Neguri deşarte

Cum să-nţeleg furtuna când este-aşa departe
Şi nu ştiu ce-o provoacă, ce vânturi o-nteţesc?
Pot, numai, să-mi închipui ce nori o însoţesc,
Dar, dacă-s nişte neguri şi goale şi deşarte?

De ce-o priveşti? Vrei, oare, să o atragi spre tine?
Ori e deja acolo şi face un pustiu
Din liniştea pe care ai strâns-o-ntr-un târziu,
Acoperind seninul cu negrele-i cortine?

Întoarce-te! Lumina îţi e aici, aproape,
E-n tot ce te-nconjoară, în cei ce te susţin,
În tot ce-n visul nopţii îţi e frumos sub pleoape
Şi-n gândul ce mă-ndeamnă în braţe să te ţin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul din visul albastru

Mi-e gândul, în noapte, un astru,
Primeşte-l, cu ochii închişi,
La tine, în visul albastru,
Departe de zori interzişi.

Cuprinde-l în suflet o clipă,
Va fi, pentru el, de ajuns,
Căci gândul nu face risipă,
Odată, acolo, pătruns.

În visul ce scaldă, mirific,
Un ţărm devenit elizeu,
Vom fi, în momentul magnific,
Culori dintr-un vast curcubeu.

În gândul din visul albastru,
Eşti, nopţii, zeiţă, eu - astru.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul pierdut

Sunt gândul ce vine spre tine când dormi,
pe urma luminii ascunsă în noapte,
din vastul neant, pe-armăsarii informi
ce-aleargă, bezmetic, pe calea de lapte.

M-atrage puternic seninul ce-l ai,
şuviţa ce-atârnă şi vorba ta dulce
pe buzele roşii, lumina ce-o dai
când stelele-jad se ascund, să se culce.

Eu nu te-am văzut, dar te simt şi te ştiu
din vremuri străvechi, dintr-o viaţă-mpreună
pe care-am uitat-o, şi-aş vrea iar să fiu,
din nou, cel ce-a vrut, cald, "iubito" să-ţi spună.

M-apropii de tine, spre-un nou început,
aş vrea ca şi tu să mă poţi recunoaşte,
te caut de mult, eram "Gândul pierdut",
îţi intru în vis, iar iubirea renaşte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Doamne,
Mă uit în urma mea
Şi te văd numai pe tine
Departe de tot
Aproape de părinţi.
Mă uit înaintea mea
Şi te văd tot
Numai pe Tine
Tot aşa de departe,
Aproape de copii
Ce-o fi cu distanţa asta
Între Tine şi tine
În mijlocul căreia
M-ai răsărit
De nici nu ştiu
Din care parte
Să te chem
Pe la mine.

poezie de Marius Robu (19 februarie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

De te vei rupe dintr-o altă lume
Şi vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aştept, speram să vii.

Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi eşti atât de-aproape, uneori,
Şi-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrăţişezi cu dragoste şi... dori.

Îmi eşti o stea în nopţile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi eşti suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.

Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu ştiu
De unde vii spre mine, cum păşeşti,
Cum intri-n suflet, cum îl laşi pustiu,
Şi mă întreb, adesea: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru şi plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ţi-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Şi-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Nelinişti m-apasă şi griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărţile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu îşi visează pereche,
iar gândul te poartă spre ţărmuri dorite.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţii

Nu mai ştiu dac-am făcut şcoală,
nu se vede, nu se mai cunoaşte.
Nu ştiu de ce? De la vreo boală,
ce-n ascuns mă pândeşte, mă paşte?!

Nu mai îmi amintesc bine de-ai mei...
o estompată imagine, ştearsă,
doar de-o rugăciune de zei,
pe un altar sfânt, cu Biblia arsă.

Nu mai am nicio veste de ce-o să fiu,
parcă am îngheţat, nu mai e cald.
E din ce în ce mai târziu
să înot amintirile, să mă scald.

Nu mai am nicio vocală, onomatopee,
să strig asilabic dureri
asumate... Că am început în femeie
şi m-am iubit, aproape să pier... până mai ieri.

Nu mai am putere să fiu
şi nu înţelegeam cum se conjugă este,
când se face orice bine, pustiu...
aşteptările-s la goale ferestre.

Nu mai am chei să mă descui sentimente,
ce m-au părăsit, m-am uitat prea deschis
şi mi s-a furat, definitiv, fatalmente,
inelul credinţei în ceilalţi... Nu mai e Paradis!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa din botezul lumii

Am îndrăznit, din calea de lumină,
Să smulg o picătură, să ţi-o dau
Ca un botez al lumii-n care vreau
Să-mi fii ca o privire cristalină,

Ca stelele ce-n boltă străluceau
Atunci, demult, când te-am ales regină
Şi te-am rugat ca-n timpul ce-o să vină,
Să-mi fii tot ce şi zeii îşi doreau:

Putere-n zile reci, de-nsingurare,
Ambrozia din clipele de-amor
Ce fac trăirile nemuritoare.

Ai fost, şi-mi eşti, aleanul unui dor,
Aleasa din botezul lumii-n care
Mi-ai aruncat privirea ce-o ador.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vis

Era în alb şi negru visul meu
Şi căutam, adânc în el, culoarea...
De ce? - nu ştiu, dar căutam mereu
Şi derulam, din când în când, visarea.

Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Şi o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.

Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o...
Şi o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent... adio!

Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi reci

Eşti tristă ca şi vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâţi şi ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.

Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.

În ritmuri scurte pieptul îţi tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea,

spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îţi exaltă:
să vii, să ierţi, să pleci din lumea ta?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt şi cremene

Nu provoca furtună,
bazându-te pe stele
şi ce e scris în ele,
căci soarta se răzbună!

Fereşte-te de valuri
stunci când marea fierbe!
Ştii, unele proverbe
sunt clare, sunt cristaluri.

Căci, vânturi dacă semeni,
aşteaptă-te s-apară
furtuna ce-o să doară,
făcând din inimi cremeni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am să strâng în braţe iarba
ca şi cum te-aş strânge pe tine,
lumina din ea va tresări ca un copil în somn
şi eu voi merge mai departe pe drumul meu,
având grijă să-mi crească frumos aripile,
ca să te pot iubi din plin cu ele...

Miros de iasomie şi cioburi de cer,
ca un semn, într-o carte abia născută...
Numai tu vei afla când visul din icoană
îşi va face semnul crucii,
iubindu-ne într-o profundă tăcere...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!