Inutilitate

Ce inutilă-i viaţa,
Deodată-mbătrâneşti...
Deşertăciuni sunt toate
În sferele lumeşti!
Zadarnic de n-ai suflet
Şi plânsul îţi lipseşte,
Copacul vieţii tale,
Doar rareori rodeşte...
Cu iernile la tâmple
Treci singur prin pustiu
Şi plângi străin în lume,
Dar este prea târziu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj pentru Nicoleta

Sora mea de suflet, "La mulţi ani!"
Fericire, linişte şi bani!
Împăcare, pace sufletească,
Flavi tot mai mult să te iubească!

Viaţa e o luptă şi ţi-e greu,
Dar în rugăciuni te port mereu!
Îngenunchi?! Ridică-te şi plângi!
Treci zâmbind peste-ale vieţii stânci!

Prin a vieţii valuri treci pieptiş!
Plângi când vrei, dar fă-o pe furiş!
Ţine-ascunsă lacrima din piept!
Este lucrul cel mai înţelept...

Sunt duşmani oriunde te-ai afla,
Însă tu în seamă nu îi lua!
Fii stejarul vremuri înfruntând!
Eu te voi purta mereu în gând!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria vieţii

Fluturi, prin polen de stele,
Scormonesc după iubire.
Paznic sunt Căii Lactee,
Etalon de fericire...

Trec prin voi, copilărie,
Must de dulci speranţe, deci,
E atâta armonie!
Fericit ai fi pe veci!

Treci prin viaţă mai departe...
Fior adolescentin
Prins în leagănul de noapte
Şi de vis... Ce dulce chin!!

Ferm, mergi încă mai departe,
Treci străin prin viaţa grea...
Cu regret priveşti în urmă
Tot ce nu mai poţi avea.

Gârbovit, te-ntoarce vremea
Şi-ngenunchi, copilărie...
E târziu! În iarna vieţii
Nimeni n-o să te mai ştie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de jar

Oh, viaţa nu mi-a fost uşoară,
Dar când copilul te doboară,
La ceas târziu, la-ntunecare,
Aceasta şi mai grea îţi pare.
E-n suflet plâns şi-ntinăciune,
Nori negrii-n suflet şi în lume...
Plouă la ceas târziu în noapte,
Nimeni în uşă nu-mi mai bate.
Pâlpâie în tăceri uitarea,
Îndoliată îmi e zarea.
Zadarnic plâns, ori fericire,
Eu sunt mormântul de iubire
Ce s-a închis – o umbră doar...
Voi, nici nu m-aţi iubit măcar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţie

Este o tradiţie să plângi
Poetic şi cast
Copii orfani cu părinţi lângă ei,
Bătrâni cu copiii plecaţi.
Cu sufletul arzând ca o icoană
În visul părinţilor...
Depărtare!!!!!!
În suflet tăciuni, aşteptare
Sub paşii nevolnici şi grei.
Este o tradiţie să plângi
La parastase şi cruci
Pruncii morţi, fraţi, părinţi
Ce plecat-au cuminţi
Ca un semn de-ntrebare -
Suflete risipindu-se-n zare.
Plângi, atâta timp
Cât mai crezi că se moare!
La răscruci sunt troiţe...
Mănăstiri ridicate...
Toate-s semne lumeşti,
Sunt doar goana spre moarte.
Însă nimeni zidind
Fapte bune în viaţă
N-a-nălţat către cer
Pentru el, altă viaţă.
Suflet-înger, argat
Într-un trup de bazalt,
Zbaterea aripii tale
Este teamă şi zbor,
Este dor şi cântare!
E cântare şi dor!
Plângi! Suferinţa e o tradiţie.
Suflet biciuit de cuvinte şi ură,
Plângi! Cu aripi muiate în zgură
Lasă-ţi aripa murdară de sânge şi plângi
Şi te duce!!!!!!!!
Te cheamă şficuielnice vise
Să le ajungi...
Fugi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scuturat magnolii

S-au scuturat magnolii! Ce trist oraş în noapte!
Lumina taie cerul în arce şi-n felii...
E simfonia vieţii caleidoscop de şoapte,
Pe care cad în ploaie, petale viorii.

