De mână cu Dumnezeu

Pornesc, la pas, cu vântul de o mână,
Prin toamna parfumată, arămie;
Pe urma unei frunze ce îngână
Solfegiul trist, şi simt miros de brumă
Şi-un anotimp ce astăzi va să vie.

Pornesc la drum îngândurat, de parcă-
Îi sfârşitul lumii; lupta e pierdută!
Dar, văd pe mare,-'n-minunata barcă,
Pe Cel ce totul poate să întoarcă.
Din braţul Lui am scutul şi-o redută!

Pornesc la drum cu barca şi Luntraşul
Pe mări adânci şi-ades învolburate;
Pe mantia de - albastru văd locaşul
În care-mi voi zidi pe veci sălaşul
Cu binecuvântări nemăsurate.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din De mână cu El (2021)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Votează! | Copiază!