Ai văzut?
Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni și plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi și blânzi,
de iubire și frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum își poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
și durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?
Și de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparține,
Când în suflet avem atât de puține,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Și te întrebi: de unde atâta răutate?
Și mai ceri de la Dumnezeu dreptate???
poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.