Gândul pierdut
Sunt gândul ce vine spre tine când dormi,
pe urma luminii ascunsă în noapte,
din vastul neant, pe-armăsarii informi
ce-aleargă, bezmetic, pe calea de lapte.
M-atrage puternic seninul ce-l ai,
șuvița ce-atârnă și vorba ta dulce
pe buzele roșii, lumina ce-o dai
când stelele-jad se ascund, să se culce.
Eu nu te-am văzut, dar te simt și te știu
din vremuri străvechi, dintr-o viață-mpreună
pe care-am uitat-o, și-aș vrea iar să fiu,
din nou, cel ce-a vrut, cald, "iubito" să-ți spună.
M-apropii de tine, spre-un nou început,
aș vrea ca și tu să mă poți recunoaște,
te caut de mult, eram "Gândul pierdut",
îți intru în vis, iar iubirea renaște.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.