Nu-mi ajunge urletul de lup și nici pușca încărcată
renunț
mai bine pulbere de polen
se auresc mâinile noastre
ochii
și buzele
care nu mai rostesc decât o tăcere
înaltă
până când clopotele își scutură limbile
în aerul plin de licurici
dragostea e călătoare prin psalm
Dumnezeu ne ține de mână
noi întoarcem privirea rușinați
se plătește neîncrederea
cu un sărut
fruntea noastră plină de lumină
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ana Sofian. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.