Luceafărul de dimineaţă

Luceafărul de dimineaţă,
Un emisar al soarelui,
Sclipind iscoditor în faţă,
Zâmbindu-i feţei omului.

Căci fiecărui om ce-l vede,
Îi face semn din ochi îndată,
Pe care soarele îl crede
Şi mai răsare înc-o dată.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem

Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.

Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, şi despre soare.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când răsare la noi, soarele apune în altă parte. În această dimineaţă l-am prins uitându-se acolo. Nu m-a văzut.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat pentru începători

Ai multe morţi de oameni dragi în faţă,
Nu este cazul să stai în genunchi
La prima încercare de la viaţă,
Când ţi-a murit un verişor, un unchi...

Va trebui să te obişnuieşti
Precum cu soarele de dimineaţă,
Căci altfel pe la prânz poţi să orbeşti,
Ai multe morţi de oameni dragi în faţă.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (1 octombrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele de dimineaţă

Soarele de dimineaţă
S-a spălat frumos pe faţă
Şi-a ieşit în lumea mare,
Să ne zică: Salutare!

Hai, copii, şi om ieşi,
Soarelui îi vom zâmbi,
Să ne fie viaţa plină,
De căldură şi lumină.

poezie pentru copii de Cristina Popa
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic semn

Mă paşte boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte şi la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinţii bolii, albi, mi-o rup.

Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunţe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;

Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament în lucru

Din cutia mea poştală
Pică foi, facturi grămadă,
Niciodată n-a fost goală,
În ultima perioadă.

Şi ca semn că-i toamnă iar,
Aşteptând prima ninsoare
Peste ultimul frunzar,
Vântul suflă-n buzunare.

Galben şi picat la faţă,
Răsucind un pix în mână,
Stau, încă de dimineaţă;
E sfârşit de săptămână

Şi-nceput de vreme rea,
Căci am primit într-un plic,
Scadenţa la viaţa mea;
Stropii bat în geam: pic, pic!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul în paradis ne face să înţelegem de ce există "stelele şi frumuseţea". Este frumos prin el însuşi; este "luceafărul dimineţii". Dumnezeu a dat, vreau să spun, Luceafărul de dimineaţă omului în paradis. Edenul exprimă în mod misterios întregul plan al creaţiei.

Vasili Rozanov în Apocalipsa timpului nostru (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Canicula? Arşiţa?

Timpul de la 12 Iulie până la 11 Avgust se numesc Canicula (căţeluşa; latin), care este constelaţie şi steaoa (Siriu) cea mai strălucioasă văzută numai cu ochii. Canicula, în acest timp, răsare tot de o dată cu soarele, de aceea s-au numit zile caniculare (câneşti). Arşiţa cea mare, în aceste 30 de zile ale Caniculei, se face pentru cea mai mare părută appropiare şi întârziare a soarelui peste Europa, de aruncă razele mai drept peste creştetu-ne, iar nu căci se împreună căldura caniculei cu a soarelui, răsărind de o dată amândoă aceste stele enorme, precum credeau Egiptenii, şi alţii. Ca să se arate cea mai mare putere a căldurei, s-a numit şi constelaţia Leul, pentru că el este cel mai vârtos animal, iar acea stelime cam seamănă şi cu făptura leului.

Iosif Genilie în Universu. Noătăţi din toată natura, cultura, literatura (15 iulie 1845)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară crudă

Mă tăvălesc în chinuri când vine primăvara,
De dorul tău, minune cu sâni ca tămâioara
Şi simt faţă de tine ce simte căprioara
Faţă de iedu-i fraged, când îl pândeşte fiara.

Mă tăvălesc în chinuri ca bobul când răsare,
De dorul tău, ca râul când loc în matcă n-are;
Nu ştiu dacă iubirea din mine-acum răsare
Sau e-ncolţită, dându-şi, crud, ultima suflere.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul...altfel

A fost odată ca-n poveşti
O prea mândră crăiasă,
În toată lumea nu găseşti
O alta mai frumoasă.

Părinţii ei, doi împăraţi,
Cu grijă o crescură
Şi fiindcă nu mai avea fraţi
Ei tronul i-l dădură.

Şi noaptea, din al ei iatac,
Pe geam tăcut priveşte
Cum şi în ceruri şi în lac
Luceafărul sclipeşte.

Dar timpul trece negreşit
Şi nu ştiu cum se face,
Că ea de el s-a îndrăgostit
Şi el pe ea o place.

Şi se-ntâlnesc ca doi iubiţi
Atunci când el răsare
Şi stau aşa, nedespărţiţi,
Până apune-n zare.

