să greşeşti!
Tăceai, mă chinuiai şi, plânsetu-mi durut...
L-ai vrut doar pentru tine: ofrandă, giulgi, tribut!
Hai, spune-mi vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
Poete drag, m-ai vrut cu-adevărat,
Sau... m-ai minţit?

Te supărai pe mine, mă dojeneai şi, vai...
În iadul cel mai negru, pe veci mă trimiteai!
Credeam că-ţi voi fi puntea şi gura ta de rai,
Un strop de aer, soare, un talisman, un... "stai"!
Ah, spune-mi, vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
Poetul meu, m-ai vrut cu-adevărat...
Sau... m-ai minţit?

Eu, despre cerul de Brăeşti ţi-am povestit...
Tu, una îmi spuseseşi şi alta mi-ai vorbit!
Vorbeai de răstignire, cuie, cruce şi venin...
De m-ai fi vrut cu-adevărat, m-ai fi chemat: hai, vin!
Deci, spune-mi, vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
O, drag poet, m-ai vrut cu-adevărat...
Sau... m-ai minţit?

Eu sunt un cântec Spin, tu-ciocârlie surdă-
Eu, lacrimă damnată; tu, plângere absurdă...
Regretul tău, poete, nu crezi că-i prea târziu?
Căci, totul e... zadarnic şi sufletu-mi... pustiu...
Hai, spune-mi, vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
Poete drag, m-ai vrut cu adevărat...
Sau... m-ai minţit?

poezie de Iulia Mirancea (18 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări de paşi târzii

De-am avut o clipă grea,
De-am avut zile senine,
Dorul de mi-a lăcrimat,
Nu ai fost tu lângă mine.

De-am păşit prin iarbă verde,
De-am trecut tărâm uscat,
De mă înecam prin sete,
Mâna ta, tu nu mi-ai dat.

De-mpleteam dorul ce naşte,
La icoane mă rugam
De tot greul ce mă paşte...
Nu alăturea-mi erai!

De mi-a fost ori greu, ori bine...
Nu ştiu! Am uitat! S-a dus!
Dacă n-ai fost lângă mine,
Ce mai ai acum de spus?

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreabă iubita

De ce m-ai ales pe mine
Dintre sute de femei
Şi m-ai luat apoi cu tine,
Care-a fost al tău temei?

De ce mă săruţi întruna
Şi mă ţii la pieptul tău,
Îmi ştergi lacrima cu mâna,
Şi mă aperi de ce-i rău?

De ce mă iubeşti fierbinte,
Ca un soare arzător
Şi mă porţi mereu în minte
Şi de mine îţi e dor?

De ce vrei să-ţi fiu alături,
Să vorbim necontenit,
Să ne îmbrăţişăm sub pături,
Să te-alin când eşti mâhnit?

Astfel m-a întrebat iubita;
I-am răspuns: Eu sunt o stea
Şi a rânduit ursita
Tu să fii planeta mea.

poezie de Octavian Cocoş (14 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasămite, bucătarul împăratului, un ţigan negru şi buzat, se dusese d-a minune să vază ce mai ala, bala, pe la flăcăii ce stau la pândă. Şi daca dete peste dânşii dormind şi peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satârul de la bucătărie şi-i tăie capetele. Apoi merse la împăratul cu capetele şi i le arătă, fălindu-se că el a făcut izbânda. Iară împăratul daca văzu că se înfăţişează bucătarul curţii cu izbândă, făcu o masă mare, ca să-l logodească cu fie-sa, şi pusese în gând să facă o nuntă, unde să cheme pe toţi împăraţii. Ţiganul arăta la toată lumea hainele sale pe care le umpluse de sânge, ca să fie crezut. Când ajunse viteazul nostru la palat, împăratul cu voie bună şedea la masă, iară cioropina sta în capul mesei pe şapte perne.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Bat sălbatic clopote de nuntă
Blestemat e ceasul când abjur
Suntem zugrăviţi ca pe-o icoană
Nu cu roşu numai cu azur

Umerii ţi-s parcă promoroacă
Trupul tău mă soarbe ca un hău
Cade o zăpadă sângerie
De pe iarba pântecelui tău

Şi acolo sus sub baldachine
Steaua mea se-aprinde violet
M-ai făcut bărbat până la şolduri
De la sold în jos sunt un schelet

poezie de Octavian Soviany
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Ei cred, încă mai cred
Că n-am să mai zbor
Ei cred că îmi pot lua chiar tot
Dar eu ştiu... nu pot

