Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deşi păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deşi m-ai stins, mai scriu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deşi păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deşi m-ai stins, mai scriu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţul focului

Ai simţul focului în tine
Şi calci pe scrumul dintre noi
Mai rar, dar tot cu paşii goi
Şi să m-aprinzi mai rar îţi vine,
Mai rar mai suntem amândoi!

Mai sunt un muc de lumânare,
M-aprinzi decât la sărbători
Şi-apoi mă stingi de mii de ori
Să nu-ţi văd goalele picioare,
Desculţa mea, plecând în zori.

Ce ţi-o fi ars de-ai mai venit
Să mai aprinzi ceva din mine?
Ai simţul focului în tine
Şi-ai vrea să ard la infinit,
Mai rar adică şi mai bine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (10 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potop în derivă

Nu mai scriu, că nu mai ştiu:
Am uitat cuvintele;
Scriu în vis, dar uit ce-am scris:
Beau ca preşedintele!

Numai beau, că nu mai vreau
Să-mi urmăresc ţintele;
Şi pe plac să le mai fac,
Urmându-mi instinctele!

Mi-am lăsat inundat
Locul cu mormintele;
Şi plutesc nefiresc,
Bete, simţămintele,
Albe, osemintele!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de reconversie

M-apuc şi eu de scris rondeluri -
Că sunt sătul de epigrame
Ce tot transformă gafe-n drame -
Şi sper că n-or ieşi pasteluri.

Am studiat mai multe feluri
De a mă lecui de crame...
M-apuc şi eu de scris rondeluri,
Că sunt sătul de epigrame.

Din sânge-oi folosi cerneluri
Şi-oi scrie-n pătimaşe game:
Voi zugrăvi doar panarame -
De prin politic – cu peneluri...

M-apuc şi eu de scris rondeluri...!

rondel de Gigi Burlacu (mai 2014)
Adăugat de Gigi Burlacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb pe alb

Scriu cu alb pe alb
Deşi ştiu că nimeni
Nu va putea să citească,
Nici chiar eu,
După ce voi fi uitat ce am scris.
Binele este întotdeauna
Greu de înţeles –
E mai uşor să accepţi un eres
În paradis
Decât o jertfă benevolă omenească.

Mă încăpăţânez
Să scriu alb pe alb
Deşi mi se spune
Să folosesc cel puţin
Litere cu sclipici,
Când desenez ramuri de măslin
Sau fapte bune
Plictisitoare.

Dar,
Acum şi aici
Nu am decât o culoare
Care poate
Să le cuprindă pe toate
Şi scriu cu alb pe alb
În zadar.

poezie de Ana Blandiana din Orologiul fără ore (2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că doar atâta ştiu

Am scris pe cer, cu praf de stele
Că te iubesc... în ghilimele.
Şi am mai scris, pe-un colţ de lună
Că te ador... zâna mea bună!

Am scris pe geam, cu stropi de rouă
Că te iubesc... şi-am frânt în două
Un nor rebel... apoi, sfios
Ţi-am scris pe cer un vers frumos!

Am scris pe frunze, cu rugină
Că te iubesc... fată blajină.
Şi am mai scris, pe-un colţ de geam
Că te ador... ca un balsam!

Am scris... şi scriu... şi-o fac mereu
Că te iubesc... pe-un curcubeu.
Şi o să scriu, când o să stai
Că te ador... pe-un colţ de Rai!

