Trăiesc o stare despre noi
pășesc prin timp
între răsărit și apus
așez mâinile în poala timpului
cu liniște fixez tâmplele
de fruntea iubirii din micul meu univers
în mijlocul idealurilor mă prinde o lumină
încerc să opresc nuanțele ei
într-o definiție a conștiinței trăite
aplec ușor capul în palme
și-l sprijin ca mod de viață
niciodată plecat
trăiesc
între azi și mâine o punte nepregătită de final
îmi e atâta dor de mâine
de setea-n despletitele frumuseți
prețuită-i femeia în atlasul existenței
modelează drumurile mele din lut
ca un întrerupător
umbră/lumină.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre viitor
- poezii despre sfârșit
- poezii despre mâini
- poezii despre mod de viață
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre idealuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Sosiri și plecări spre timpuri viitoare
în zilele rămasului de viață
brațul destinului ne pictează într-un colț din univers
adunați sub gânduri
răspundem
prezent
viața strigă catalogul în verde anotimp
imaginea trăirii rămâne printre cuvinte
așa a trebuit să fim noi
unic poem
amprentă a timpului din cerc
fiecare semn de întrebare respiră silabele iubirii
neuitând să lase uitării
scrie-n surdină alt vers
pentru o clipă celestă mâinile se opresc
împreunate-n veghe în călcâiul de lumină
lângă iubirea virgină dintr-un timp cuminte
sortite mângâie privirile
atent
te caut mereu iubita mea
vom rămâne metafore prin timp
refren din elegie.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre zile, poezii despre virginitate, poezii despre versuri, poezii despre verde sau poezii despre uitare
Pe urmele luminii
m-ai găsit strigăt în noapte
și-ți doreai să faci
din lacrimi de lumină
pe obrazul de șoapte
împăcare
m-ai văzut omul din pete
ce va să vadă dantela
din pânza așternută
trăirilor descătușate le-ai dat
necuprinsul
m-ai așezat lumină peste noi
acoperind trupurile cu ea
ne-am îndrăgostit de mâine
între trup și suflet
împlinirea.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de rose_angels