Acum,
Când visul e de partea mea
Iar tu
M-ai primit în lumea ta

Tu
Mi-ai arătat
Şi m-ai ridicat
Şi m-ai învăţat
Doar tu
M-ai mângâiat
Iubire mi-ai dat
Cu-adevărat

Să mă ţii în braţe
Aş vrea
Acum, când visul e de partea mea
Iar tu m-ai primit în lumea ta

Doar tu
M-ai mângâiat
Iubire mi-ai dat
Doar tu
Mi-ai arătat
Şi m-ai ridicat
Şi m-ai învăţat
Doar tu
M-ai mângâiat
Iubire mi-ai dat
Cu-adevărat
Doar tu

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul lui Iuda

te vreau iubire şi te chem
imi pare că imi dai un semn
că m-ai vândut pe vechi arginţi
si azi pe frunte mă alinţi

nimic nu este nou sub soare
decât o vreme trecătoare
cel ce-a minţit si ieri o face
din nou... ascuns sub carapace

tu Iuda-n zilele senine
ai fost alături... lângă mine
acum eu simt că m-ai vândut
primind pe frunte un sărut

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-ai iubi

De m-ai iubi... ar fi paranghelie
În suflet şi pe-al buzelor contur,
Păcatelor nu am să cer simbrie
Şi nici cuvintelor, n-am să te fur.

De m-ai iubi... înmuguri-vor merii
Şi te vei încălzi... la pieptul meu,
Găsind căldura maxim-a plăcerii,
Crescută-n mine ca un falnic zeu.

De m-ai iubi... va suspina şi luna
Invidioasă fiind când te pătrund,
Când te ating, aşa, ca pe niciuna
Şi-n tine... îndrăznelile-mi ascund.

De m-ai iubi... oricine-ar întelege
De ce poemelor... nu mi te vând?
Şi n-o să mă acuze... nici o lege,
Că încă de ispite sunt flămând.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac comerţ cu ridicata...

Vrac vă vând la fiecare
Răsărituri şi apusuri.
Am în coş, din întâmplare,
Seminţenii de surâsuri.

Doar o noapte de iubire
Pot să vă vând la bucată.
De-asta nu pot da-n neştire,
Nevrând să fiu infierată.

Vreţi visări, visări voi vinde;
Fac comerţ cu ridicata...
Sper că fiscul nu m-o prinde
Să îmi ia, cu japca, plata.

Fiecăruia în parte
Companie pot a-i ţine.
Vorbele cum mi-s deşarte,
O să vând mult mai puţine.

Ponturi vând de-mbogăţire,
Iar la sac, vând praf de stele,
Abţibilduri de uimire
Şi în Spania, castele.

Vând, ca la obor sau piaţă,
Doruri ambalate-n plicuri.
Supradoze vând, de viaţă,
Vând speranţe şi nimicuri.

Bursa mea de fericire
Care e bine cotată,
Vinde câte-o amintire
Ce-ncepe cu-a fost odată.

O, vai mie, ce-ngâmfare!
Numai Domnu-are căderea
Şi fireasca-nsărcinare,
Să vă facă vouă vrerea.

Doar al meu vis de iubire
Nu-l vând, deşi-i ficţiune.
Lumii-ntregi îi dau de ştire:
Sper şi eu într-o minune!

poezie de Mihaela Banu (22 august 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Eram un spin nenorocit
Într-o lume trează, un suflet adormit
Eram cândva, odata, o umbră-n întuneric
Un om atât de iluzoric

Am fost plătit de soartă
În viaţa mea să formez o poartă
Să nu las cheia la vedere
Să ascund tot ce-n viaţă mi se cere

Mă aflam în al meu gol
Într-un nesfârşit hol
Când am dat peste o lumină
Era un chip de înger, o faţă mult senină

M-a văzut că în speranţe rătăceam
Că fiecare vis eu ocoleam
M-a luat de mână, mi-a vorbit
Ca unui om zdrobit

"Nu te teme, sunt aici
În fiecare clipă să te ajut să te ridici
Lasă tot ce tu cunoşti
Îţi voi da ce ai nevoie să găseşti"

L-am urmat şi m-a ţinut
În fiecare ceas mi-a fost un aşternut
Iar când noaptea ne cuprindea
Împreună, eram un trup de catifea

Îţi mulţumesc că m-ai iubit
Şi în fiecare zi m-ai făcut atât de fericit
Ai fost în urma mea, la fiecare pas
Să mă prinzi, să nu rămân într-un impas

Cum m-ai văzut, cum m-ai privit odată
Printre fiecare spin de ceaţă
Cum m-ai crescut şi mi-ai vorbit cândva
Îţi spun acum: tu eşti seva mea

poezie de Costel Obadă (14 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu-mi eşti inspiraţie divină!
Vers, ritm, măsură, rimă!
Punct şi virgulă, exclamaţie!

