Drum bun, prietene, spre zarea de lumină!

N-am plâns un om, Bobiţă, cum te plâng pe tine,
Privesc culcuşul tău şi simt un mare gol,
Durerea crudă ce-ai trecut-o îmi revine
În minte-acum, căci ai jucat un mare rol.

De cinsprezece ani, tu, viaţa mai frumoasă,
Şi mai interesantă, ca o poezie,
Ne-ai făurit-o, iar de-acum, mai luminoasă
Şi calea ta, prietene, doresc să-ţi fie!

Aveai un fel al tău fantastic, de a fi
Prin numeroase jocuri, construiai poveşti,
Ne amuzam cu tine-n fiecare zi,
Şi-acum vei face jocuri multe, îngereşti.

N-am plâns un om, Bobiţă, cum te plâng, dar ştiu
Că-n cinsprezece ani şi noi făcut-am parte
Din harta ăstei lumi, şi poate nu-i târziu,
Să-ţi scriu, căţelul meu, de-acum, o-ntreagă carte.

Drum bun, prietene, spre zarea de lumină
Îţi vom aprinde lumânările-n grădină!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa să plâng!

Dă-mi ochii tăi iubite, căci astăzi vreau să plâng
Aşa cum n-am mai plâns de multă vreme...
Acoperă-mi tristeţea cu frunzele din crâng
Ce ne-au fost pat în nopţile supreme

Dă-mi astăzi o putere, s-adun râuri ce curg
Şi să le pun în palma ta cea fină
Să-ţi fiu nemărginirea aceluiaşi amurg
Privindu-mă zâmbind, să-mi fii lumină...

De răni nu-mi este teamă mai mult decât mi-a fost
De necrezut îmi pare azi durerea
Zile şi nopţi, nebune, vor trece fără rost
Spre miazănoapte alungând tăcerea

S-a stins uşor sărutul, dar noaptea n-a-nghiţit
Puterea lui... e-n frunzele din crâng...
Dă-mi ochii tăi iubite, cu-albastrul infinit
Iubeşte-mă, nu mă lăsa să plâng!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final neterminat

N-am apucat să-ţi spun nici bun rămas,
Iar vorba mea s-a-nchis într-o tăcere
Ce doar un om ce nu mai are glas
Mai ştie s-o înece în durere...

Şi nici privirea mea de la sfârşit
N-am apucat să-ţi las în amintire,
Iar ochii mei au plâns un plâns mocnit
Ce doar un orb îl vede în simţire...

N-am apucat să-ţi mai ating obrazul
Şi nici măcar o buză să-ţi sărut,
Dar în urechi am auzit curajul
Să te iubesc şi orb, şi surd, şi mut...

Şi nu mai e nevoie să mă mint,
Oricum eşti dispărută-n depărtare,
Pentru că am rămas cu tot ce simt
Şi-mi place cum iubirea ta mă doare...

poezie de Florin Răileanu (13 mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veste tristă!

O veste tristă! Tată, ai plecat...
Aud în mine clopotul bătând,
Şi satu-ntreg... şi noi ne-am întristat
Tu ne-ai lăsat pustii şi lăcrimând.

Azi, tatăl meu, zis Apetroaie Anton,
Pierdut de noi în anul '90
Îşi duce-aici al nemuririi somn,
Încătuşat de vremurile reci.

Ghirlanda plânge... Lacrimi de cristal
Se scurg din suflet, tată, iar şi iar.
Octombrie... o toamnă ne-ai lăsat
În suflet... zi de 9, gând amar.

Iisus în suferinţă-i răstignit...
Mă plec şi îngenunchi. Ne-ai părăsit,
Cuvintele de-acum sunt în zadar
Fotografia ta imi e amnar.

Mormântul, tată bun, ţi-e îngrijit,
Vin iar singurătatea să-ţi alung,
Mi-e fratele şi el de-acum cernit
Cu el alături, tată, stau şi plâng.

Suntem aici, noi cei doi fii ai tăi,
Crinii de pe mormânt să îi udăm.
Lăstari din tine frânţi, oriunde-am fii
Prin tine "a trăi" noi învăţăm.

Ţi-am pus adesea candele, dar vezi?!
Lumina ţi-au furat-o alţi străini...
Tu strigi cu glas de clopot şi aştepţi
Alte mătănii şi alte lumini.

În sărbători, la tine să venim
Ne-aştepţi... Ne chemi - o pasăre în zbor,
Noi am rămas a tale rădăcini,
Şi fără tine nu ne e uşor.

Odihnă tată, ţie,-n cerul sfânt!
De-aţi scrie încercarea mi-e-n zadar.
Nu ştiu să-ţi scriu... Adesea stau şi plâng
Şi-ţi rog eternă pace, la altar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea lui

M-am hotărât să-ţi scriu şi să îţi spun
ce buzele-mi nu vor să îţi declare,
căci doar când mă priveşti nu se supun,
iar neputinţa lor, de-un timp, mă doare.

