Podul calicilor

E vremea damblagiilor nevrotici,
În scrisul românesc ce zace frânt,
Stridentele falseturi de armonici,
S-au disipat concret şi în cuvânt.

Azi paraplegici, orbi, fără chemare,
Devin subit superbe emanări
Şi tot lirismul e o rezemare,
De-ncurajări cu propte-n subţiori.

Spontan Podul Calicilor renaşte,
Pe un teren minat cu perfidii
Şi n-avem mediu critic să demaşte,
Diletantismul unor tragedii.

Uman amestecăm compasiunea,
Cu harul şi cu arta de-a crea,
Ducând în derizoriu misiunea,
Estetului ce nu poartă livrea.

Se-amestecă prin ere retrograde,
Biografii din poduri de calici,
Cu mangâieri de oameni cumsecade,
Un muşuroi bombastic de furnici.

Noi hai să ne vedem de treaba noastră,
Iar ei de drama lor cu gust amar,
Uitând să ne-adresăm cu dumneavoastră,
Prin vieţile atinse de calvar!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta este talentul şi strădania de-a crea cu inima, a vedea cu sufletul, a înţelege cu mintea şi-a ne exprima cu şi prin realitate, pe care o vedem mai mult sau mai puţin prin puncte comune sau diferite de ceilalţi.

Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diseminare

Când fără repartiţii prin spaţiul locativ,
Angoasele parşive s-au instalat obraznic,
Tentat de Euterpe n-am fost prea restrictiv,
Şi nu le-am expediat la mama-dracu-n praznic.

Nu m-a-ntrebat nimic când mi s-a pus în poală,
Poemul ce abundă de false viziuni,
Şi m-a înseminat cu boala cea fatală,
Ce-o iau inchipuiţii prin televiziuni.

Am început întâi să scriu despre iubire,
Apoi am fost tentat de drama socială,
Şi voi sfârşi probabil cu o banală ştire,
La rubrica decese, ediţie specială.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misiunea unui epigramist

Adeseori tu ai umblat
cu armamentul din dotare,
Pe un teren (conta)minat,
Făcând "ţestoasele" să zboare.

epigramă de Ica Ungureanu (2011)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţele harnice

A venit iar vremea bună
Şi zăpada s-a topit,
De-au ieşit din văgăună
Furnicuţe la muncit.

Toate caută de zor
Prin grădini şi pe cărare,
Altele strâng din ogor
Câte-un sac plin cu mâncare.

În tufiş, sub rămurele,
Şi-au făcut un muşuroi,
De se laudă-ntre ele:
"Cât e de frumos la noi!"

Multe furnicuţe roşii,
Harnice din cale-afară
Şi-au scos la soare pantofii
Cei mai scumpi, de primăvară.

Toată lumea azi munceşte
În curte, prin muşuroi;
Nimeni nu mai zăboveşte
Treaba e acum în toi.

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem politică

N-avem politică, n-avem curaj,
Azi egoismu-i... singurul bagaj
Lipsit de caracter şi importanţă,
De parc-ar fi, fatidica chitanţă,

Plătită spărgătorilor... de vise,
Ce au lăsat ferestrele deschise
Şi calcă pe cadavre... si pe legi,
E genocid curat... mă înţelegi?

Cuţitul taie şi pătrunde-n os,
Munca-i acum, ceva, fraudulos
Şi ne conduc pigmei, fără altare,
Ajunşi în fruntea ţării prin trădare.

N-avem politică... şi nici mândrie,
Ne vindem pe o şapcă, de hârtie,
La cei ce nu au sânge... românesc
Şi vorba noastră... o schimonosesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandemie

Ne zac spitalele bolnave,
ne mor copii sub flori de măr,
iar noi, prin scrieri şi hrisoave,
citim frânturi de adevăr.
Ne zace boala, ca o ciumă,
în teste care nu mai vin
şi am ajuns procenţi şi-o sumă,
prin lacrimi, bocet şi suspin.

