De ce-ai plecat în cel apus?

(in memoriam - Valer Popean)

Ştiu că viaţa-ţi era dragă
Şi multe mai aveai de spus.
Ţi-ai luat pana în desagă?
De ce-ai plecat în cel apus?

Cu tine-ai luat câmpul cu maci
Şi-n verde viu te-ai îmbrăcat,
Priveşţi de sus acum şi taci,
Ţi-e versul nud, descălecat.

Mi-e sufletul amar şi greu,
În pumn ţin lutul plin de flori,
Rechem în vers pe Prometeu
Să văd iar viaţa în culori.

Un gol imens tu ai lăsat,
File din carte au zburat,
Tu poezia-i terasat
Şi ai plecat... nu e păcat?

Prietene, poet de soi,
Hai fă o cale înapoi...
Pe deal jeleşte un oboi,
În luncă plânge-un caprifoi.

Mă iartă Valer că te cert,
Făcuta-i voia Cerului,
Ne eşţi acuma un lambert,
Eşţi pana-zburătorului.

Să-ţi stea sufletu-n lumină,
Pomenit să-ţi fie în veci,
Domnul să te ţină-n mână
Pe ale Raiului poteci!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!