Ne ning castani la tâmple... Pe notele albastre,
O altă partitură istoria rescrie...
Plâng la fereastra nopţii şi florile din glastre
Şi viaţa este clipă de albă poezie.

Sub cumpăna fântânii, mister şi renegare
Sunt lacrimile strânse în ciutura de veci
Spre ceruri adormită... doar suferinţa doare.
Străin, spre altă lume, tot singur ai să pleci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce îmi, sau ce ne lipseşte cu adevărat, la nivel de societate?! Sănătatea, înţelegerea şi comunicarea... Zadarnic atâtea câte sunt! Ne simţim goi pe dinăuntru şi căutăm pacea divină, dar ne lipseşte şi aceea... Iată motivul neliniştillor mele!

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.
Ai vrea să-i ai acum aproape pe cei ce ţi-au fost dragi,
Cu gândurile negre,-n tihnă, deodată să te-mpaci.
De-ar prelungi un ceas sau două, viaţa, Dumnezeu,
Poate c-ar fi o bucurie... Părerile de rău
În vălătuci vuiesc şi plânge întreaga fiinţă a ta...
Cu îngerii, spre altă lume, curând te-oi îndrepta.

O lacrimă-şi găseşte calea ca-ntr-un oracol sfânt.
Poate că ai lăsat iubire şi pace pe pământ
Vor ninge flori de păpădie, de crini ori roze, iar,
Zadarnic plângi, te pierzi străine, căci toate-s în zadar.
Vei trece vămi, la porţi închise, vei bate ne-ncetat...
- De ce vii tu şi-mi baţi în uşă?! Mi-e sufletu-ncuiat.
Credeai că lumea-ţi la picioare, mereu se va-nchina.
- Iartă-mi Iisuse drag greşeala, cad înaintea Ta.

Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
Un somn prelung, o veşnicie, o cruce, un mormânt.
Cioclii plătiţi a jelui pentru un pumn de bani,
Durere-n suflet de copii, mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani.
Din scrumul vieţii irosit, nimic n-a mai rămas,
S-a stins şi cel din urmă vis şi cel din urmă ceas.
Supuşi aceluiaşi sfârşit, acelaşi glas ne cheamă.
Deşi de-a pururi ne-am minţit, trăim aceeaşi dramă.

Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Sub vraja vechilor ninsori, secundele îşi cerne.
Şi ninge-n plete de bătrâni şi lacrimă şi vis,
Mărgăritare-n borangic, sub floare de cais.
Un drum spinos pe care ieri mergeam încrezători,
Un lan de grâu cu maci arzând sub soare, uneori.
O trecere spre nesfârşit, o liră de răcoare
În dans etern, necunoscut, aceeaşi resemnare.

Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Prologul unuei alte lumi, prologul altei ere.
Hublou ce duce repetat spre ornicul durerii,
Popas în vreme, peste timp, la mesele tăcerii.
La tâmple cad ninsori... Târziu, ninsori ne-ascund în noapte
În urmă nu-i decât un gol şi vânturi reci de şoapte.
În noi furtună-i... ori e ceasul 'nainte de-a pleca
Tăcut, în alte veşnicii?! Aici cât vom mai sta?!

Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite
Ce între timpuri s-a ivit... Un pumn de oseminte...
Tăcere... lângă un mormânt se-aşează un fecior,
De bunii lui părinţi, ghiciţi, îi este tare dor.
O fiică,-n lacrimi pune flori, citeşte rând cu rând,
Despre părinţii ei iubiţi. Cu fiecare gând
E mai aproape a-i vedea. Şi fiecare ceas,
Petrece-n amintirea lor, atât cât i-a rămas.

