La miezul nopţii

A venit vremea-n sfârşit să înţeleg ce-i viaţa,
Nimic n-are sfârşit şi totul începe de fiecare dată,
Iar marile victorii ce păreau atât de minunate
N-au fost, de fapt, câştigate niciodată.

Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,
E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,
Iar muzica, laudele prietenilor şi râsul lor zglobiu
Nu-s cu nimic mai bune decât odihna mea de-acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

Şi uite, plouă, plouă în sfârşit!
De-atâtea zile calde, sictirit,
Mă bucur şi mă duc, grăbit, grăbit,
La o ţigară, bine-adăpostit
De ploaia care-n ropot s-a pornit.
Fumez, fumez acolo, chinuit,
Căci Ziua Râsului s-a isprăvit
Şi eu... nimic! Nimic nu mi-a trăznit,
Prin neuroni nimic n-a bubuit,
Deşi i-am odihnit, i-am ocrotit,
Ba chiar le-am dat un liber de dormit
Şi-apoi m-am tot rugat, m-am milogit:
"Hai, bă, vreau doar un mic scurtcircuit,
Că sunteţi doi, iar eu-s puţin croit
Să scriu ceva mai vesel! ". N-au crâcnit,
Aşa c-am scris de ploaie. În sfârşit!.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi ascult nevasta este ca şi cum aş citi termenii şi condiţiile unui site de pe Internet. Nu înţeleg nimic şi la sfârşit zic de fiecare dată: "De acord!".

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

baby_00: Nimic plus Nimic... egal Nimic. Dar... Nimic minus Nimic? Ca să nu mai vorbim de... Nimic ori Nimic. Sau... Nimic împărţit la Nimic! Niciodată n-am fost bună la Aritmetică... cu atât mai puţin la aritmetica Nimicului! Kirillov avea dreptate: nu sunt decât o babă proastă...

replici din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truţă (2010)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de oaspeţi

Această fiinţă umană este o casă de oaspeţi:
În fiecare dimineaţă, un nou venit.
O bucurie, o întristare, o josnicie,
O priză de conştiinţă trecătoare, toate apar
Precum un oaspete neaşteptat.

Întâmpină-i şi bucură-i pe toţi!
Chiar dacă sunt un grup de regrete,
Ce-ţi zguduie violent casa golită de mobilă.
Totuşi, tratează onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o nouă încântare.
Gândul întunecat, ruşinea, răutatea,
Întâmpină-le la uşă râzând,
Şi invită-le înăuntru.

Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
Căci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?
De ce sunt unii aşa optuzi
Şi alţii sunt aşa de cruzi?
De ce atunci când iubeşti
Se mai întâmplă să greşeşti?
De ce când eşti trădat te doare-n piept
Şi plângi în sinea ta discret?
De ce copiii cresc cu anii?
De ce se nasc atât ţiganii?
De ce, când mori, nu mai apari?
De ce când mergi, tu, de fapt, stai?
De ce nu pot să înţeleg
Misterul, ca să-l înţeleg?
Ai să-mi răspunzi că asta e.
Şi atunci te-ntreb şi eu:
"De ce"?

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Cameron: N-are cum să fi revenit la viaţă, doar să fi fost un miracol!
Dr. House: De ce de fiecare dată când se întâmplă ceva bun Dumnezeu primeşte toate laudele?!

replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut neîntrerupt

Revoluţiile n-au viitor -

revoluţiile n-au decât trecut
pe care şi-l strivesc neîntrerupt,
până când,
chiar nu mai e nimica de făcut.

Apoi o iau de la început -
ca o povară fără de sfârşit -
ca un blestem neîntrerupt,
sau ca o neputinţă fără de sfârşit,
sau ca o neputinţă fără de sfârşit...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare poartă o altă singurătate, toţi umblă cu capul în nori şi nu cred să existe vreo prietenie în această aparentă sociabilitate. Mă gândesc, însă, la ce mi-au folosit toţi oamenii pe care i-am cunoscut, i-am iubit şi i-am urât. Când fac bilanţul în ceasuri de singurătate, înţeleg că n-am iubit pe nimeni niciodată, că iubirile şi prieteniile nu-s nici măcar iluzii, că n-ai fost niciodată decât tu însuţi, singur, bolnav de singur, condamnat şi nefericit.

Emil Cioran în Singurătate şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa noastră?

