Despre medici și spitale

Din contribuția la buget a oricărui cetățean
Statul pregătește medici cu duiumul an de an
Toți depun un jurământ, la-nceput de meserie
Puțini apoi și-l respectă, sunt atinși de lăcomie

Când merge omul la spital, de nu este vreun bogat
Înainte de analize, el este amplu interogat
Cu finețe-i întrebat, dacă și unde lucrează,
Vor să știe în primul rând, ce venituri încasează

Dacă este vreun șomer, ar mai avea o șansă
Poate are cumva rude, să-i achite câte o tranșă
Și-ar mai fi o variantă, s-apeleze la vreo pilă
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă

Dacă este-un amărât, fără bani, fără ajutor
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor
Și-o să aștepte el acolo, pân′ ce-o voce-i va spune
-Mergi acasă, cată bani și la doctori tu-i depune.

Sunt în stare să-ți ia totul, fără nici o remușcare
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare
De n-ai punga cu parale, nici o șansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nțepe c-o seringă

Sistemul nostru sanitar, este atât de neglijat
Mor pe capete în spitale, foarte slab e finanțat
De aceea, personalul a plecat peste hotare
Pleacă tot ce e mai bun, rămân cei fără valoare

Este însă și-o excepție, ei formează un grup aparte
Medicii de la urgențe, smulg pacienții de la moarte
Când se cere vreo salvare, foarte iute intervin
Se transformă în niște îngeri, ăsta este a lor destin.

poezie de
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

Citate similare

Cornelia Georgescu

Mihai: Ah, Luci... Nu știu ce să-ți spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, știu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Și atâția ani pierduți degeaba? Opt ani din viața mea, de iluzii, de speranțe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine și-ar fi putut imagina?! Bine, poate că și eu am greșit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama și rămâneam acasă; renunțam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicații inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situația îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aș avea vreo șansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o șansă. Probabil n-am avut niciodată, doar așa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbești. Să-i spui odată ce simți pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea și tu; mai ales tu, Luci! Zău așa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înțeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai țin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aștepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găsești tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poți să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obișnuința, Luci. Obișnuința... Și în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Țuțea

Am devenit un gânditor creștin când mi-am dat seama că fără revelație, fără asistență divină, nu pot ști nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot ști de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poți cunoaște sensul existenței umane și universale.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Violetta Petre

Aveți cumva vreo ''anima'' în plus?

Aveți cumva vreun suflet de vânzare, vreo rămășiță-n vreun tic-tac vetust? Mi l-a mușcat un lup la vânătoare și am rămas fără miros și gust.
Și când servesc la cină drama vieții, nu simt nimic și lacrimi nu mai curg, când mor pe rând în câte-un vers poeții și nu-mi găsesc poemele în gând...
Și vreau să strig și să mă rog la lună să nu mai plece-n zori... la felinar s-aștept ca drama asta să apună... dar ruga mea e rugă în zadar...
Și poate știți pe undeva un suflet hain și fără de afect, că n-aș mai vrea să simt nicio durere... decoru-acesta este prea infect...
Concept fictiv, o ''anima'' spectrală e sufletul ce-l credem toți etern, dar când plecăm spre marea siderală ne descompunem humă în infern...
Aveți cumva vreun suflet-hologramă, trimis de îngeri dintr-o altă lume? Aș vrea să-i pun retinele ca ramă și să îi schimb și lacrimă și nume...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Minciuna

Este greu să ieși din minciună
În care trăiești de atâta timp,
Dacă nu vezi gratiile.
Însă este și mai greu să le vezi
Dacă ești legat la ochi.
Sa încerci să ieși din închisoare
Fără să-ți fi eliberat ochii
Și a înțelege locul în care te afli
Va avea întotdeauna același rezultat:
Te întorci de unde ai plecat.
Pentru a ieși din cușcă
Este necesar ca înainte de toate
Să devii onest cu tine însuți.
Onestitatea este primul pas
Prin care te poți elibera.
Al doilea,
Este să vezi lucrurile așa cum sunt,
Fără să judeci ceea ce apare.
Iar al treilea,
Să treci dincolo de alegeri,
Acceptând totul așa cum este,
Fără proiecții și așteptări.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Renascut din propria cenusa" de Paul Avram este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 21.99 lei.
Jean-Jacques Rousseau

