Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, pasăre a universului

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune "da" experienţelor noi! Doar aşa te poţi descoperi pe tine, cu totul. Când ţi se propune o activitate care te scoate din zona de confort, de multe ori ieşi mai câştigat dacă accepţi, decât dacă rămâi între aceiaşi patru pereţi ai vieţii tale. Este decizia ta dacă vei mai repeta experienţa respectivă, însă te asigur că fiecare experienţă nouă pe care o accepţi va adăuga un strat personalităţii tale. Plus că niciodată nu ştii ce îţi face plăcere cu adevărat, până nu testezi. Nimeni nu îţi poate spune ţie ce îţi place cu adevărat. Tot tu vei afla, prin ceea ce vei face. Însă cei care refuză experienţe sunt asemenea copiilor care spun că nu le place un fel de mâncare fără să îl guste vreodată.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te întâlneşti cu un prieten bun, pe care nu l-ai văzut de multă vreme. Te întreabă: "Ce mai faci?"; îl întrebi: "Ce mai faci?". Nu ştii nici tu ce să-i răspunzi. Taci, te bâlbâi, faci o glumă sau alta. O dată, de două ori, de trei ori. Încerci să sugrumi banalul, să lansezi un răspuns original, dar într-un sfârşit te dai bătut. Răspunzi că faci bine şi termini. Dacă se întâmplă să ai predominant o viaţă interioară, să nu ai o activitate de care să poţi vorbi, nu ştii ce să răspunzi, nu ştii cum să satisfaci curiozitatea bunului tău prieten. Faci feţe-feţe şi răspunzi ce-ţi vine mai repede pe limbă.

Arşavir Acterian în Jurnal (18 noiembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse...

Îmi spuse: « Nu poţi să ştii când vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii când te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfârşit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să cadă cerul pe noi

Dacă nu-ţi pierzi cumpătul
îţi pot explica ce nu-ţi convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.

La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să ştii unde ajungi sau naufragiezi.

Limba pe care n-o cunoşti
o poţi înlocui cu gesturi şi semne
bine conturate şi calme
care spun mai mult decât cuvintele.

Dacă înţelegi ce-ţi spun alţii
eşti cel mai înţelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
şi tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută şi hazlie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub munţii care nasc multe izvoare

Sub munţii care nasc multe izvoare
Dorul meu aş vrea să îl îngrop,
Sub paşii mărunţi de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.

Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aş vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopţii cu stele căzătoare.

Şi dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aş îngropa?!
Poate mai amar şi mai plin de spini
S-ar întoarce şi iubirea mi-ar stopa.

Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.

Poate am noroc şi nu se mai întoarce,
Şi voi reuşi să scap de el,
Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace,
Şi-mi voi trăi iubirea la un alt nivel.

Fără dor pustiu, doar eu şi fericirea
Vom păşi în simpli paşi de vals,
Şi voi încerca să-mi recâstig iubirea,
Şi voi da deoparte tot amorul fals.

poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta de încredere

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare
sunt necesare oboseli şi transpiraţii
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care străluceşte într-o stea deaupra.

Sufletul meu te însoţeşte în gânduri
şi-ţi pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.

Se deschid mereu porţi fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se opreşte într-un punct
şi prin el trec o infinitate de linii.

mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susţine
până la steaua care ne asigură victoria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii

Dintre lumile pe care le cunosc
tu ai lumea ta
în care crezi că eşti însemnat,
dar nu văd nicio deosebire de nuanţă.

După modul cum uiţi cine suntem cu toţii
trăitori ai anotimpurilor anonime,
ieşi afară din rândul împătimiţilor
şi nu recunoşti nimic
decât faptul că eşti mai deştept.

Nopţile albastre se vor acoperi de întuneric
vor aluneca pe pantele obişnuite
pa care se pierd şi muritorii,
tu mă ştii,
dacă dimineţile vor fi senine,
neiubirea din mine va fugi
şi voi rămâne cu braţele întinse spre lumină,
să-mi înfăşor cuvintele
în flamuri de crepuscul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vei ajunge la o astfel de vârstă - şi sunt destui care au trăit atât - cine ştie? Vei deveni mai puternic, mai alb la piele, mai monstruos cu fiecare clipă ce trece. Vei şti atât de multe despre suferinţă, încât vei parcurge cu repeziciune stări de cruzime şi bunătate, de viziuni pătrunzătoare şi orbire dementă. Da, se prea poate să înnebuneşti. Dar mintea va sfârşi prin a redeveni limpede. S-ar putea să uiţi cine eşti.

Anne Rice în Diavolul Memnoch (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tine trece o viaţă

moartea este ca şi iubirea
depinde de unde o priveşti
uneori ajunge doar să
te gândeşti la ea
pe lumină sau întuneric
poate să vină de oriunde
nici Dumnezeu nu poate
să-i acopere urma
frigul şi ploaia sunt
aliaţii de încrede care
imită o umbră
s-ar putea totuşi să respiri
din imaginea care crezi că
ţi-se potriveşte
chiar dacă
e doar o trecere

fără nicio părere de rău
întoarce oglinda

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii femeie

am noaptea rigidă-o pârghie
să răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârşit
din plăcerea urcuşului
treptele pe care mă înalţ
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-şi joacă rolul
am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-şi râdă de apucăturile lor
dar şi plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând

era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăţi
şi-mi puteam pipăi sufletul
prin cuvinte mărturisite în şoaptă

tu mă ştii femeie
nu mă pot lipsi de tine
chiar dacă aş avea punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopţii de veghe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele iubirilor uitate

Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmaşii lor,
eu sunt un urmaş care lasă urmaşi
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.

Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieţii,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârşit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.

sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
şi uneori destinul mai joacă feste.

Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moşteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.

Lumina şi substanţa ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul şi sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
şi din adâncuri scot flăcări pe nări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul inimii

Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinţii cum muşcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvaşe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristeţe şi unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandreţea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu braţele tale înlănţuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu timpul

Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înţelegi
şi afirmi dezinvolt

între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o doreşti să facă pui
şi încă mulţi

când nu mă poţi prinde
ca să mă ajungi
încalecă calul
dar nu ştii călări
decât pe mătură.

nu mă tem de întâmplări
posibilităţile depind de voinţă
ştii că nu mă las învins

lupt şi-ţi îndepărtez orgoliile
nu ies după ploaie ca salamandra
să te îndrăgosteşti de culoare
şi restul să rămână la fel

mai departe
tu nu hotărăşti singură
lumea se pierde în hăţişuri neştiute
cu timpul
ele se vor dezvălui
şi văd cum eliberezi sentimente
prin toţi porii deschişi

adaug libertatea de simţire
şi orice dorinţă îmbracă haina
florilor scuturate
orice se numără greşit
se rupe de real
şi înveţi să crezi în adevăr
mai mult decât în tine.

clipele noastre fug
se duc
şi vin altele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu-ţi dai seama de semne

Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrţină focul.

Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepţi alte soluţii
decât cele care produc satisfacţie.

Când prea mult mă zbat trebuie să ştii
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniştea şi plăcerea sunt aşteptări care apar
când nu-ţi dai seama de semnele clare.

Nemulţumirile ivite de după colţ
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
şi calul peste garduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actoria e o profesie foarte dificilă care te poate face şi foarte nefericit, dacă nu reuşeşti să te afirmi. Şi sunt foarte puţini cei care reuşesc pentru că trebuie să se îndeplinească mai multe criterii: să te nimereşti la locul potrivit, la timpul potrivit, să ai norocul să dai peste un regizor care să ştie să te pună în valoare, să ai continuitate în munca ta. Nu mi-aş dori ca fiul meu să fie implicat într-o competiţie din care învingători ies doar câţiva...

citat din Erkan Petekkaya
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe...

Atât de multe cuvinte
Mor înainte de a se naşte,
Precum cel ce nu cunoaşte
Albastrul ferestrelor sfinte.

Atât de multe iubiri
Se sting neaprinse
Prin revărsări învinse
De stafidite tresăriri.

Atât de multe zile
Se scurg din mine
Prin eul de mâine
Căzut în dizgraţii senile.

Atât de multe dureri
Cad peste ruga contra cost
Care îşi învaţă pe de rost
Necugetatele plăceri.

poezie de Cristian Ionuţ Cărpenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variaţiuni ale lui Yin şi Yang

Mi se pare că ţi s-a umflat un obraz
şi ochiul îţi pare puţin mai mic,
jumătate din tine s-a umflat,
jumătatea egoistă,
atât de compătimită de partea stângă a corpului tău frumos.
Nu ai decât atâţia ani şi ţi se pare că numai tu ştii
că se circulă regulamentar pe partea dreaptă a trotuarului,
că se merge de mână pe trotuar
cu orice femeie care ştie că în partea stângă este inima,
dar nu ştie că sunt mai multe trotuare
şi că pe unele tu nu poţi merge decât singur,
nu poate merge decât dreapta corpului tău frumos,
egoistă şi minunată,
încât asta mă face să cred că a te descurca singur în lumea ta egoistă
a fost visul atâtor sute dintre predecesorii tăi,
pe vremea când mergeau cu ochii închişi.
Şi m-am gândit să pictez pe ochiul drept,
pe care odată îl ţineai închis,
voiam să îţi pictez o ramură de măslin pe pleoapa dreaptă
şi apoi să te las în pace,
mă săturasem să îţi sărut ochii şi mâinile doar la modul fictiv,
mă simţeam ca o parte stângă cu întreg corpul,
de la un capăt la celălalt
şi nu a fost nevoie decât ca tu să mă atingi pe creştet
ca să mă simt mică sau bolnavă, poate doar emoţionată,
mă simţeam întreagă lângă partea ta stângă şi partea ta dreaptă,
dar ştiam că doar una dintre ele mă ştie lângă tine.
Şi brusc nu am vrut să mai pictez ramura de măslin,
visam să fiu doar porumbelul ei,
cu ciocul în aripile dintre ramuri,
şi doar ideea de a ma simţi împăcată m-a făcut să plâng
atunci când tu erai cu ochii închişi
şi mă rugam să îi deschizi doar pentru mine,
fără să mă vezi, să îi deschizi şi să te simţi întreg când eu dispar,
fericită că lipsa mea a redat stângii tale dreapta care i se cuvine,
de care avea atâta nevoie.
Şi tu eşti acum pe de-a-ntregul o jumătate stângă imensă de cer,
mereu seninul l-am găsit în partea stângă a cerului,
cea albastră şi fără de obstacole.
Stau şi te privesc de la fereastră,
mi-am ascuns aripile în măslin
şi pacea mea este acum în admiraţia pentru reîntregirea ta sublimă
de ordinul stâng.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!