Ce-i viaţa noastră? Un joc continuu al unor sentimente.
Desfătarea noastră? Muzica divizării – pe clase, sortimente:
Pântecele mamelor sunt nişte case pe care le dor pereţii,
Acolo noi ne-înveşmântăm pentru scurta comedie-a vieţii.

Pământul e scena, iar Cerul spectatorul care de sus
Vede cum jucăm, cine-şi cunoaşte rolul şi cine are lapsus.
Mormintele care ne apără de soarele fierbinte, metal topit,
Sunt asemeni cortinelor care cad când piesa ia sfârşit.

Odată făcut rolul, urmează odihna mare, de pe urmă,
Şi-atunci murim definitiv, pe bune, nu în glumă.

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul sau nimic

Eu nu doresc în viaţa mea,
Nimic din ceea ce n-am fost:
Ci, fiecare drum aş vrea,
Să vină cu acelaşi rost!

Doresc să fiu din nou copil,
Să mângâi un bătrân uitat:
O, padre, ştiu c-ai fost util,
Tot ce-ai avut, lumii ai dat!

Aş vrea să fiu iar o codană,
Să bucur un copil sărac:
Să-l chem în vechiul meu cerdac,
Să-i dau hăinuţa mea şi hrană!

Nu vreau averi, glorii, plăceri,
Nu vreau "o parte", din ce pot:
Chiar dacă sunt mai mult ca ieri,
Nu vreau nimic, ce nu e Tot!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dimineaţa de toamnă e ceţoasă

trag de comoditate şi de mine
e greu s-o iau de la-nceput în fiecare dimineaţă
e sfârşit de toamnă şi ceaţă groasă s-o tai în felii
privesc afară
uite îmi acord acest timp/ un exerciţiu de concentrare
nimic mai mult/ pricep
nebuloasa
nu are nicio logică
şi de-ar avea
ce-are de-a face cu logica mea/ n-are niciun rost
sună ca şi cum nu aş şti nimic sau aş şti totul despre ea/
atunci de ce să n-o ating
uite prevăd şi o privesc mai cu luare-aminte
nu ca să mai descopăr încă o dată că ar fi
mai ceţoasă în această dimineaţă
luntrea mea/ aşa uşoară cum e/
o străpunge şi o treace
pentru
revărsarea nesfârşitei promisiuni de lumină şi a clipei de
bucurie când simţi că eşti unde nu ai fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om s-apleacă peste margine

M-aplec peste margine:
nu ştiu - e-a mării
ori a bietului gând?

Sufletul îmi cade în adânc
alunecând ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfârşit, aşterne cenuşă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfârşit.

Pe coate încă o dată
mă mai ridic o şchioapă de la pământ
şi ascult.
Apă bate-ntr-un ţărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin bine înţeleg orice fel de bucurie;şi, mai mult, tot ce duce la bucurie;în primul rând, ceea ce satisface o nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înţeleg orice fel de tristeţe;şi în primul rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea, fiecare judecă şi apreciază, potrivit afectului său, ce este bun şi ce este rău, ce este mai bun şi ce este mai rău şi, în sfârşit, ce este foarte bun şi ce este foarte rău. Astfel, avarul crede că mulţimea banilor este ceva foarte bun şi că lipsa lor este ceva foarte rău. Ambiţiosul râvneşte mai mult decât orice gloria şi dimpotrivă, de nimic nu se teme mai mult decât de ruşine. Pentru invidios, nimic nu e mai plăcut decât nefericirea altuia şi nimic mai supărător decât fericirea altuia. Astfel, fiecare judecă, potrivit afectului său, ce lucru e bun sau rău, folositor sau nefolositor.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi promit. Câteodată se pleacă genele cu pioşenie şi-mi închipui că pot totul şi îţi dau totul. Nu opresc nimic pentru mine. Nici bogăţii care înghit virtuţi greu dobândite, nici certitudini înşelătoare. Muşc aşa cu poftă dintr-un fascicul de lumină şi apoi mi-e sete de fericire şi linişte. Dar te am. Si ţie îţi este de ajuns puţinul de mine, nevrednic de Har şi neputincios.
Dacă ne-ar fi dat să fugim te-aş strânge cu emoţie la pieptul vieţii. Te-aş iubi mereu cald, în toate ipostazele acestei lumi trecătoare. Şi dacă ne-ar găsi bătrânul sfârşit îmbrăţisaţi sub un apus, n-are nimic. Noi ştim sigur că iubirea nu moare niciodată...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!