Întreb care din dou㠖 viața civilizată sau cea natural㠖 este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existența lor; și mai mulți sunt aceia care nu se plâng, deși sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine și omenești abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meșteșuguri, fără grai, fără locuință, fără război și fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi și fără a avea vreo dorință de a le face rău, poate fără a recunoaște vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puțin supus pasiunilor și fiindu-i de ajuns lui însuși, nu avea decât sentimente și cunoștințe cu această stare.

în Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Despre contractul social sau principiile dreptului politic" de Jean-Jacques Rousseau este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.

poezie de
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nichita Stănescu

Bani de cheltuit

Fără să i se pună vreo întrebare
cel care înverzea și se ofilea
dădea răspunsuri.
Ah muzică, tu,
tu ești un răspuns
dar nimeni nu ți-a pus nici o întrebare.
Spre dimineață, îngerul
m-a întrebat dacă există vreun om.
I-am zis: Eu cred că în mod sigur există un om.
Dar eu nu sunt el.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu există un standard pentru cineva care este eliberat. Nu trebuie nici să-ți dai toate lucrurile de pomană, nici să locuiești dezbrăcat în vreo peșteră. Adevărul nu este așa. Fiecare expresie a sa este unică. O ființă eliberată poate avea sute de case, și totuși ea nu urmărește bogăția. Alta este fără de nici unele și nu are nicio grijă pe lume. Aceste amândouă ființe sunt la fel de libere și la fel de fericite, nefiind înrobite de lucrurile acestei lumi.

în Focul Alb
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vaster Than Sky Greater Than Space: What You Are Before You Became Paperback" de Mooji este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 35.99 lei.

Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îți mai lipsește ceva, dar ce anume îi lipsește lui Dumnezeu, ce anume îi lipsește aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipsește lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbește de "utilitatea" facerii ca și cum ar fi vreo virtute și nu cea mai cruntă deșertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferință pe cei care sunt paralizați sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minții este "a ști" și Sfântul ei duh este "A face", dar te poți face pe tine? Sau tu trebuie să exiști mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exiști tu și apoi vei vedea că întotdeauna și fără nici o excepție făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu și vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deșertăciunii în plata Domnului!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curajul este o DECIZIE. CURAJUL este DECIZIA. Și dacă suntem vii, suntem capabili de decizie, prin definiție. Așadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îți pui viața în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldații sunt antrenați în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îți provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziție. Știi care este diferența dintre destin și soartă? Destinul este ceea ce ți se întâmplă în urma acțiunilor tale. Soarta este ce ți se întâmplă fără să poți face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin și cât e soartă în viața unei persoane. Puțini curajoși ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundație și să îți ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu și că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă și nu sunt suficiente măsuri de protecție (diguri, etc...), atunci, POATE ți-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi știut!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Știți vreo unitate de măsură
Pentru emoții, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care știe
Ar vrea să-mi spună într-o zi și mie?

Eu nu știu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Și nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranță nu s-a născut încă
Alt om care să știe cât e de adâncă
Emoția ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocință
Să înțeleg că în iubire nu-i nicio o știință
Și că, deși s-au dat atâtea definiții,
Omul măsoară dragostea doar în emoții?

Poți să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roșeața din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să știe cineva mai bine
Cât de intense sunt emoțiile-n mine?

Există undeva vreo mică șansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu știu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoția ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori șoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoția mi se analizează printr-un spectru?
Și dacă eu simt să mă port cu grație
Există pentru asta vreo gradație?

Am înțeles că poți să te școlești,
Dar nimeni nu te-nvață cât ai voie să iubești,
Atunci vin și întreb a nu știu cât-a oară:
Chiar credeți că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Ene Meteleu

NIHIL SINE DEO ?

