Protest formal

nu mă pricep la vrăji şi nici la teorie
iau totul brut, de-a gata, de-a întregul
frontal şi verde-n faţă, sătul de-alegorie
în care prea sunt boul care-ţi duce jugul

nu înţeleg o iotă din ştiinţa lumii
de a face răul să pară un progres
iar joaca de-a soldaţii îmi e de ne-nţeles
şi tot ce fac aceia care se cred stăpânii

întreaga artă a omenirii e-un tânguit de jale
elogii la instincte, ode înşelării permanente -
din scâncetul acesta îmi pregătesc artiştii cale
dezmântuirii... şi morţii iminente?

credinţe, erezii mascate, un Dumnezeu
să aibă numai gloata, iar vârfurile ură
cel ce îndură legea doar eu să fiu mereu
şi neplătitul... Când cei stăpâni văzură

cum sângele mi-e gratis şi mi-e flămândă
Moartea, cât de docilă vrerea din care-şi trag
puterea, cât sunt de atârnat de-a gâtului secundă
şi dau cu capul mereu de acelaşi prag

de azi sporesc zadarul, refuz să fiu normal
refugiat în peştera din bietul trup neghiob
înghit suma tăcerii şi vă trimit formal
protestul unui rob ce nu mai este rob

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni care sunt de plâns

N-au nici puterea de-a iubi
Şi nici pe cea de-a dărui,
N-au nici puterea de-a ierta
Şi nici pe cea de-a se-ndrepta.

pamflet de George Budoi din Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (20 martie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de România

Mi-e dor de România,
De ţara mea
Cum alta nu era.
Mi-e dor de Demnitatea
Neamului străbun.
Mi-e dor de-a lui Cinste şi Sinceritate,
Mi-e dor de tot ce-am moştenit
Mai bun,
Mi-e dor de-a sa Dreptate.

Mi-e dor de un Bălcescu,
Şi-un Mureşan,
De un Eminescu şi-un Cioran,
Mi-e dor de strigătele lor
Să le purtăm în noi, mi-e dor.

Îmi este dor mereu
De limba neamului meu,
Acea limbă română
Suavă şi genuină
Ce făcea să răsune,
Dincolo de Carpaţi,
Virtuţile române.

Mi-e dor de România mea
Să ţină fruntea sus în Europa
Ca o adevărată stea.
Mi-e dor să strălucească,
Peste zări,
Mi-e dor să fie cea mai iute
Dintre ţări.

poezie de Gheorghe Alionte (21 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea cred în "nu pot", ci mai degrabă în "nu vreau destul de mult", aşa că eu sunt omul care găseşte mereu o cale de-a face ceva spre a mişca lucrurile în direcţia bună.

citat din Andreea Marin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă însura, de-a face copii, de-a fi prins într-o structură familială. De-a merge undeva la muncă zi de zi şi de-a mă întoarce. Era imposibil. Să fac lucruri, lucruri simple, să iau parte la picnicurile în familie, la Crăciunuri, la sărbătorile de 4 Iulie, de Ziua Muncii, de Ziua Mamei... omul să năştea numai ca să îndure lucrurile astea şi apoi să moară? Preferam să fiu spălător de vase, să mă întorc singur într-o cămăruţă şi să beau până adorm.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idei

I

Cântec, deasupra cetăţii,
Îmbătrânire?!
Eternităţii i-am zis:
La muzica asta frumoasă,
Sunt lipsuri
În sângele meu.
Îngeri, deasupra cetăţii,
Emotive,
Despre ceva mai nou?!
Telegraf,
Telefon din sfere...
Sunt lipsuri
În sângele meu.

II

Visări de mult mocnite
De nu cumva
Mi-am pierdut Umbra
Între normal,
Şi ispite.
Un vin,
Oricât de-alinător,
Excludă-acest fatal:
Contract
Cu răul Negustor.

III

Când ore libere
Sună
Din vechi acordeon
De-a zilelor bravade...
Relativ,
Pardon.
Când ore libere
Sună
Uitări şi abandon,
De-a lumii baricade...
Relativ,
Pardon.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de frică

De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul şi-acolo sfârşitul se ridică.

Mi-e frică şi de gândul lor şi de badjocură mereu
ei ştiu tot ce va fi şi tot ce-a fost;
şi orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui şi-al răului vecină e cu Dumnezeu.

Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsaţi-le ştiute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeţi: ele sunt nemişcate şi mute.
Voi omorâţi întreaga vrajă sfântă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei faţă de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

poezie celebră de Grigore Vieru (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a viaţa

De copil
am observat
că şi adulţii
au grădiniţa lor
rotundă
turtită la poli
bombată la ecuator

prin tranşee
se joacă
de-a moartea
de-a viaţa.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e nichita

mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita

mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita

nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e „rasu’-plansu’’ viu si mi-e nichita

pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita

alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita…

poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Fiinţei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,
Cobor şi urc mereu aceaşi pantă
Şi nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Şi înţeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
Nu pierd nimic şi nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morţii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Şi plâng!
Mi-e viaţa şi visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară şi casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Şi mie
Mi-e dor de copii şi nepoţi bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la ţară.

Mi-e dor de muşcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Şi el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopţii ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toţi aţi plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele (cap de primăvară)

Mă-ncearcă un sentiment acut de sete
De-a săruta pe guri încinse, fete!
Vă conjur de-a vedea că nu-i un moft
De-a săruta nurul rotund ca pe-un măr copt.

Neostoita-mi sete, azi, de Dragobete
Mă-ndeamnă să am curaj la fete
Şi vă zic vouă cum de-acest izvor
Mi-e pururi sete şi mi-e dor.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul a delegat omului puterea de-a crea, de-a inversa, şi de-a debarasa!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza in intuneric

Padure de-a dreapta,padure de-a stanga,
Ce margini gretoase de hau
Si mare in tarm isi continue tanga
Si mie mi-e rau.

Ce mult intuneric, nu vad nici o cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
In mine un haos intreg se pravale
Si, moarte cum treci!

Se vaita cucii in cuiburi ciudate
Si mie,in mine mi-e greu.
Si marea bolnava se-agita si bate
In sangele meu.

De ce sa m-agat cand sunt toate fugare
Si oamenii dorm linistiti,
De tine, padure, si borna, si mare,
De voi ce nu stiti.

Un doctor imi trebuie, unde e dansul ?
Ma doare si nu stiu sa spun,
Ca hatul ma trage in negura plansul,
Mi-e rau si sunt bun.

Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte.
Abia te mai port.

Ma aflu-n masina, soferul opreste,
Mi-e teama-n sosea c-o sa mor,
Si marea vuieste un pic de nadejde
Si-un prim ajutor.

Si-apoi la hotel, intr-o camera chioara
Injectii si tot ce mai e,
I-e sila fiintei acum sa si moara
Si nu stiu dece ?

La marginea marii venise poetul
Sa doarma un somn linistit
Si poate-l obtin,acum,eu,cu incetul,
Cadere in mit.

Aprind o veioaza si fata mi-e sura,
Injectia bate adanc
Si somnul sau moartea alene ma fura,
Mi-e bine si plang.

Atata pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat varstei reci,
Mai sunt sanatorii, deasupra in stele,
Poti moarte sa treci.

Adorm pronuntand balbaite cuvinte
Si pulsul mi-e trist si mi-e rar,
Ma trag ca un stol de aduceri aminte
In dictionar.

De-a dreapta padure, padure de-a stanga
Si trupul beteag si olog
Si marea in tarm isi continua tanga
Si cui sa ma rog ?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!