Poezia e altceva?

nu trebuie sã povesteºti în poezie – am citit
un sfat cãtre un tânãr poet – deci sã nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaþa, ºi aºezându-se pe pat
aºtepta sã i se liniºteascã respiraþia, cu faþa în mâini –
sã nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faþa oglinzii, când
se pieptãna încet. sã nu-mi mãrturisesc spaimele
lângã faþa ei înstrãinatã, întoarsã de la mine.
sã nu umblu cu versuri, ca ºi cu oglinda în mâini
în care se rãsfrâng acele dimineþi cu luminã cenuºie
dinainte de zori. poezia nu trebuie sã fie reprezentare,
serie de imagini – aºa scrie. poezia
trebuie sã fie vorbire interioarã. adicã
tot eu sã vorbesc despre faþa ei înecându-se, cãutându-ºi
respiraþia? însã atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faþa ei, despre miºcãrile încetinite prin straturi
de remuºcãri tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
ºi ea – adevãrata ei fiinþã atunci?

poezie clasicã de Mircea Ivãnescu
Adãugat de Veronica ªerbãnoiu
Voteazã! | Copiazã!