Sunt doar unTaur, dar n-am fost vițel
și nu m-a născut Vaca, nici Madona.
Madona nu-i o Oaie, nici eu Miel,
ba, chiar mi-aduc cu oamenii nițel
pe soră-mea o cheamă Anemona,
să fie oare de-a lui Luchian?!
Nu cred, că nu suntem din Botoșani,
așa cum Sfântul nostru, cel mai cel,
nu este chiar de loc din Timișoara,
e din Dobrești, ce Bara-Bara-Bara,
că doar n-om fi cu toți din București,
să prindem funcții cu venituri grase,
sunt ca un melc, nu-mi treb'e șapte case
și nici terenuri, nici ferme de pui,
eu sunt modest, ce ferma calului!
De Valul lui Traian, am cam scăpat,
vin alte catastrofe la palat,
să măture ciclonic ce-a rămas...
Tu ce faci, iar bagi degetul în nas?
Te uiți cu-n ochi și ești într-o ureche,
ai ochelari de cal, căluș în gură,
de ce nu ieși s-aștepți la cotitură?
Întreb retoric, nu vreau un răspuns,
că cei de sus, se-nchină și mai sus,
și ne-așezăm supus peste supus,
sperând s-ajungem până la Iisus...
Și sigur vom ajunge, da-n sicriu,
și știu prea bine, că degeaba scriu,
mai știu că dacă n-ai încă doi ani,
nu trebuie să-ți dea guvernul bani,
ești un mucos, care te piși pe tine,
peste doi ani, o să trăiești mai bine,
bine'nțeles, de n-ajungi la spital,
acolo e cel mai sordid local,
ți-e frică să te mai îmbolnăvești,
vitezele salvării-s ca de dric,
și-i o minune dacă mai trăiești,
când dă cafeaua-n foc, peste ibric,
și fac friptură din copilul mic,
când acul de seringă-i singular,
când stetoscopul este secular,
când medicii învață la fe-fe,
și fac sterilizarea-n nes-cafe,
când omul este animal de turmă,
când viața lui, cu zile i se curmă...
Cu-n secol cred că am rămas în urmă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Nemulțumiri în sistemul sanitar

În sistemul sanitar,
Doar contractul mortuar...
Morga-i plină de bolnavi...
Te așteaptă doar să crapi.
Cel mai profitabil post
E aici... din câte-au fost.
Nu-s siringi, medicamente,
Asistentele-s absente,
Vrei cearșaf curat pe pat?!
Doar dacă ai cotizat.
Plosca, dacă ți se dă,
Taxa este sigură.
Și nu este unica,
Altele îi vor urma.
Badygard sau liftier,
Toți, de vrei, nu vrei, îți cer.
Pe holuri sau prin saloane,
Ai dreptul de-a da... plocoane.
...........................................
Cașcavalu-i în prim-plan.
Ce mă fac dacă nu-l am?!
Doar la Bloc Operator
Te rog, Doamne, să nu mor!

Zice-n sinea lui bolnavul:
Doamne, rău mă doare capul!
Doctorii-s preocupați
De "ne dați sau nu ne dați"...
Din Psaltire ne citesc
Popii și ne spovedesc.
Doamne, dacă aș scăpa,
Prin spital, dracu-ar mai da!
De la liftier în sus
Joci cu banii "uite-i nu-s",
De la liftier în jos,
Nu ai bani, ești luat de prost.
Vremea, Doamne, e nasoală!
Cum să mai trăiești în țară,
Când și cu asigurare
Este secetă-n spitaleŹ?!

pamflet de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Cine vrea să capete un răspuns la problema răului, așa cum se pune azi, are nevoie, așadar, în primul rând de o cunoaștere temeinică de sine, adică o cunoaștere cât se poate de bună a totalității sale. Trebuie să știe fără menajamente de cât bine și de câte fapte rușinoase este capabil și să se ferească s-o ia pe una drept reală și pe cealaltă drept iluzie. Ca posibilitate, ambele sunt adevărate și el nu va scăpa total nici de una, nici de cealaltă, dacă - așa cum ar trebui s-o facă de fapt de la sine - vrea să trăiască fără a se minți și fără a se amăgi pe sine.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opere complete. Vol. 16: Practica psihoterapiei" de Carl Gustav Jung este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.00- 35.99 lei.