Mai trece-o zi şi înc-o zi,
Dorinţa ei sporeşte
Şi vrând să vadă ce va fi
Aşa frumos grăieşte:

- Cobori, Luceafăr minunat,
Ascultă a mele şoapte,
Vino aici, la mine-n pat
Să ne iubim o noapte!

El din văzduh s-a aruncat
În apa tremurândă
Şi într-un flăcău s-a preschimbat,
Cu-nfăţişarea mândră.

Părul lui negru şi lucios
Îi atârna pe spate,
Şi gura îi râdea frumos,
Deschisă jumătate.

Iar ochii săi fermecători
Ardeau ca o văpaie
De parcă mii şi mii de sori
Intraseră-n odaie.

- De sus din cer eu am venit
În graba cea mai mare
Căci şoaptele ţi-am auzit
Şi-a ta dulce chemare.

Cu mine vreau ca să te iau
Acolo printre stele
Din strălucirea mea să-ţi dau,
Să fii mândră ca ele.

- Cât aş dori să pot să vin
În lumea ta cea mare!
Dar tu eşti veşnic şi divin,
Iar eu sunt muritoare.

Du-te înapoi, pe bolta ta
S-apari de dimineaţă
Şi-atunci când dorm pe perna mea
Să-ţi simt raza pe faţă.

Plângea Luceafărul nespus
Pătruns de al său dor
Şi-atunci la Creator s-a dus
Să-l facă muritor.

- O, Doamne, Tatăl meu ceresc
Ce mă veghezi întruna,
Aş vrea o noapte să iubesc
O noapte, numai una!

Renunţ la harul meu cel sfânt
Ce de-acest cer mă leagă
Ca să trăiesc jos, pe Pământ,
Cu cea care mi-e dragă.

- Copilul meu necugetat
Ce ţi-ai uitat menirea
Eu ştiu că eşti înflăcărat
Şi cauţi fericirea.

Însă tu eşti nepieritor
Pe bolta înstelată
Dar jos, tot ce e trecător
E rânduit de soartă.

S-a întors Luceafărul pe cer
Lucind ca întotdeauna
Privind tărâmul efemer
Ce-l luminează luna.

Şi în palatul minunat
O vede pe crăiasă
Care din nou l-a aşteptat,
Fiindu-i credincioasă.

- Cobori în jos, Luceafăr blând,
Şi vino de mă fură
Şi strâns la pieptul meu arzând
Să te sărut pe gură.

Dar el îi spune împăcat:
- Să ai grijă de tine!
Găseşte acolo un bărbat
Şi uită-mă pe mine.

poezie de Octavian Cocoş (18 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă a sufletului

Am o mie de motive
Şi-o mie de argumente
Valide, obiective,
Să nu cred în sentimente.

Totuşi, după vreme lungă,
În această dimineaţă,
Când de obicei le-alungă,
Sufletul, schimbat la faţă,

Furişat după perdele,
Se-nchina din nou la ele!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa târziu

Sunt dimineţi în care,
Când soarele răsare,
Eu apun.

În pernă stând cu faţa,
Nici "Bună dimineaţa"
Nu vă spun.

Şi n-am nicio tendinţă
Vreo bună-cuviinţă
Să-mi impun,

Ca din această stare
De vis(abandon)are
Să m-adun.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (22 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Soarele?

Încă din anul 10.000 înainte de Christos, istoria abundă de scrieri şi picturi ce reflectă respectul şi adoraţia oamenilor pentru acest astru şi nu e greu să înţelegem de ce, de vreme ce Soarele răsare în fiecare dimineaţă, aducând lumina, căldura, speranţa şi siguranţa, salvând omul de frig, de pericol şi prădătorii de la adăpostul nopţii. Civilizaţiile au înţeles că în absenţa Soarelui grânele nu ar creşte, viaţa pe planetă nu ar supravieţui. Aceste realităţi fac ca Soarele să fie cel mai adorat lucru din toate timpurile de către om.

Însăşi dictatorii au subliniat adoraţia Soarelui, atribuindu-şi Soarele în persoană – ei fiind soarele şi dumnezeul naţiunii din care făceau şi ei parte ca simpli muritori.

Civilizaţiile timpurii nu doar au urmărit soarele şi stelele, dar le-au şi personificat prin mituri elaborate privind mişcările şi legăturile dintre ele. Soarele, dătător de viaţă, era considerat reprezentantul Creatorului nevăzut sau Dumnezeu.