Ţi-am scris de multe ori, dar, până azi,
am rupt scrisorile şi n-am vrut, ţie,
să-ţi tulbur viaţa - suntem camarazi,
iar între noi e-o dulce armonie.

Ne ştim poveştile ce-au fost şi sunt,
le înţelegem bine, fiecare,
dar simt că nu mai pot să mă confrunt
cu suferinţa ce-mi provoci. Mă doare.

Aş vrea să ştiu ce simţi citind ce-ţi scriu
şi mi-ar plăcea să simţi la fel ca mine,
căci nu mai vreau doar un amic să-ţi fiu
şi, iată, azi nu mă mai pot abţine

Şi tot ce mă frământă, îndrăznesc
să-ţi scriu, căci sufletu'-mi e-n agonie
şi nu mai pot s-ascund că te iubesc,
aşa că... asta-i! Fie ce-o să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot te iubesc...

şi-acum tot te iubesc
chiar dacă ninge lacrimi peste mine,
mi-s ochii obosiţi şi îmi doresc
să uit ce bine m-am simţit cu tine

pe cerul îmbrăcat de norii grei
văd chipul tău cum caută libertatea,
ai obosit şi vrei de-acum să-ţi iei
nebune nopţi în care să-ţi afunzi eternitatea

îmi este trupul vlăguit de sevă moartă,
ea mi-a murit căutându-ţi printre plete,
mireasma ta mi-a învelit în ceţe soarta,
cred că şi-acum de tine mi-este sete

mă rog şi lăcrimez noapte de noapte
să te-ntâlnesc arare când şi când,
să-mi umplu gândul pe-nfundate
cu trupul tău, şi-acum îl simt arzând

nu vreau să te umbreşti în sine,
nu vreau să-ţi stau în cale nicidecum,
eu îţi doresc să-ţi fie numai bine,
pe mine uită-mă să-mi văd de drum

nu-ntoarce capul să îţi simt privirea,
păşeşte doar în faţă fredonând,
îmbracă-te cu zâmbet şi uitarea
las-o să-ţi şteargă amintirile din gând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu şi tu am obosit...

ştiu... şi eu şi tu am obosit
păşind prin viaţa crudă,
de-acum amurgul asfinţit
pluteşte ca o frunză

îl simt şi eu, şi tu, pe rând,
lăsând în urmă chinuri,
trasându-şi brazdele curgând
pe ale noastre riduri

timpul de-acum capăt de drum
nu are ce să facă,
ne va opri şi rest de scrum,
l-o pune într-o groapă

ce să îmi spui, ce să-ţi mai spun,
a fost şi bine-o dată,
îţi aminteşti, eram un un,
acum... şi-atâta ceaţă

eu mi-am ales, poate şi tu,
un loc pentru o casă
dacă vei vrea, sau poate nu,
să ştii că-i spaţioasă

e loc destul atât cât e,
să ştii, e etajată,
doar Domnul va alege ce,
urmează... nu de-o dată...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N~am plâns,n-am râs,n-am dansat

Eu n-am mai plâns de ani de zile,
Sunt sigur că n-avea niciun rost
Din calendar am rupt multe file,
Şi nici indrăgostit nu am fost!

N-am râs o dată de ani de zile,
Probabil că am fost un prost
Ieşeam adesea cu diverse copile,
Dar îndrăgostit eu n~am fost!

N-am mai dansat de ani de zile,
Chiar mi se părea un lucru anost
Trăiam poveşti de-o noapte, inutile
Dar îndrăgostit eu n-am fost!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, mamele nu plâng...

Cere-ţi iertare azi, acum, cât se mai poate,
Cât lacrima-i din ochi mai pică pentru tine,
Cât sufletu-i cărunt mai vrea să-ţi fie bine
Şi zilele-i rămase... ţi le-ar da ţie toate.

Cere-ţi iertare azi, acum, cât mai există...
Acum, când bătrâneţea şi viaţa o doboară
N-ai dreptul sâ te plângi câ mama ţi-e povarâ,
N-ai dreptul, clipa asta, s-o faci sâ-i fie tristâ.

Nu, mamele nu plâng, nu aştepta să-ţi ceară
O clipă de iubire... o merită oricum...
In resemnarea ei... îşi va vedea de drum
Prin plânsu-i fără lacrimi... ieşit pe dinafară.

Ea te-a purtat în pântec, te-a legănat în seară
Dureri şi lacrimi multe... de tine a ascuns
Şi ţi-a zâmbit ş-atunci când sufletul i-a plâns,
Dar n-ar fi zis în veci că tu i-ai fost povară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai plecat în cel apus?

(in memoriam - Valer Popean)

Ştiu că viaţa-ţi era dragă
Şi multe mai aveai de spus.
Ţi-ai luat pana în desagă?
De ce-ai plecat în cel apus?

Cu tine-ai luat câmpul cu maci
Şi-n verde viu te-ai îmbrăcat,
Priveşţi de sus acum şi taci,
Ţi-e versul nud, descălecat.

