Strigoiul

... cădea o ploaie dintr-un anotimp obscur
în altul mult mai fin şi mai rapace
şi stropii lini se transformau în ace
iar acele în sentiment de vină, dur
cădea o ploaie peste un deja-vu latent
cu stropi rostogolind în zare trepte
în scări cât lumea şi cât pururea de drepte
să le cobor şi să le urc concomitent
cădea o ploaie peste liniştea din noi
şi peste clipa largă ca un soare
atâta doar - se mai zbăteau să zboare
aripile din tine. De strigoi...

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ...
(...)

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescului

... Şi stă să ploaie cu venin
Venin de şarpe
Peste poemul tău divin
Şi peste moarte

În lume totu-i mărginit
Durerea - nu
Ploua venin cu infinit
Rădeai doar Tu...

poezie de Iurie Osoianu (7 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Oriunde privesc sunt doar pagini albe
- în agenda mea,
pe masă,
în mapa de şcoală,
în imprimantă...

albe ca tot atâţia nori
din care va ploua peste tine cu vorbe,
şi fiecare literă te va mângâia
coborând
te va săruta
şi-ţi va cădea la picioare...

gândul meu bun îţi aduce
soarele după ploaie.

poezie de Ioana Coman
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii va cădea o stea

la miezul nopţii va cădea o stea
purtând cu ea toată iubirea mea,
va ninge peste tine linişte senină,
chemând dorinţa de mine să vină...

la miezul nopţii am să te chem, iubire,
cu patimă îin suflet şi-n privire,
din depărtări de dor de tine pline,
de şoapte blânde, de tandre suspine,
dorind ce ştiu că tu nu poţi să-mi dai,
cerând iubirea-ţi, desi ştiu că n-ai...

la miezul noptii va cădea o stea
ducând cu ea toată iubirea mea...

poezie de Elena Vlădescu (30 decembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de ploaie

Dau năvală stropii-n văi
Biciuie copaci şi căi
Şi în piept de stâncă-oval,
Sună calcaru'-a metal.

Dintr-o negură din cer
Unde stele-albastre pier,
Nori de ploaie se armează,
Zarea fulgere-o brăzdează.

Prin pădurea înverzită
În al ceţii sân dosită
Stropii reci fără cruţare,
Şterg a păsării cântare.

Ploaia deasă-o să rămână
Peste tot acum stăpână
Pe ogoare, munţi şi văi,
Se dezmaţă stropii săi.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Şi viermii
de o strălucire vâscoasă,
viermii
care au dat de mărul cel bun,
glin, glin
sună a lor cantilenă, vă spun.
Şi fulgerul cade aşa,

...

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Să sărut un strop de ploaie caldă,
Să mângâi cu faţa o rază de soare,
Cum marginea lumii o prind între mâini
Privesc cerul şi-l număr şi-astept,

Să dau crezare iubirii
Doar ca să smulg un surâs nedreptăţii,
Un dulce popas e neantul,
Prezuma secundă în frumuseţea vieţii.

Peste buze umede şi diafane,
Arunc latent respectul meu şi al timpului,
Că nu sunt om, sunt zeu,
În secunda sărutului tău.

Calc peste ape, merg către soare,
Ajung să întârzii mereu,
Dar viaţa mă calcă-n picioare,
Să plâng şi să râd, cam asta sunt eu.

Mă tulbură norii, de la atâta ploaie
Şi-n fiori de fluturi, aştept blândă ta rouă
Să-mi zguduie părul, să simt dar şuvoaie
De apă, de nalbă, de... Doamne!

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ,
la
Greul
Pământului.
Şi viermii
de o strălucire vâscoasă,
viermii
care au dat de mărul cel bun,
glin, glin
sună a lor cantilenă, vă spun.
Şi fulgerul cade aşa,
încrucişând sabia.
Şi clipa dacă mai trece
ca un soare sumbru
voi asfinţi,
vai de mine, mort voi mai fi,
fără amintire, fără istorie,
în castelul meu interior
dezbrăcat de glorie,
în pădurea
dezbrăcată de frunze,
cu palid nimb
în întomnarea iluzorie.
Îmbrăcaţi pe cei goi,
rătăciţi, rătăciţi
pe stradela cu numele
de ţi se face frig.
Este un sacrilegiu
apariţia lor,
a rătăciţilor
pe zgribulita stradelă
cu schelete calcinate de frig.
Daţi-le haine de fier,
daţi-le botfori de fier.
Ploaia nu mai sună lin
al său lamento, glin, glin.
Cade acum
o ploaie de fier,
o ploaie monumentală,
ca un uriaş giuvaer.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de veşnicie

stropi de veşnicie

ploaie de luni şi stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori şi comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete şi culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în fiinţa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim în ploaie

