Cu Dumnezeu
Și Doamne! Câte n-am să-ți spun
de umilință și durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
și reproșându-ți, ce plăcere!
Și n-ai văzut când am căzut
din înălțimea mea cea mare
și m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.
Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviți de înfrânare,
și i-am repus pe-a lor plutire
frângându-și norii dăltuiți
din pietre și a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiți.
Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare și mai mare,
rămas cu ochii obidiți
nu plâng, nu râd de încercare,
și Doamne! Dacă mă auzi
nu-ți mulțumesc și nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
și singur am s-ajung la capăt.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Radu Mihăilescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.