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Dimineaţa, când răsare soa,
Eu l-întreb: Tu eşti acelaşi, oa?
Nu cumva mai ai, de schimb, un fra
Geamăn? Vă deosebiţi la ra.

C-ale tale sunt mai albe, par,
Parcă-s ale lui în plină iar,
Însă noi suntem în toiul ve,
Pielea noastră gustă ce nu ve

Ochiul. Pe scurt, razele UV.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele soarelui

De o vedeţi, veţi simţi
adierea nevăzutelor
aripi...
Cu care alină inima
fără a cere ceva
sau cu patimă...
Şi sunt albastre
din zăpada ce a avut-o
în ea...
Ce mie mi s-a topit
în catran de a judeca
şi rejuca
aceeasi piesă
de grimasă
a întunericului
unde ea...
E soarele soarelui!
Luminos. pleoapelor
unde îmi ardeam
singur chinurile.
Şi ca o lebădă albastră
sa ridicat de pe apa vidului
încât soarele răsare
doar pentru a o vedea...
Pe ea....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mersul fiecărui om privit de sus e un păs.

Marius Robu în Degeaba (2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie cu faţa la Est

dragă mamă,
tu ştii că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare?
pui streaşină palma la ochi peste hotare
aştepţi un semn şi soarele apune iară şi dispare

la mine-n această cămară
vorbesc pe-o altă limbă cu pereţii
aceştia-mi sunt profeţii care-mi vestesc că astă-seară
va curge sânge-n călimară
şi eu pe mine mă voi spovedi:

serait-ce la fin du monde aujourd'hui?

dragă mamă, nu ţi-am spus
de când s-a aprobat decesul ca probă olimpică
m-am angajat la o fabrică de carne de tun
şi tot încerc să îi dau un upercut sorţii
m-am apucat serios de băutură şi tutun
îmbolnăvit de farmecele poeziei
delirului şi stratului de fum
şi arde dorul cu flacără de candelă
şi corpul mi-este scrum
nici durerea nu mă mai iubeşte
a obosit de-atâta drum prin spitale, mă urăşte

trăiesc într-o lume în care totul se repetă
se pare că nimănui nu-i pasă de a mea stare
şi mă întreb temut că-n infinit mă voi topi:

puis-je mourir aujourd'hui?

dragă mamă,
de când am aflat că nu sunt singur la părinţi
că mai am un frate pe care nu l-am văzut niciodată
am înţeles că în sfârşit pot fi şi eu alintat
de dragul meu tată
drept băiatul cel mic
aşa am reînceput să desenez avioane cu degetele
pe ferestrele aburite
aici este ger
aş fi preferat să fie un înger
care să mă sărute pe frunte
numai el poate fi mereu şi pretutindeni
în pământ sau în cer
fratele meu cel mai mare

dragă mamă,
la tine se rezumă universul cuvintelor
şi cea mai frumoasă dedicaţie pe care ţi-o pot face
nu este această poezie
pe care nici nu o pot numi poezie
ci doar o stare care se repetă
de fericire sau tristeţe când mă gândesc
la singurul cuvânt ce-mi vine-n minte
"mamă"

dragă mamă,
tu ştii că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare?
pui streaşină palma la ochi peste hotare
aştepţi un semn şi soarele apune iară şi dispare

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

a supravieţui

A supravieţui înseamnă a face faţă unei vieţi care te tratează cu spatele.

definiţie aforistică de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Pe cer răsare luna
Şi sufletul mi-i împăcat
Căci în viaţa mea eşti doar una,
Cu chip frumos şi păr bogat!
Eşti ca luceafărul care răsare nopţi dea rândul,
Care îmi luminează sufletul şi găndul,
Gândul care zboară pe aripi de vânt,
Să-ţi spună un cuvânt:
Că te iubesc de la Lună până la Pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 septembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim "te iubesc"

Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"
Să pot lua iar cerul subsuară
Şi chiar de mi-o vei zice într-o doară,
O clipă să mă mint că mai trăiesc!

De mână să mă ţii, fermecătoare,
Să simt de pulsu-ţi e rostogolit ;
Deşi-i doar un post-scriptum, negreşit
Şi-un ultim răsărit naiv de soare.

O rază se va rupe-atunci din soare
Să-mi fie călăuză-n asfinţit
Căci iezerele-n ochi mi s-au topit
Şi-n beznă par, încet, să se coboare.

Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"-
Tăcerile din noi mă înfioară ;
O stea era de rând, pe cer, să moară
Şi, Doamne, eu cât sunt de pământesc!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!