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie
Stropi să-ţi scalde chipul tău
Eu să fiu un zeu sub soare,
Tu un curcubeu.

Să ne iubim, iubito, în ploaie
Şi stropi să cadă pe părul tău frumos,
Eu să fiu un înger care moare,
Tu să fii un Hristos.

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie,
Şi ploaia să fie un castel,
Eu să fiu un rege şi tu regină
Şi să trăim cu dragoste în el!

Să nu ne speriem de ploaie,
Căci ea este apa sfântă, care vine din cer,
Noi suntem două taine,
Şi iubirea noastră - un mister.

poezie de Vladimir Potlog (29 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

stropi de ploaie

Stropii de ploaie – lacrimile răposaţilor.

definiţie aforistică de Mihai Cucereavii (19 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulter

... vânt rece. Întuneric deplin. Insomnie
stropi de ploaie lovind în fereşti
miez de noapte adânc ca o glie
defrişată de cai din poveşti

gânduri negre şi involuntare
peste cap colţ de plapumă tras ca un chin
pisicuţă torcanda strident la picioare
pânze albe din trestii de în

- te visez lângă mine - avalanşă de vise
sfarmă orice stavilă esita în cale
se tranformă în lavă de mişcări interzise
şi erupe în toate esenţele tale

iarăşi vânt. Insomnie. Absolută tăcere.
stropi de ploaie lovind în fereşti
te ridici. Te îmbraci. Şi ca orice muiere
pleci la omul pe care-l iubeşti...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această ploaie

Cu trupul ei muzical
această ploaie
te eliberează, precum
mersul femeii tinere
depărtându-se în extaz.
Ne ascundem de noi
în somnul adânc.
Clovnii ne vor călca zgomotos
peste tâmplă, speriindu-se
cât de mult ne-aseamănă.

Sub piatra rotundă
doar şarpele casei
îmi promitea adăpost sigur.

E prea târziu, să mai privesc
peste umăr.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de primăvară

S-a trezit din noapte ziua luminând iarăşi pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuieşte singur norii
Într-un colţ de zare ştearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul şuierând aiurea

Roua a căzut pe frunze şi pe florile bălţate
Iarba udă se foieşte dis de dis de dimineaţă
Câte-o gâză precupeaţă merge repede la piaţă
Să culeagă ce-şi doreşte, dulce suc din flori de toate

E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mişcare
Într-un stufăriş o iadă rupe frunzele şi-o floare

Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădea o ploaie...

Cădea o ploaie dulce şi suavă
Ca-n Eminescu, din bătrânul tei.
Aveai în ochi o mare de scântei,
Iar eu înfăţişarea cea mai gravă
Să-ţi pară vorba-mi, vorbă cu temei...

Şi-am tot visat ca alţii fericirea
Ascunsă-n ierburi şi cuprinsă-n flori.
Erai cu trenă şi aveai bujori,
Aşa cum te întrunchipa iubirea.
Eram şi eu şi alţii visători.

Se risipea în jur o melodie
Ca dărnicia unui blând copil
Ce-şi saltă, blonde, pletele-n April,
Când corzile, ţâşnind adânc din glie,
S-au re-mplantat în solul lor fertil.

Neînţeles de cel ce Înţelege,
Inevitabil ne-am topit arzând,
Ca patima starnita de un gând,
Însămânţând, sperând că vom culege
Formula veşniciei mai curând.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

A urmat o zi obişnuită... şi alta... şi alta... Parcă nimic nu se mai întâmpla, doar liniştea căzuse în ploaie de stropi de argint peste lume. O linişte încărcată de lumină şi bucurie.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!