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Căci toate pe acest pământ, de-a pururi sunt ispite,
Doar fapta ta şi gândul tău, trist călător prin lume
Pentru acei ce-ţi vor urma în amintiri rămâne.
Fii blând şi bun, nu regreta nicicând o faptă bună,
Înţelepciune, vis, gând bun, în viaţa ta adună,
Ca-n clipa când va fi să pleci cu inima-mpăcată,
Să nu regreţi nimic, nimic, din tot ce-a fost odată!

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt.
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând
Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, înger...

Tu, înger care ţii în palme
Întreaga lume-a mea, să treci
O frunză-n ramurile vieţii,
Prin adieri şi vânturi reci!

Să treci o pasăre de stele,
Peste smaraldul existenţei,
Să iei pe aripile tale
Amara trecere a vieţii!

Rubin al vechilor apusuri,
Un răsărit de ploi de sângeri,
Lumina să-mi aduci! Şi ia-mă
De-acum, cu tine printre îngeri.

Fii tu vulcan ce mă înalţă
Pe-a mării cerului psaltire
Şi lumii mele noi, dă viaţă,
Lumină, pace şi iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerţi şi-l faci cuminte şi-l slobozeşti la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cuminţit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veşnic ne-ai iubit.

În piept un clopot bate şi rugile vuiesc,
Aştept din înălţime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Şi fă să înceteze durerea noastă!- Amin!

La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te şi plângi!
Opreşte boala care în uşa vieţii bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!

Ştiu că greşim adesea şi plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.

Adu şi azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare şi iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... şi noi vom învia.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Sufăr în tăcere legat cu amintiri,
În juru-mi îndreptate sunt sute de priviri,
Se-nfing în al meu suflet, şi-ndurător în sânge,
E trupul meu uscat, ce nu mai ştie-a plânge,
Să ştii c-ai ce vărsa, atunci când ai ce strânge,
Dar cum nu ai prea strâns din tristele iubiri,
N-ai şansa să transformi scaieţi în trandafiri,
Ci ai să lupti ca orbul cu lumea în zadar,
Să le arăţi că-i dulce aşa un trist amar,
De te-ai lupta şi tu cu cineva măcar,
Vezi bine... da eşti singur luptând cu amintiri,
N-au mai rămas alături nici câteva priviri....
şi sclav al neputinţei zadarnic vreau să sar,
În numele credinţei şi-n numele iubirii,
Dar prea târziu încerc, uscaţi sunt trandafirii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Viviana

Este-ntâia stea pe care
Ca un gând, am poposit,
Zâmbet şi iluminare...
E copacul înflorit!
Este raza ce în suflet
Se aprinde, se propagă,
Clopotelor dulce clinchet,
Ochi de-abis, buze de fragă.

Este-ntâia stea pe care
De-o priveşti, dorul te poartă
Într-o taincă visare,
Către-o nesperată soartă.
Cerul, sprijinit pe-o rână,
Se deschide în petale,
Ce-n corole se adună,
Prinos, frumuseţii tale.

Ca un gând ai poposit –
Zodiac în sfere stranii,
Capricorn te-a investit.
În clepsidră s-au scurs anii...
Stele strălucesc pe cer,
Stele-ţi strălucesc în poartă,
Eşti fărâmă de mister,
De iubire vinovată.

Zâmbet şi iluminnare...
Primul înger care-n păr
S-a ivit dintr-o-ntâmplare,
Alergând spre adevăr.
Tu eşti flamura dreptăţii,
Taină, pace şi lumină,
Treci pe drumul libertăţii
Suflet împăcat cu tihnă.

E copacul înflorit,
Primăvară, taină, cânt...
Când la tâmple ai albit,
Tot un prunc te-am cunoscut.
Torci lumina, râzi sau plângi,
Suferi, lupţi, câştigi sau pierzi,
Lacrima ştii să-ţi ascunzi,
Multe suflete dezmierzi.