Pentru că doar atâta ştiu,
Promit că zilnic o să-ţi scriu,
În timp ce dormi... când te privesc
Că te ador... că te iubesc!

poezie de Silviu Ungureanu (20 iunie 2013)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proces antitetic

Din izvodiri pe care nu le ştiu,
Trăiesc adeseori un disconfort:
Mă simt bolnav de câte ori nu scriu
Iar când m-apuc de scris parc-aş fi mort.

epigramă de Vasile Vorobeţ din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

Şi uite, plouă, plouă în sfârşit!
De-atâtea zile calde, sictirit,
Mă bucur şi mă duc, grăbit, grăbit,
La o ţigară, bine-adăpostit
De ploaia care-n ropot s-a pornit.
Fumez, fumez acolo, chinuit,
Căci Ziua Râsului s-a isprăvit
Şi eu... nimic! Nimic nu mi-a trăznit,
Prin neuroni nimic n-a bubuit,
Deşi i-am odihnit, i-am ocrotit,
Ba chiar le-am dat un liber de dormit
Şi-apoi m-am tot rugat, m-am milogit:
"Hai, bă, vreau doar un mic scurtcircuit,
Că sunteţi doi, iar eu-s puţin croit
Să scriu ceva mai vesel! ". N-au crâcnit,
Aşa c-am scris de ploaie. În sfârşit!.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea

stă cineva şi-nghite sec
din setea mea
mai sorb din ape de Borsec
mai scriu ceva

mai scriu de dor nepământesc
de Anunnaki
mai scriu că nu te mai iubesc
deşi se poate

şi c-aşi veni şi azi la tine
deşi-i târziu
printre decenii şi destine
doar pot să-ţi scriu

chiar dacă cineva iar stă
şi toate trec
tu ştii o sete-n ce constă
şi-n ce un sec..

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic

Mă rog de poezie să treacă pe la mine
Să terminăm volumul de versuri început
Că de vreo nouă luni de nopţi deloc nu vine
De nouă luni de zile stau singur, trist şi mut.

O fi rămas borţoasă la ultima-ntâlnire
Şi-acum se pregăteşte să nască un cuvânt
Şi-apoi să mi-l aducă pe suflet moştenire
Să-l cresc, să-l fac un vers, apoi să-l spun în vânt.

Că lumea nu-nţelege din câtă aşteptare
Ajunge un cuvânt care se naşte mic
Să nu poată să moară de cât este de mare
Şi să rămână veşnic pe buze, ca un tic.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua nunţii tale... ( I )

în ziua nunţii tale-ţi scriu
din depărtări senine
deşi îmi pare rău că n-am putut să fiu
alăturea de tine

în ziua nunţii tale, crede-mă eu n-am să plâng
deşi mi-e inima distrusă
căci am pierdut un lucru sfânt
o dragoste pe veci apusă

îmi pare bine c-ai avut
tărie de voinţă
deşi tu m-ai respins în modul cel mai crunt
îţi port recunoştinţă

în rochia cu alb imaculată
şi vălul de mireasă argintat
aşa eu te voi ţine minte viaţa toată
deşi la nuntă nu m-ai invitat

or trece ani şi poate, cine ştie
vor scri pe piatra mea de căpătâi
că nu există dragoste târzie
există numai dragostea dintâi...

august 1980

În ziua nunţii tale... ( II)

ţi-am scris odată-n ziua nunţii tale
şi peste patruzeci de ani şi încă viu
în alfabet latin cu buchii digitale
a două oară-n viaţa asta-ţi scriu

în tot acest răstimp noi doar odată
ne-am întâlnit-şi-n ochi citeam că- nu...
păi cum altfel când tu, femee măritată
mi-ai acordat un simplu -simplu rendeş vous

erai la fel de jingasă şi rece
ca o rusalcă învelită-n văl de spume
voiai a spune parcă- vremea trece
iar tu la fel rămâi - cel mai urât din lume

degeaba încercam ceva a spune
a-ţi reciti din netrimisele poeme
în ochii tăi cu luciu de cărbune
se încordau internele extreme

ca nu cumva să mă ating de tine
ca nu cumva să te sărut pe buze
ca nu cumva să strig- tu hai cu mine
şi eu-l tău să nu mă mai refuze...

ne-am despărţit atunci pe totdeauna
ca doi străini şi numai zâmbete amare
mai încercau în sinea lor să ne mai spună
că e corect ce facem deşi doare

s-a scurs de atunci noian abrupt de vreme
dar uneori în nopţi cu luna plină
un lup în mine simt că parcă jeme
şi-o floare albastră parcă îl alină.

poezie de Iurie Osoianu (9 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu!