Mi-e sufletul amar şi greu,
În pumn ţin lutul plin de flori,
Rechem în vers pe Prometeu
Să văd iar viaţa în culori.

Un gol imens tu ai lăsat,
File din carte au zburat,
Tu poezia-i terasat
Şi ai plecat... nu e păcat?

Prietene, poet de soi,
Hai fă o cale înapoi...
Pe deal jeleşte un oboi,
În luncă plânge-un caprifoi.

Mă iartă Valer că te cert,
Făcuta-i voia Cerului,
Ne eşţi acuma un lambert,
Eşţi pana-zburătorului.

Să-ţi stea sufletu-n lumină,
Pomenit să-ţi fie în veci,
Domnul să te ţină-n mână
Pe ale Raiului poteci!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică la volumul "De la grădi' la şcoa'" de Nică Janet

Îmi pare rău, prieten bun
Că nu-s cu tine, dar îţi scriu,
Şi dup-aceea chiar te sun,
Prin telefon măcar să-ţi fiu

Alături, dar să termin iute
Cu melodrama, că îmi vine
Să plâng cu lacrimi zeci şi sute,
Iar starea asta nu-ţi convine,

C-ai reuşit să faci o carte,
Stârnind, desigur, interesul
Şi meriţi, Nică, să ai parte
De tot ce-nseamnă, azi, succesul!

Cu epigrama, jocuri mii
Ai născocit la grădiniţă,
Dar scris-ai tu şi parodii,
Că astea-s, sincer, în tendinţă.

Ai dat o lecţie normală,
Dar mulţi stârniţi de bănuieli,
Te-au acuzat că nu ai şcoală
Şi-au căutau, de zor, greşeli.

Cum toate trec pe lumea asta
Îi ierţi, că eşti un om dotat,
O altă carte scrii şi, basta,
Că-n poante nu eşti cumpătat.

Făcând abuz de-o glumă tare,
Mă bucur mult, şi-o spun oricui,
Că mă scăpară de lansare
Şi mă chemară la Vaslui!

De-aş fi venit, eram pământ,
Stresată, sigur, neatentă,
Că-l cred în stare, pe cuvânt,
Să mă declare: Corigentă!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scena vieţii

A juca teatru nu e greu,
Chiar am încercat şi eu,
N-am jucat ca un actor
Recunosc... sunt amator.
Am vrut să fiu eu şi atât,
Fără nici un şiretlic,
N -am vrut mari actori să copies,
Pe critici să nu-i şochez,
Numai că de-ajuns n-a fost,
M-au criticat fără rost,
Pe nimeni n-am imitate,
De critici dure n-am scapăt,
Ieri ziceau că-s cu capu-n nori,
Azi c-am plâns de multe ori,
Mâine nu ştiu ce să zic,
Orice ar fi, îi contrazic,
Însă eu am o dilemă,
Nu-i aşa că viaţa-i scenă?

În care sunt un biet actor
Ce-şi joacă zi de zi al vieţii rol,

De-s vesel azi şi mâine plâng,
De griji în gânduri îmi pătrund,
Pe scena vieţii, eu, un simplu amator,
Jucând rol după rol ca un actor.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg (15 aprilie 2019)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Dumnezeu

Şi Doamne! Câte n-am să-ţi spun
de umilinţă şi durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
şi reproşându-ţi, ce plăcere!
Şi n-ai văzut când am căzut
din înălţimea mea cea mare
şi m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.

Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviţi de înfrânare,
şi i-am repus pe-a lor plutire
frângându-şi norii dăltuiţi
din pietre şi a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiţi.

Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare şi mai mare,
rămas cu ochii obidiţi
nu plâng, nu râd de încercare,
şi Doamne! Dacă mă auzi
nu-ţi mulţumesc şi nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
şi singur am s-ajung la capăt.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpii

Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale,
Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roşii răsuri.
Bolovănită în piept mi-i durerea şi crudă
Ca laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.

Dă-mi voie să tac. Voi paşi de-acum ca un vânt,
N-am să mai scutur boabe de rouă - albe mărgele,
Duioase, umane câmpii, n-am să vă tulbur
Şi-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Privirea ta - cântec zurliu,
Eu am ucis cu nepăsare,
S-ajung la tine nu mai ştiu,
Aş vrea să vin, dar prea mult doare...

Surâsul tău - parfum de rouă,
Eu l-am deschis cu un suspin,
Te văd plângând atunci când plouă,
Dar eu la tine n-am să vin...

Şi ochii tăi - safire de-aur,
Îi mai privesc şi-acum în vis,
Sunt egoistă, nu te caut,
Dar te iubesc, mereu ţi-am zis...

Poveşti mai ştiu despre iubire,
Dar ca a noastră alta nu-i,
Tu vrei să prinzi a mea privire
Cu o frânghie, să o-ncui.

Genele-mi plâng, doar luna ştie,
Cât de aprins e focu-n mine,
Dar mă gândesc cum o să fie,
Dac-am s-ajung plângând la tine.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!