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre noapte sau poezii despre dorințe
Liniște nocturnă
la ora nesomnului stau rever de timp
în brațele cerului întârziat
legământ cu rost în clipa nocturnă
superbă așteptare
în călcâiul de lumină al dorințelor târzii
roată de lumină rotire universală
izbitoare asemănare cu tine
destinație prezentă și viitoare
femeia timpului meu parfumul dintr-o stare
ți-am sculptat chipul din înserări și lin adorm
pe mâna serilor imposibilă uitare
mă trezesc în palma dimineților
cu taina nupțială neuitare
în trupul gândului ca un fluviu de lumină
plutea precaut luntrea noastră
meditație la dragoste miezul matern de sens
dreptul unui timp sentiment
zâmbet cu sinceritate.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre zâmbet, poezii despre somn, poezii despre sinceritate, poezii despre sculptură sau poezii despre prudență
Odihnesc mâna în fiecare cuvânt
într-o vară a memoriei
am deschis nasturele iubirii
am învățat împreună lecția mentală a sufletului
și a trupului
acum ne scriem pe buze și înțelegem ce ne dorim
ardem pictând cu flăcări în palme
acum suntem...
am tot fost
degetul înserărilor ne-a trezit la realitate
ne iubim pe șoldul crud de viață
cu minunatele îmbrățișări
din ochii timpului albastru am alcătuit piramide
suntem din visele lumescului plin
am dezlegat corsetul de pe prispa vieții
lângă tine curg clipe de lumină
curioase de culoarea părului
și de cerceii albi
din argint
respirăm dimpreună iubirea-petale
dinspre mâine privirea-dor
ne trăim bucuria
iubirea-munte
nimic nu-i fără rost și rătăcit
femeie ultimă.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre visare sau lecții de engleză
Roșu și alb rebelii unui mister
fără iubire nu sunt ceea ce sunt
înălțimea zborului
din atingerea trupurilor
trăiesc infinite dorințe într-atâtea melodii
solfegiul din noapte
iubita mea cu drumurile vii
e greu când ești departe
se face seară
buzele mele te caută spre partea geamului alb
în patul alb
dintr-o poveste
sărutul
într-o viață
tăcerea cuvântului
atinge culoarea roșie a părului tău
ardem împreună îmbrățișarea
lumânare la chindie
lumină și șoaptă.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre sărut sau poezii despre păr
Cu ochii timpului îți privesc mâna
înspre tabloul din adâncul metaforei
cărăușul timp
scrie povestea flămândă din ramuri de dor
pe colina iubirii
curge clepsidra ne pândește cărăușul cristalelor
în verde crud de curcubeu
dintr-un inventar al vieții sădești o sărbătoare
în înserarea ceasului din turn
urc mereu scările mărunte
spre ora sosită cât mai târziu
în micul univers e soare
în ochii timpului un colier de iris
o secundă celestă în copacul iubirii
în ceasul memoriei
tu și alb într-o singură nuanță
eu o creangă
tu un tot
o ramură plină cu rod
poemul fiecărei zile prin cuvinte viitoare
am prins rădăcini lângă tine
spre altă zi plecată spre înserare
în pași secunde
minute în doi
ore celeste
de mână amândoi
poezie de Vali Nițu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre secunde, poezii despre ceas sau poezii despre sărbători
Lumină - filă cu filă
în simplitatea cuvântului trăiește gândul
dincolo de pretutindeni
dincoace de aproapele unei pene fragile
se naște un poem în netăcerea tăcerii
verde lumină
în privirea serii degetele mângâie noaptea
și-ntr-o splendidă atingere sosește dimineața
o chemare dinspre mâine
viața nu are termen de comparație
verde lumină
trăim timpul
îngenunchem la marginea nopții să-i dăruim seara
îi simțim mâna cu inelul albastru spre tăcere
fructul iubirii are un sens
verde lumină
surâde așteptarea
curge-n cascadă valul vieții
își cheamă perechea în ziua sortită
se aude ecoul în surdină
verde lumină
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere

Liniște
Atâta liniște acum
Și atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Și atâtea amintiri de odinioară.
Atâta liniște, de mă înspăimântă,
Și tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârșit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.
Atâta liniște, de un perpetuum nesfârșit.
Atât zbucium între două ființe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viață fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.
Atâta liniște cât poate cuprinde noaptea în vise,
Și tot atâtea speranțe renasc diminețile.
Dimineți, punți între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.
Atâta liniște...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre vânt, poezii despre spaimă, poezii despre frică sau poezii despre cuvinte
Poezia copilul meu fidel
în seva timpului fără iubire nu aș fi ceea ce sunt
verbul dimineților
în rațiunea universului curgător nu aș fi înălțimea zborului
versul iubirii
acum știu
este frumosul ce putea să mi se-ntâmple
emoțiile în doi
visul din ape prin semnul din ceruri
cuvântul iubirii
visul de sidef din miracolul cu numele tău
în ochii ce înnoiesc imagini
dezvelite-n strălucire pe șevaletul pictorilor
în bucuria de a fi un întreg
solfegiul din zi seară noapte
poemul iubirii
trăiesc infinite dorințe într-atâtea versuri
iubita mea cu drumurile vii
buzele se caută spre partea geamului alb
în patul alb se face seară
cu metafora iubirii
într-un tablou trăiește culoarea
într-o viață puterea cuvântului
culoarea de foc a părului ce arde îmbrățișarea
la chindie ziua poeziei
iubirea copilul meu fidel
poezie de Vali Nițu din Izvorul nesecat de sete
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb

Ultima cruce
se sfarmă lumea
și pietre se frâng
pe treptele vieții
mă așez ca să plâng
n'am nume, n'am frați
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnați
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aștern cuvinte și plâng
nici stele nu cad
e liniște în jur
eu scriu cu morții plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec și să mor într-un gând
între mine și cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beție
pe două țigări
nu am timp de plimbare
o viață pierdută și goală
tăcere, visare, ratare
pășesc pe cărare
printre morții încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
și scara e ruptă și timpul coboară aiurea
mă așteaptă ultima poartă
pașii mă dor
și iar fug
mă așez lângă cruce
între mine și ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard și iar plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre plâns, poezii despre ploaie sau poezii despre plimbare
Ochii verzi în verde-i rochie
pe manșeta timpului scrie în pagina destinului
perla coroanei femeia ce dă viață
coregrafia din spirala timpului
frumusețea unor metafore
trăire albastră
s-a făcut târziu și mă refugiez în magia altui poem
rescriu cu pasiune imaginea trupurilor
cu nume din palma iubirii albastre
arc peste noapte
melodia naiului din ape
femeie ca un țărm
logodna culorii cu umerii goi
pe obrazul trupului de foc în nocturne sărutări
cântă cu fluier din anotimp
despre fecunditate despre viață
în cercul nesfârșit
repetabilă partitură de pian
pe buzele dimineții altă notă
dirijorul continuității noastre
mai presus de metafore viață
în vârful picioarelor albe o roată de lumină
muzica ochilor verzi
legată în înserări de privirea blândă
urcă vise și coboară împliniri
femeia perla coroanei cu menirea-i sfântă.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre ochi verzi, poezii despre ochi, poezii despre femei sau poezii despre albastru

Bulgăre de lumină
pe țărm un pescăruș
singur cu marea
păsesc către el
sunt drumețul cu chipul de ceară
rănit între spini
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă apropii de cer
mă rog, mă închin
lucesc între spini
stropi cruzi de lumină
ochii senini
a cui este vina
joc de umbre pe cer
pe umeri mantie cu crini
obosit mă așez între ani
mă închin în taina primei lumini
curgeam prin viață tăcut
în urmă fecioare
născute din mare
pășeau spre soare apune
printre valuri și spume
apune și timpul rămas
astăzi iubesc și beau orizontul cu sete
la final se naște un prunc
aici, lângă mare
surâde candid devenirii
în ochii lui cruzi răsar bulgări de lumină
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre prezent
Dansul nefardat al frunzelor
în ideea de a fi ramura din salcia rondului
inspir a doua tinerețe
respir prin zâmbetul cuminte
când buzele nesătule de înțelesuri
își odihnesc taina pe trupul flămând
picior peste picior
sămânță și rod
din timp
frunza-și dansează culoarea din iubirea verde
în trecere alunecarea prin vreme
eternitatea zilelor
ieri o generație
azi tulburătoare metaforă a tainei
pe margine de viață
meditația repovestește idealul într-un exil de fapte
între a vrea și vrere oglinda palmelor
în poala molcomă a speranțelor
o reverență
cu cercei în ureche
luminile priveau în ritmul respirației
o taină
dintr-o filozofie de weekend
mâinile iubitei
sentimentele în cercul de... vreme
al fecundității
Divine.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre urechi sau poezii despre trecut