Scriu cât de mult mă doare şi nu pot să măsor
La cât aş vrea s-adorm în infinitul zbor!...
Scriu cât de puţin viaţa m-a alintat vreodat'
Şi câte tot ea mi-a luat...

Scriu cât de fericită-am fost plângând
Cum lacrimile s-au trasformat în rând...
Scriu cât de puţine zâmbete-am păstrat
Şi cum haina suferinţei-am îmbrăcat.

Scriu cât de mare avânt am retrăit în mine
Cât de nemilos fost-am rănită-n sine...
Şi scriu cât de puţin am fost în ochi privită
Îmbrăţişată, înţeleasă şi iubită.

Scriu cât de mult se plăteşte-un vers
Cântat de-al inimii nucleu neşters...
Scriu cât de vag şi de puţine-am strâns,
Comorile de lut ce mi s-au stins.

Scriu câtă dragoste-n inimă mai am!...
Câte poveşti am strâns doar într-un an...
Câte rezerve de nădejde mi-au rămas
Şi câte taine stridente fără glas.

Mai scriu şi depre ea şi despre el...
Scriu încă de suflul meu rebel...
La cât de multe el a renunţat
Să fie într-o Carte înregistrat...

Scriu cât de mult aş vrea să se oprească
Şi totodat' neîncetat să crească...
Durerea şi iubirea la un loc,
Sădite-n al inimii boboc.

Şi tot mai scriu şi peste mine scriu
Cât timp aici vremea mă ţine viu...
O lecţie de viaţă m-a înălţat în zbor
Şi m-a-nvăţat în timp durerea să-mi ador...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, argumentul că adevărata poezie este inefabilă, e acela că viaţa mea de poet se împarte în două feluri de momente: unele în care scriu mult, dar prost, şi altele în care nu scriu deloc, dar bine...

Marius Robu în Degeaba (20 iunie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, două lucruri Te mai rog: Să nu mor cât mai am de scris şi să pot să scriu până mor.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni şi pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat şi asta decât nimic
şi am scris
pentru cei citiţi ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în faţă
faţa curată a lumii
şi nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu ştii cine dă buzna să-ţi spargă inima
această uşă din carne de om
mai puţin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreţinută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile
pe toată mişcarea de rotaţie a pământului
în jurul soarelui şi în pătrarele lunii
cu ziua de lucru plătită prost
cu nervii încordaţi şi
lehamitea scandalurilor politice
am scris cu înjurătura unui meci pierdut mereu
cu mâna fetei morgana pentru o iluzie în plus
că viaţa ar fi ultima frontieră de care voi trece cu fruntea senină
am scris până m-au durut buricele degetelor
şi tot nu m-am învăţat minte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu caut o lume perfectă

Habar nu am de ce scriu.
Aşez cuvintele sub limbă
le mestec încet
cu ochii închişi
ca şi cum aş vrea
să ghicesc gustul
răspândirii lor.

Habar nu am cui mai scriu.

Ca şi cum mărimea sălăşluielilor
nu s-ar potrivi nimănui
precum mie
îmi stau pe gânduri
nitroglicerină
emoţiilor mele.

Habar n-am cât mai scriu.

Când pueril
când alambicat
destul de nepriceput
şi-atât de rar încât
mă mir că o respirare
poate deveni

Un poem.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un poet necioplit

Am vrut să scriu despre singurăta
Femeii care nu e mărita
Şi-apoi să spun ceva despre bărba
Ce nu îşi pune nicio întreba.

Nu mi-a trecut prin minte să scriu des
Familie, pereche şi-alte ches,
Nu că n-ar fi de mare importan
Sau că nu mi-ar spori cu mult prestan,

Ci, pur şi simplu, dat-am cu picio
La alt prilej de-a nu mai fi necio.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!