Tu-mi eşti cruce de mormânt,
Eu pământ, pământ,
Timp încremenit!

Tu-mi eşti lacrimă-ntre gene!
Eu ochiul plâns de vreme,
Unde timpul trece, trece!

Tu-mi eşti spin din trandafir!
Eu inimă sângerândă,
Dintr-un trup din cimitir!

Tu-mi eşti dorul din pustiu!
Eu urlet de lup flămând,
Urlând noaptea la Lună!

Tu-mi eşti tremurul din suflet!
Eu hoinarul nepereche,
Rătăcit în doruri grele!

Tu-mi eşti primul sărut!
Eu sunt tot pierdut, pierdut,
Dincolo de cuvânt!

Tu-mi eşti ceva sfânt,
Eu vrajă, descânt,
Cununii pierdute-n vânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a trebuit să plâng singur

Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în uşă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.

Apoi
Tata m-a luat în braţe
Şi m-a ţinut strâns
Şi m-a chemat pe nume în şoaptă
Iae
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu sufăr singur.

Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.

Atunci Tu m-ai luat în braţe
Şi m-ai ţinut strâns
Şi m-ai chemat pe nume în şoaptă
Iar
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu trebuie să plâng singur.

poezie de G. Gant din Vitamine duhovniceşti pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii umbra mea...

Fii umbra mea pe mâna mea cea dreaptă
O, Doamne-Dumnezeul meu Cel viu
Atâta dor e-n mine şi Te-aşteaptă,
Atâta dor de ce-aş putea să-Ţi fiu.
Atât de mult am stat în închinare
Atât de mult m-ai ascultat din cer,
Atât de multe Ţi-am rămas datoare,
Atât de multe-am îndrăznit să-Ţi cer.

De-atâtea ori Te-ai îndurat de mine
De-atâtea ori nefericirea mea
S-a înălţat cu strigăte la Tine,
De-atâtea ori ai plâns când mă durea.

Şi-atât de mult am înţeles că-Ţi pasă
Că nu mă vrei pe-un drum de suferinţi
Că mi-ai zidit acolo sus o casă
Şi m-ai suit alăturea de sfinţi.

Eşti Împăratul meu, eşti Dumnezeul
Ce m-ai sfinţit 'nainte de-a mă şti
M-ai ridicat şi m-ai ferit de greul
Acestei lumi de fiecare zi.

Eşti umbra mea pe mâna mea cea dreaptă,
Eşti Domnul meu, eşti Domnul Dumnezeu
Te-aştept să vii, tot sufletul Te-aşteaptă,
Ajuta, Doamne, sufletului meu!...

poezie de Adriana Cristea (24 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde

Mi-s tălpile zdrelite de-atâta căutare,
Mergând pe presupusa cărare ce-ai urmat.
Visez cum calc pe iarba de dor izbăvitoare,
Când suflet lângă suflet, iubirii sens au dat.

Călcâiul drept mi-e rană şi schilodiţi mi-s paşii
De ascuţite pietre ce mi se-mpotrivesc
Şi-mi caută gâlceavă, pe drum, toţi cârcotaşii,
Când cântecele mele cu sârg te proslăvesc.

Mi-s gleznele plăpânde şi cât să mai îndure
Ca fără de crâcnire să sângereze-n lut,
Pe aşchii din cărare, pe spinii din pădure,
Asemeni şfichiuirii teribilului cnut?!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde.
Călcâiul drept mi-e rană şi sufletul suspin.
Picioarele mi-s grele şi-adesea tremurânde,
Dar merg cu tine-n gânduri spre oaza de senin.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata "măsură" a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin "lipsa de măsură", dorind "fără măsură", îndrăznind "fără măsură", iubind "fără măsură".

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de Raluca Turc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte?

Mai ţii minte, tu, iubire,
Cum mâna ţi-o încleştam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?

Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.

Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau şiret, cumva...
Dar cuprins de desfătare --
Tu-mi erai singura stea.

Unde-s, oare, acele vremuri
Unde eşti, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În braţele altcuiva.

Eu?! Zâmbesc în amintire...
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire --
Chiar de lângă tine nu-s...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!