Încă o zi
e frig și e iarnă
zăpada se așterne global
la răspântii de drumuri
căutam un nou ideal
sărutul nostru real
a rămas rătăcit între fulgii de nea
fulgii se cațără iar
te aștept la poartă în zadar
rămăsesem același
un tragic bufon pe o scenă stricată
ce cântă din noapte în zori
ireal
obosit mă așez
pe cioturi de timp
lumânarea nu arde
e frig și în gând
azi sunt acel
ce mâine nu va mai fi
decât o cruce
atârnată de un tragic mormânt
e zăpadă în cer
se frâng sub pași fulgii rămași
aștept să mai vin
dar pasul azi nu mai e pas
lipsesc cuvintele
din acel ultim răvaș
privesc către cer
spre tine pășesc
și totuși
mi-e greu să vorbesc
căutând zadarnic un eu
rătăcisem drumul mereu
te așteptam în zadar
scriam versuri de suflet în altar
altarul era gol, eu visam
uitând să mai viu
atunci voi fugi
căutând fericirea din noi
voi fi acel ce nu va fi
așternând nestemate prin cenușă și spini
la final n-am să ajung niciodată
mă strigi, mă alungi nefiresc
încerc să mai vin iar la poartă
uitând apoi de tine firesc
va mai fi o zi
mâine
de va fi
pentru acei ce încă așteaptă o zi
vom uita a iubi
și nimeni în urmă va fi
atunci la final noi vom ști
am fost în lumea asta neghioabă, odată copii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre vorbire sau poezii despre tragedie
Între lumină și păcat
Pe fâșia îngustă din eter mai șovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpănește între lumină și păcat
și rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se cațără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie și de vânt...
Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranță încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
și-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină și păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...
poezie de Ștefan Radu Mușat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nesiguranță, poezii despre flori, poezii despre crucificare sau poezii despre Soare
Mâine voi fi nimic
mâine voi fi nimic,
poate o părere de rău,
poate un zvâcnet de aer în frig,
nici nu știu când am început cu adevărat,
nu știu când m-am sfârșit,
am vrut cândva să mă ridic
în turnul de nori,
nisipuri de cenușă m-au risipit
ca un oftat de clepsidră
între două agonii,
am fost o variabilă a timpului
suspendată între două
probabilități,
țintuită pentru o scurtă veșnicie
pe o cruce ireală de aripi,
mâine voi fi nimic,
mâine voi fi o uitare,
o piatră,
mâine voi fi
eu.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre nori, poezii despre nisip, poezii despre cruce sau poezii despre cenușă

Sunt doar o umbră
mă așez pe podea cu visele răspândite
între nopțile tale
și
degetele îți alunecă ușor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respirația mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
și mă predau
carne și sânge
noapte de noapte
amestecând respirația mea
cu degetele tale subțiri
ce alunecă ușor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă așez pe podea
degetele tale subțiri
alunecă ușor la marginea patului
între vis și adevărul
ce se pierde
prin întuneric
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr, poezii despre întuneric, poezii despre sânge sau poezii despre degete

Amintește-ți de mine
Am creeat chipul tău după iubire
Din dragoste trup eu am sculptat
Ochii smaralde cu gene zvelte zefire
Culoare din inima mea am adăugat
Când mâinile mele te modelează
Zidește vise pe umerii puternici goi
Plăcute umbre pe trup îți dansează
Formează simbioza iubirii intre noi
Pe fruntea ta îmi aștern eu gândul
Pe buzele din lut așez sărutul meu
Îți mângâi cu iubirea mea tot gâtul
Și sufletul din mine ți-l dăruiesc eu
Piatră prețioasă din zefir și smarald
Zidită cu mâinile cu picuri de sudoare
Modelată și arsă prin focuri de iad
Prinzi viață îți amintești de mine oare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prezentul îmbrăcat cu sens
am uitat slăbiciunea privirii
pe destinația mersului înnoptez în viitor
la concertul cu visul din ape clipe
petrec o noapte spre zi
într-un mers lumesc spre sufletul pereche
ca înspre o rugă
sens
spirala din vise a deschis nasturele unui alt poem
m-a recunoscut durându-mă încă o zi
găsindu-mă cel căutat prezent
pe umerii goi de nopți femeia timpului
sens
întindem brațele spre înserări
prin nopțile cuminți
splendide treceri în carul de timp
cu roțile fecunde
unicate coliere copiii noștri
noi îmbătrânim umbre
sens
între coperțile vieții primenite de amintiri
legende între arcuș și vioară
melodia unei repetabile minuni
renaște în fiecare floare albă
dinspre azi spre totdeauna
acolo și aici femeia
sens
zi - noapte - seară.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară sau poezii despre suflete pereche
Între ieri și mâine (Tomorrow never knows)
-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine și cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ți povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!
Întreb un bătrân, ține strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri și mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!
-Înțeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine și ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:
-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost și care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Și câți de mâne crezi c-o sa mai fie?
Viața este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poți iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?
poezie de Alex Dospian (mai 2015)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre pâine, poezii despre mere, poezii despre imaginație sau poezii despre ger