Tu afirmi că ar trebui să am si eu o religie, că un om fără religie e un om fără "Dumnezeu"! Ok, atunci te întreb la rândul meu, oare ce religie avea Buddha, dar Profetul, dar IIsus? Oare nu cumva toți acești oameni au încercat să ne redea libertății salvându-ne din ghearele oricărei religii? Poate că ceea ce ne-a învățat toți acești înțelepți și eliberați este că Dumnezeu, Sinele, Vidul nu poate fi monopolul nici unei religii, nici unei persoane sau grup extremist. Religiile sunt foarte utile celor care sunt îndrăgostiți de dezbateri spirituale lungi și sterile, dar nu acelora care vor să-l realizeze direct pe Dumnezeu. Orice religie pornește de la o premisă falsă, și exact această premisă face ca orice religie să fie servită ca deșert la masa timpului, adică să aibă început și sfârșit. Premisa falsă despre care vorbesc este aceea că pentru a avea nevoie de o religie, condiția falsă este să te fi desprins mai întâi de Dumnezeu, iar dacă o să îmi spui că nu ești desprins, care ar mai fi atunci scopul religiei tale?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârșite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toți viermii paraziți ai țării
Ce-au sărăcit poporul și ne-au făcut mizerii

Corupția perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul și bănetul
Și-s mulți pe trupul țării și tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiți de conștiință
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credință
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră țară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Și c-o nesimțire de vierme parazit
Poporul în câțiva ani, jalnic a sărăcit

Și-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea șpagă
Căci asta la toți viermii le este ce-a mai dragă.

Și șpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruțare

Și dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Și-om da la medici frate și-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe și-i o mare jale

Și-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în țară, nu slugi prin alte zări
Și-om dota și școala să facă performanță
Tineretul astfel să capete speranță.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Dacă sunt...

Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?

Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...

Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?

Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?

poezie de din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu CâmpanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Livrescu" de Mihail Soare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 15.99 lei.

Fuga de promiscuitate

Adesea văd că mulți confrați
Dezgustați își pierd curajul
Sunt de-a dreptul disperați
În toate văd doar gol paharul

Dar cin' te pune drag confrate
Să bagi în seamă pe oricine
Că-i mizerie, ai dreptate
Dar cum de-ajunge ea la tine?

De unde-ți iei tu energia?
Cin′ te luminează frate?
Au cumva vreo consacrare
Sau sunt din obscuritate?

Ia modele din elite
Consacrate în societate
Și nicicând tu nu admite
Minciună, fals, vulgaritate.

Democrația-i toleranță
Și la noi și-n alte state
Îți trebuie multă cutezanță
Să reziști cumva la toate.

Se poartă adesea prostul gust
Copleșind tot ce-i cultură
Valoare este în mod injust
Înlocuită de vreo făcătură.

Mai apare câte un detractor
Plătit cu bani sau cu favoruri
Chiar dacă-i doar un amator
Se lansează în batjocuri.

Promiscuitatea frate
Ține-o la distanță mare
Ferește-apoi de împietate
Ce-i frumos și-are valoare.

poezie de (12 iunie 2014)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuși aici?!
Stela: Doar pentru niște analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, niște minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Și așa ai fost pe tot parcursul ședinței de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuși vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să știi?
Stela: Doar dacă dorești să-mi spui, iar astfel, dacă ești sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot amintești; le poți face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Și iată, așa ai scăpat de mine! Te poți întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă amenințai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Și nici tratament. Singura recomandare pe care ți-aș putea-o face, ar fi să-ți petreci cât mai mult timp în compania domnișoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!