Nu-mi ajunge urletul de lup şi nici puşca încărcată

renunţ
mai bine pulbere de polen
se auresc mâinile noastre
ochii
şi buzele
care nu mai rostesc decât o tăcere
înaltă
până când clopotele îşi scutură limbile
în aerul plin de licurici
dragostea e călătoare prin psalm
Dumnezeu ne ţine de mână
noi întoarcem privirea ruşinaţi
se plăteşte neîncrederea
cu un sărut
fruntea noastră plină de lumină

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

am căutat într-o noapte limita universului
am găsit femeia
am căutat ochii, am găsit privirea
am căutat buzele, am învăţat sărutul
am căutat mâinile, am cioplit cuvântul
cu privirea ta
cu buzele trupului
cu mâinile gândului
am aşternut pe scoarţa sufletului
povestea noastră

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la mine

Renunţ la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunţ la limba mea.
Renunţ la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunţ la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunţ la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunţ la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunţ la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunţ la mâinile mele care-s zece dorinţe.

Renunţ la braţele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunţ la picioarele mele care numai noaptea-s amanţi.
Renunţ la bucile mele care-s jumătăţile de lună ale copilăriei.
Renunţ la scula mea care-n şoaptă încurajează coapsele.

Renunţ la hainele mele care-s uşi bălăgănindu-se-n vânt
şi renunţ la stafia care trăieşte-n ele.
Renunţ. Renunţ.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăşi fără nimic.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea Divină

Dragostea Divină

Doamne Tată Sfânt din Cerurile Preaânalte
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubeşti, şi că Puterea Dragostei Divine
Şi pe noi cei ce te căutăm în Harul Tău ne ţine.

Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt
Ea ne umple viaţa de haruri şi bucurii cereşti
Ne întăreşte când trecem prin încercări pământeşti.

Dragostea Divină ne face puternici şi autoritari
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.

Dragostea este plină de bunătate şi de armonie
Ea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie
Nu se poartă necuviincios nu caută folosul său
Nu se mânie, Dragostea nu se gîndeşte la rău.

Nu se bucură de nelegiuire, ci de adevăr se bucură
Acopere totul, suferă totul ea este Divina legătură
Ce ne ţine lângă D-zeu atât omul de rând cât şi preotul
Dragostea acopere totul, Dragostea crede totul,

Dragostea nădăjduieşte totul, suferere totul,
Şi când este ferbinte îi simţi în inimă clocotul
Ea este Eternă toate vor trece Ea rămâne mereu
Cuvântul Sfânt ne spune că Dragostea este Dumnezeu.
06.02 2020

poezie de Constantin Sferciuc (6 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici

Licurici, gâze mici
cu văpaie sub tunici,
de la cine-aveţi lumină,
fără bec, fără uzină?
De la cine-aveţi neon,
fără tub, fără buton?

Licurici, gâze mici,
pui de stele prin urzici ;
Dumnezeu v-a dat din zare
candele cu aripioare ;
Dumnezeu v-a dat din Cer
lampioane de străjer,
licurici, licurici!

Licurici, gâze mici!...
Fă-ne, Doamne, licurici.
Ca şi noi să fim lanterne
pe cărările eterne,
ca şi noi să fim lumini
pe cărările cu spini,
licurici, licurici!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum? Cu ochii?
Nu, mi-ai spus.
Ochii înşeală
Când privesc prea sus,
Sau prea jos...
Îşi schimbă culoarea
La soare,
Ochii mint...

Atunci cum? Cu buzele?
Nu, mi-ai zâmbit.
Buzele sunt pătate
De vorbe prea multe,
Buzele caută sărutări
În vise
Mai mult decât căinţă,
Buzele mint...

Cum pot atunci? Cu mâinile?
Nu, mi-ai şoptit.
Mâinile au urme
De reproşuri în degete,
Mâinile alungă,
Când arată depărtarea
Refuzând îmbrăţişări,
Mâinile mint...

