Drum
Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume
Să nu-mi văd boii tineri șchiopătând:
Le-au intrat potcoavele-n copite
Și se tem s-atingă de pământ.
Din când în când îmi îngenunche-n jug
Și fiindcă n-am tărie să-i îndemn
Se uită blânzi și se ridică singuri
Și pleacă amândoi ca la un semn.
Și doar la miezul nopții îi opresc,
Dejug pentru o vreme și rămân,
Lătrată de toți câinii mahalalei
La poarta potcovarului bătrân.
Le iau pe rând picioarele în brațe
Și îi apăs cu palma pe copite
Să știu pe care parte-au șchiopătat
Și să le-acopăr oasele tocite.
Bătrânul trece cuiele prin foc
Le potrivește bine și le bate
Și când se strâmbă și ajung în carne
Le scoate înapoi însângerate.
Apoi le-ndreaptă și le bate iar
Mă-ntreabă unde merg și cine sunt
Și ca să știe de-am să pot ajunge
Îi pune să se sprijine-n pământ.
M-ajută să-i înjug și să pornesc
La început încet și șchiopătând
Și câinii ne mai latră o vreme și ne lasă
Și rănile se vindecă mergând.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De când ne-a aflat mulțimea
De când ne-a surprins mulțimea
Făcui dragoste cu tine
Ne vorbește zi și noapte
Când de rău și când de bine
Ne vorbește zi și noapte
Când de rău și când de bine.
Sânge rău la ce mi-aș face
Și pe cine să te mânii
Este-o veche zicătoare
Bate vântul, latră câinii.
Hai să-i dăm pe toți uitării
Cine-o vrea ce-o vrea să zică
Valul lumii, valul mării
Te coboară te ridică.
Sânge rău la ce mi-aș face
Și pe cine să te mânii
Este-o veche zicătoare
Bate vântul, latră câinii.
cântec interpretat de Zavaidoc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Va veni o vreme
Va veni o vreme când mă voi gândi
unde eram eu când scriam aceste rânduri,
din care parte bătea vântul și soarele
și cum îmi țineam în scaunul acela electric
mâinile și picioarele.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Sora mea de dincolo (1980)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crinul negru
Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăși la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.
Cântă mutule cântă și dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.
Lasă cimitire spațiu pentru tine vin plângând
Viața este viza noastră pentru moartea din pământ
Lași tu cimitire ciorile, lași groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorință, crinul negru pe pământ.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteaptă-mă că sunt bătrân
așteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
și păsările s-au ascuns
să le-mpărțim într-un apus
sau doar în gând
s-aștepți când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu știu cum, te pierd mereu
prin norii goi
așteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
și pleci cu tot ce mi-e mai drag
și nu mai vii
așteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
așteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vladimir locuiește pe strada cu păsări
când plouă merge cu capul descoperit
privește spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit plutește
l-am cunoscut într-o zi de marți
n-am băgat în seamă ceasurile rele
știam că îmi va spune cândva
ești atemporală
pentru el veșnicia este obișnuință
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găsește un loc neocupat
după o vreme îmi înșiră ființa pe o ață
mă pune să-i cânt
și-n sunete lungi își cufundă fața
se hrănește din dulcea pedeapsă
ca un uriaș din visurile rele
când e obosit își ia umbra de mână
și uită de mine
într-o zi și-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbește rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
și-n zilele cu soț mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide ușa din nou
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ci, de-am fi singuri amândoi...
Ci, de-am fi singuri amândoi
Și nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ți-aș spune așa de multe...
Ar trece vremea și n-am ști
Ce e aceea vreme
Și n-ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.
Am fi departe tare duși,
Străini de lumea-ntreagă:
Pe veșnicie ți-aș fi drag,
Tu veșnic mi-ai fi dragă;
Cu sărutări am șterge-n ochi
A' lacrimilor urme,
Și cine oare s-a-ndura
Al nostru rai să-l curme?
Ți-aș spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.
Și-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auzeai,
Nici eu n-oi fi pricina.
poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine o vreme
Vine o vreme când totul dispare
Și ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Și tot ce obții sunt numai idei.
Vine și vremea când roata se oprește,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clintește.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubești să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu și nu-ți va fi bine!
Căci anii vor trece fetițo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.
poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii veseli
Ador butaforia măruntă de pănușă
Soarta când e prea ciufută seamănă cu o mătușă
Dacă e milionară, ție n-o să-ți dea un cent
Ba mai cheamă și notarul și te-a scos din testament
De la visele frumoase, până la cele mai abjecte,
Am născut pe rând simboluri, dacă n-am putut afecte
Le-am lăsat ca moștenire unei alte generații
Să mai vină (cine știe!) în coloană cruciații
Zilele în care plouă, parc-am fost, parcă n-am fost
Să-mi aștept diurn beleaua ca să mă găsească-n post;
Achit, semnez și tac, mă reîntorc la vatră
Și-nchid poarta să n-aud, câinii veseli cum mă latră...
