În frunzele toamnei

Era cald şi stăteai întinsă-n plapuma de frunze,
te rostogoleai şi aruncai uşor cu ele,
mă chemai să te îmbrăţişez cu căldură,
dar vântul se pornise cam puternic
şi aduna frunzele-n grămezi ciudate,
de parcă făcea canapele moi,
în care ne aruncam cu plăcerea copilărească,
iar privirea ta era profundă şi veselă,
plină de dragostea noastră caldă
şi uneori îţi urmăream zâmbetul şi bucuria din ochi,
aveai energie şi visai cu ochii deschişi,
sperai ca ziua să nu se termine
şi să dureze aşa o veşnicie.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!