Cum? ţi-am zâmbit stins;
Cum să te iubesc?...
Mi-ai strâns cu grijă
Părul după ureche,
Fără grabă,
Ca să te aud,
Şi ţi-am simţit respiraţia caldă
Pe obraz
Şoptind:
Cu sufletul...

poezie de Gabriela Chişcari (6 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile Tale

Mâinile Tale, dulce Isuse,
mâinile care din lut ne-au creat,
întinse pe lemn se lăsară străpunse,
o, mâinile Tale ce totul au dat!

Gleznele Tale, glezne trudite,
pline de colb, şi de spini, şi de dor,
pe lemnul ruşinii au fost ţintuite,
ca dreaptă răsplată a dragostei lor...

Fruntea senină ca zările-albastre,
plină de milă adânc s-a plecat,
primind diadema batjocurii noastre
drept cel mai de seamă triumf de-mpărat.

Buzele Tale, pe care stătură
vorbele sfinte din cer coborând,
gustară paharul de fiere şi ură
şi râuri de sânge lăsară iertând.

Inima sfântă, floarea ascunsă,
cerul întreg părăsindu-l, veni,
de-o suliţă rece să fie străpunsă,
adânc vinovată c-atât ne iubi.

Dragostea care din Tatăl purcede,
plânge şi astăzi cu-acelaşi suspin.
Dar oricare suflet aude şi crede,
în dragostea sfântă se-alină deplin!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduşi şi fulgi de zăpadă

Pe sub scârţâitul portiţei
fulgi de zăpadă
trec,
alergându-se şi ascunzându-se
unii de alţii
ţinându-se de mână şi
învârtindu-se
până adorm pe stratul de omăt

spiriduşi aprind luminiţe
în trunchiurile vechilor copaci
cu licurici
ce se scutură
de amorţeala nopţii îngheţate
şi pâlpâie somnoroşi
prin ninsoarea cernută

o creangă încărcată de zăpadă
strănută
la suflarea vântului
şi scutură
praf de ninsoare
pe barba ninsă de vreme
a spiriduşului
ce în palmă încălzeşte un licurici
pudrând-o cu fulgi rătăciţi

luna e aruncată
de pe un acoperiş
de lopata unui spiriduş
harnic în miez de noapte -
încearcă să nu alunece prin aer,
dar nu se poate prinde
de nici un fulg de zăpadă
şi abia pe gheaţa cerului
se poate opri

petalele îngheţate
iau felinarul
prins în cuierul cerului
şi îl poartă
pe sclipirea coarnelor de ren
luminându-le privirea
în care plutesc fulgi de nea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te dezbrac cu privirea

Te dezbrac cu privirea
De fiecare celulă.
Trec prin lavă de sânge...
Îţi prind sângeri de mână.
Trandafiri în privire,
Ca un vis încolţesc.
Eşti lumină şi înger!
Oh, ce mult te iubesc!
Te îmbrac în privirea-mi
Şi cu ea te sărut,
Catifea de lumină,
Din lumină-ai crescut.
Trec săruturi spre mâine...
Un sărut te-am aflat.
Sufletu-ţi, far în noapte,
Noaptea mi-a luminat.
Trec quasari prinprejuru-mi,
Nemilos mă lovesc.
Prin furtuni, trec lumină...
Tot mai mult te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea ţipă zilnic ceva de neînţeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o defineşte

nu mai ştiu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii şi mâinile
şi-mi şterge lacrimile

ea pleacă trântind uşa
enervată de două consoane tari

el tace şi mă priveşte blând
îmi dau iar lacrimile
le şterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este ţintuit

el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar paşii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e şi mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
şi mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă
care vindecă totul.
Stăm şi aşteptăm
până pământul face
o întoarcere completă şi
ieşim afară transfiguraţi, pregătiţi
pentru luptă. Şi afară doar vântul, gonind
pe străzi pustii, ca noi,
căutând ceva care să mângâie, să rupă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm

am crezut de cuviinţă
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voştri, orbilor
care m-aţi ţinut strâns de mână
până când am învăţat să înţeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
şi n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
şi femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm
v-am ţinut grijile în braţe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
şi-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât uşorul
ce-ţi ridică sufletul spre cer

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclifoseli lirice XXII

Am trecut de anii-n care
Fiind plin de feromoni
Toate damele-ntâlnite
Mă "filau" la pantaloni
Încercând să îşi dea seama
Ce valori ascund acolo,
Dacă merită efortul
Să-l căşune pe gigolo...