Ne zac toţi doctorii pe-acasă
în proceduri şi izolări,
ne mor bătrâni, închişi în casă,
înfriguraţi în dezolări.
Ne zace dreptul la o viaţă
în coduri, ordonanţe, legi,
şi ne schimbăm mai des la faţă
când îi vedem pe-ai noştri regi.

Ne zac cuvintele-n privire,
ne mor zvâcnirile-n avânt,
iar noi uităm de fericire,
când avem totul pe Pământ.
Ne zace Semnu-Nchinăciunii
în iureşul febril al zilei,
ne mor valori, ne mor străbunii,
când rătăcim prin luxul vilei.

Ne zac speranţele în minte
şi nu putem să le rostim,
uităm de lucrurile sfinte,
iar pentru asta... noi plătim!
Ne zace practic libertatea
de-a face lucruri omeneşti,
c-am abolit umanitatea,
prin gesturi mari şi nefireşti.

Ne zace, logic, frica-n oase,
fi'ndcă-am uitat de Dumnezeu,
ducând războaie cu focoase
şi armamentul cel mai greu.
Ne zace spiritul bolnav,
ştiinţa-şi scrie neputinţa,
eliberând din noi un sclav,
care a rătăcit credinţa.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac paradoxal

perfidii au invadat spaţiul ortodox
lumea s-a viclenit într-o mare măsură
între extaz şi agonie trăiesc un paradox
suflete se înrăiesc atinse de ură

mi-ar trebui iar o credinţă de inox
să nu se ruginească pe drumuri de zgură
perfidii au invadat spaţiul ortodox
lumea s-a viclenit într-o mare măsură

primesc lovituri ca într-un ring de box
boala şi bătrâneţea din fericire fură
aleargă prin mine o umbră de "fox"
frica de hoţie creşte în anvergură

perfidii au invadat spaţiul ortodox
lumea s-a viclenit într-o mare măsură

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Plimbarea fi-va împreună...
Eu înainte, iar tu după,
Fără inel, fără cunună
Şi ochi te vor privi prin lupă.

Ce-o fi găsit, cum de-a iubit-o?
Vor spune fără să-nţeleagă,
Ce cauţi tu aici smintito?
Lăsaţi-o, n-are mintea-ntreagă!

Vei fi total descoperită
Şi nimeni care să te-ajute,
La ora cea nepotrivită,
Doar gânduri grele, neştiute.

Alei ca un peron de gară,
Eu înainte, iar tu după,
Tu ultima mea locatară
Din viaţa ce-am privit prin lupă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie bun

Ce morb mă atinge şi nu imi dă pace,
De unde dorinţa de-a scrie mereu,
Ce boală ciudată în suflet îmi zace,
De unde-ntristarea din zâmbetul meu?

Miroase a iarnă, se-ntorc către mine,
Uitate dorinţe cu cântec de ler,
Eu gându-mi trimit către toţi de mai bine,
Să treci pe la ei, Nicolae, îţi cer!

E atâta-ntristare şi ce aşteptare,
Prin case sărace speranţe mai sunt,
Un dar cât de mic, în seara cea mare,
Tu, Moş Nicolae, adu pe pământ!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcări browniene

Ce-nghesuială de nimic prin slova vremii,
Inflaţii de truisme şi de mesianici,
Au deraiat pe căi şi critici şi rambleuri,
Când trec locomotive fără de mecanici.

Un carnaval grotesc cu docţi şi preţioase,
Cu noi atlanţi din anturaje scufundate,
Bolnavii uniunilor tuberculoase,
Cu benghiul de deochi pe frunţile ridate.

Geneze apocrife nasc maculatură,
Iar cititorii se îmbată cu nimicuri,
Prin browniene ierarhii de subcultură,
Buricele halucinant devin buricuri.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colegului meu de condei, inginer Augustin Jianu

Închin carafa cu vin
În cinstea lui Augustin,
Beau să mă ţină tot anuʼ
Doar din... "Crama lui Jianu"!

epigramă de Cristina Mariana Bălăşoiu din Cu umoru-n buzunar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea, ca un blestem

La început,
am fost în stare,
să articulăm primul cuvânt.
Apoi am fost în stare să muncim,
fără să ne văietăm.
Aşa a apărut starea!
Mai târziu, fără să fim în stare să ne dumirim,
starea noastră a devenit natural,
starea altora.