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...
Mai aproape de cer de-aș putea să mă-nalț,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalț,
poate-aș trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă așez...
Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e și mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-așază pe cadrane de ceas...
Și aripi de-aș avea, n-aș ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp și nu poți s-o aduni...
Înc-o treaptă mai urc, deși știu că mă mint,
când himere ating și cu ele m-alint...
și când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...
Doar cu gândul putem să atingem o stea...
și nici gândul nu știe care e steaua mea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar doi...doar noi
Când sunt singur și mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?
Căci ea nu știe ce-mi doresc,
Ea nu știe cum o privesc,
Și tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu știe c-o iubesc.
Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Și doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Și când cred că reușesc,
Ea pleacă... unde greșesc!?
Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?
Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric
ziua de azi e un fel de plictis
ocazițional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutățile lumii
uneori oscilez între cer și pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respirația după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
și pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios și fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă privește lacom și plescăie din buze
pe lângă mine trece o umbră
știu
când vine vremea peștii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo și
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut
un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, caravana trece, dar câinii au început să muște.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Milă pentru noi, Părinte
Doamne, parcă iar mă tem
nu mai am curaj să scriu
găsesc în mine doar pustiu
și ața scămoșată pe un ghem
Lumea care mă condamnă
nu-mi acordă nici o circumstanță
iar eu mă nasc în fiecare stanță
și mor cu fiecare toamnă;
Lumea e așa cum este
eu n-am ce să-i dau în schimb
adevărul e un nimb
ca happy end-ul din poveste
Nu mai știu nici cine sunt,
bate vântul prin cuvinte
milă pentru noi Părinte:
spuză spulberată-n vânt
și întoarsă în pământ...
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!
Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.
Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-și modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.
Nu știu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Și de pe care la-nviere sper,
E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Câinii latră, vântul duce...
Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.
Zvon de clopot se răsfață...
Cui i-se cioplește cruce?
Cin' s-a petrecut din viață?
Câinii latră vântul duce.
Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Ațâțați de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.
Vălul nopții-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de știre
Câinii latră, vântul duce.
Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.
Viața, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Și de-un veac, de-o veșnicie
Câini latră, vântul duce.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Arghezi (2)
am întrebat o capră de ce este capră
iar ea de mirare
era cât pe ce să moară
și a început să scoată fum din ea,
când încă mai era caldă
și ca s-o liniștesc
a trebuit să mă întreb pe mine
de ce sunt, și cine sunt, dar a început să iasă fum, fum din mine
și se lăsase frig
și n-am mai zărit răspunsul,
când deodată
nu știu cine
deodată s-a întrebat că de ce este cine,
de m-am scuturat
și mi-am luat capra de funie
și șchiopătând pe piscul Araratului,
care-mi rănise talpa dreaptă
am coborât cu capra la vale.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe
de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând și plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aș vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieții
aici nimeni nu trece
e frig și e atât de rece
doar moartea petrece
nu știu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg și plâng
și uneori întreb în gând
dar oare până când...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie
Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară
Păsările stau închise în colivii iarna
Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubește ploaia deasă și roditoare
Te aștept în fiecare seară la fereastră deșirând mărgelele
Așezând cărțile, recitindu-mi versurile
Și mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Și când vii să stai la mine până mâine până mâine
Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când știu că afară ninge și strada-i albă.
poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Alice

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde cad anii când se duc?
Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început sămi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi șifonate.
Poate vor ieși din chenar, dar cu siguranță îmi vor umple gândurile.
Mari și năstrușnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu știu unde se duc când toate rămân departe, așa cum sunt, până ziua întâlnește moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care sau contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Și totuși, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub crucea-n care vidul putrezește
Se-ndepărtează umbra de lumină,
Și ura de iubire și dispreț,
În suflet adevăru-i fără preț,
Minciuna ne aduce în ruină.
Cuvântu-i de prisos dacă rănește,
Gândul e un tuci înfierbântat
Pe care amintirea l-a uitat
Sub crucea-n care vidul putrezește.
În vis mai latră câinii întristării,
Întunericul se varsă-n vegetale
Când te ascunzi, nu-mi ieși în cale,
Inima mi-am pus pe culmea zării,
Acolo îngerii cad în genunchi
Din zborul lor pornit între tornade,
Să vadă cum intrăm în canonade
Tăind lumina până în rărunchi.
Găsim în ea copite pofticioase
De-a călări și vânturi dar și ploi
Să te-aducă dulce înapoi
Floare între florile frumoase.
Ne merităm o clipă de avânt
Între întuneric și lumină
Și-o mână de cenușă de sulfină,
Sfântă amintire pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!