Şi plimbându-mă pe stradă
Cu consoarta mea de mână
Ce-mi putu' ochii să vadă:
Minunată de cadână!
Plină de nuri, chip de zână
Sâni bogaţi, pas săltăreţ
Consoarta-mi văzu privirea
De mascul pur-hrăpăreţ...

Mă provoacă-n stilul propriu:
"Ia să-i zici ceva la asta..."
N-am de lucru, intru-n jocul
Care mi-a adus năpasta.
Când ajunge-n faţa noastră
O privesc seducător
Adresându-i "sărut mâna!"
C-un glas grav, ca de actor...

Ea se-opreşte amuzată
Măsurându-mă atent:
"Sărut mâna şi matale,
Ai faţă de... pacient! "

poezie de Petrică Conceatu (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău e genial dragoste

Picioarele dumneavoastră
doamnă
sunt spectaculoase
cum mă poartă
dintr-un vis în altul
dintr-o noapte în alta
până la capătul lumii
şi
înapoi
Sânii
sânii dumneavoastră
doamnă
sunt geniali
îmi ştiu toate poeziile pe de rost
cele scrise şi cele pe care le voi scrie
Iar buzele
buzele dumneavoastră
fug dintr-un sărut în altul
cu
viteza dragostei
Eu
eu ce să mai zic
din al şaptelea cer
O
dar cine ştie
să numere mai bine
decât
dragostea
prietena noastră de taină

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (21 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Necu-Nel)

Ne deranjează oamenii necugetaţi, dar pe niciunul că el e necugetat...
Ne deranjează necumpătarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează necuviinţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii nedemni, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nedemn...
Ne deranjează nedreptatea, când îi suntem victime, dar pe niciunul că el e nedrept...
Ne deranjează oamenii needucaţi, dar pe niciunul că el e needucat...
Ne deranjează neghiobii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e neghiob...
Ne deranjează neghiobiile altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează nehotărârea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii neiertători, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e neiertător...
Ne deranjează neisprăviţii, când e vorba de alţii, dar pe niciunul că el e neisprăvit...
Ne deranjează neîncrederea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neîndemânarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neîndurarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neîngăduinţa altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează nelegiuirile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

mâinile ei demult m-au uitat
buzele noastre tânjesc
după sărutul lung şi dulce
privirea ei pătrunde adânc
în ochii mei flămânzi şi însetaţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerfa

Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viaţa a şters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearşafuri ca pământul sub zăpezi
şi te rog, înveleşte-mă,
dezveleşte-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,

nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
aşa cum fac drumeţii în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
şi se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume şi se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
şi tu nu-mi răspunzi,
primeşte-mă,
alungă-mă
dar să ştiu că mânuţa ta face semn de sabie peste ţeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,

nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
aşa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înfloreşte în pruni şi se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat şi nu te-am găsit-

cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila Sa e lumină!

În dimineaţa asta, ridică fruntea sus
Şi gândeşte că te cuprinde lumina!
Dumnezeu stă în pietre, în norii cerului, în rugăciuni
Cu blândeţe ne iartă nouă păcatele!
Îndreptându-şi mâinile cu tandreţe.
Ce am fi noi oamenii fără Dumnezeu?
Mila Sa e lumină!
Dragostea sa e mângâiere
Aşa că, omule, crede pentru a te mântui pe tine.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!