Pentru că cei ce ne luaseră starea,
erau grijulii,
a venit şi starea de necesitate.
Aveam şi noi, şi ei, stări şi necesităţi,
starea era a lor,
necesitatea era a noastră.
La sfârşit,
am fost în stare de orice.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Mihaela Marinela Chiţac la apariţia volumului "Culoare prin cuvânt" - 2006

Prin cuvânt ai dat culoare.
M-ai convins şi pare just.
Te întreb de poţi tu, oare,
Prin cuvânt să dai şi gust.

epigramă de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, dintre luceferi...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare,
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Şi de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet şi dorinţe mai hrănesc,
Prin esenţa lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii îşi schimbă părul...

Aleşii spun c-au renunţat
La chestiile retrograde
Şi-acum vedem că s-au schimbat
Cu 360 de grade!

epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni de vară

De-a fost iubirea noastră pătimaşă
Nu înţeleg de ce dureri am împărţit,
Dacă în noi s-au descompus din faşă
Cum ne-am dorit, ne-am şi-amăgit!

Dansam cu tine cu ochii-n lacrimi,
Când mă strângeai simţeam că s-a sfârşit,
S-au risipit fiorii plin de patimi,
Să reaprindem focul n-avem chibrit...

De-a fost iubirea plină de otravă,
I-am dat ca antidot stropi de cerneală,
Cu inima albastră şi bolnavă
Între noi s-a întins o plajă goală...

De ce în ochii mei tristeţea se ascunde,
Când sunt aici, iar tu pe unde eşti?
Nirvana noastră nu răspunde
Şi împăcarea ţine de poveşti...

Te-ai dus lăsându-mi cântecul povară
Să-alergi cu beduinii prin pustiu,
Adunai nisipul pentru o zi de vară,
Dacă erai nebun, nici eu nu ştiu!...

Când glasul inimii o să te cheme
Te-aştept să întorci albatroşi din drum,
Vom ducem nopţile de vară în extreme
Şi vom renaşte pe nisipul verii...
ca pasărea din scrum!...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

unde nu mai e hotar
şi nici timp şi noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui

celui care împlineşte
voia Tatălui Cel Sfânt
şi fiinţa-şi dăruieşte
Domnului azi prin Cuvânt

Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
şi credinţa în Cuvânt

Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârşit

ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toţi la nuntă
moştenind dar veşnicia

cine dar azi se încrede
în Hristos are viaţă
moştenirea nu şi-o pierde
raiul sfânt doar îl înalţă

prin Isus doar ni s-a dat
şi iubirea şi credinţa
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci fiinţa

numai El ne izbăveşte
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curăţeşte
prin sânge de pe Calvar

în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun şi e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină

Isus ne-a răscumpărat
şi ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui braţe ne-a luat
să avem pe veci salvare

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
pururea curată faţa
s-o avem în noua eră

nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieţii vii Cuvânt

Adevărul e lumina
şi Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvaţă-ntodeauna
sfinţi să fim pe acest pământ

din lumină în lumină
ni se cere să păşim
înspre patria Divină
ochii să ni-i aţintim

prin Isus Hristos Mesia
să ieşim biruitori
s-avem raiul veşnicia
numai Lui să-i fim datori

prin Isus şi pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim şi îndurarea

Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi

goi de fire — goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieţii-nţelepciune
ce ne este de folos

Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt şi îndurarea
de pe căile pieirii

prin Ea doar avem credinţa
oferită de Hristos
şi asemeni biruinţa
tot prin Mielul glorios

Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moştenim pământul
Hristos Mire să ne fie

glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat şi veşnicia
şi-n noi sufletul curat

cinste slavă şi onoare
Tatălui cel veşnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt

numai prin Hristos Mesia
şi prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veşnicia
viaţa veşnică în dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scris atâtea laude despre furnici, încât a ieşit un muşuroi pe cinste.

aforism de David Boia (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!