Este raza ce în suflet
Face în noapte lumină,
Fluturi, soare, flori şi zâmbet,
Har şi dragoste divină...
E icoana ce-n biserici
Varsă lacrimă de ceară.
Chiar de-n viaţa ei sunt piedici,
Viviana-i primăvară.

Se aprinde, se propagă...
Maica blândului Iisus,
În obraji roşu de fragă,
Roză, cerul în apus.
În clepsidră trece timpul
Şi secundele sfârşesc.
Ploaia bate, bate vântul,
Eu doar ţie-ţi mulţumesc.

Clopotelor dulce clinchet...
Treci pe harpa ca o boare,
Dulce literă de cântec,
Tainic iz de sărbătoare.
Liliac pe fruntea nopţii,
Pe un leagăn de mătasă.
Când şi-arată luna colţii,
Te întorci – poem – acasă.

Ochi de-abis, buze de fragă,
Sub oblonul pleoapei gri...
Vise şi iubiri aleargă
Pe aleile pustii.
Doruri trec... şi trec cuvinte
Ca o umbră-n călimară.
Ea rămâne-aici, cuminte,
Ca o lacrimă sprinţară.

Ochi de-abis, buze de fragă,
Clopotelor dulce clinchet,
Se aprinde, se propagă,
Este rază ce în suflet
E copacul înflorit.
Zâmbet şi iluminare,
Ca un gând am poposit.
Este-ntâia stea pe care

Poposit-am mac în floare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţa ţi-ai dus-o
În iad pământesc.

Cuprinsă de grijă
Patru prunci ai crescut,
Credinţa în Tatăl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi lumină,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

cuvintele mă ard, mă dor
aş vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai ţip
sunt doar un miel
ce paşte trist pe un câmp arid
asteptând lama cuţitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aş mai vorbi
aş înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranţe nu mai am, nu ştii...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenuşă şi scrum
trist, leg umbrele şi plec
pe lângă drum
nu am speranţe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopţii
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei paşi
ştii, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
şi cântă şi cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viaţă, de toate
ascultă şi plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetăţii
o lume oarbă, o lume făr de speranţă
nu ştiu unde mergem
nu ştiu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate şi mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi şi tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristeţea lumii
aştept ceva
ce nu va mai veni
şi mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biciuieşte, Doamne, dracii!

Oh, biciueşte-ti dracii, ori ia-i cu Tine, Doamne!
Căci de o vreme-ncoace mi-e-n suflet înnorare
Mi-e inima beteagă şi nu am nici un rost,
Cu fiecare clipă eu nu mai sunt ce-am fost.

De-atâta supărare, cu nepăsări, vezi bine,
Te-aştept... Neortodoxe căi se deschid spre mine.
Se scutură de vise şi taină lumea mea,
Eu îngenunchi zadarnic şi cad în faţa Ta.

Înlănţuie oştirea de diavoli! O supune!
Tu, cel Atotputernic peste pământ şi lume!
Eu nu cunosc lumina, trăind doar în păcat,
În patima lumească de-un timp m-am îngropat.

Supune-i şi-i ucide! Îngroapă-i în genuni,
Căci mi-au făcut viaţa rug de deşertăciuni,
Iar mie, Domne, iartă-mi greşeala de-a lucra
Când nu mai cred în Tine, doar împotriva Ta!

Şi dacă-s fiu de diavol, arată-mi calea dreaptă
Şi fă-mă peste timpuri cioplită vieţii piatră!
Dă-mi voce spre a plânge să smulg eternitatea
Fiu veghe suferinţei şi tihna-n timp ce moartea,

Din lacrimi împletească năframa de lumină,
Să fiu în întuneric beteală. Şi divină,
Să curgă peste mine, din nou, iertarea Ta!
Oh, iartă-mi, iartă-mi, Doamne şi nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!