Diseminare

Când fără repartiţii prin spaţiul locativ,
Angoasele parşive s-au instalat obraznic,
Tentat de Euterpe n-am fost prea restrictiv,
Şi nu le-am expediat la mama-dracu-n praznic.

Nu m-a-ntrebat nimic când mi s-a pus în poală,
Poemul ce abundă de false viziuni,
Şi m-a înseminat cu boala cea fatală,
Ce-o iau inchipuiţii prin televiziuni.

Am început întâi să scriu despre iubire,
Apoi am fost tentat de drama socială,
Şi voi sfârşi probabil cu o banală ştire,
La rubrica decese, ediţie specială.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

Probabil nici n-a fost iubire
Şi nici iertare nu a fost,
O vorbă cât o amăgire,
S-a repetat fără vreun rost.

Pesemne nu a fost duioasă
Şi practic nici n-a corespuns,
Iar noaptea – aceea sperioasă
Înc-a rămas fără răspuns.

Probabil n-am avut curaj
Să stăvilim un biet reflux,
Iar dorul – simplu ancoraj
A devenit slogan de lux.

Speranţa n-a fost îndeajuns,
Iar motivarea prea subţire,
În lacrimi mute s-a ascuns,
Probabil, nu a fost iubire.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost poet

Am fost poet fără să ştiu
Şi asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să ştiu, cu normă-ntreagă.

Am fost poet şi n-am ştiut,
Că n-au fost ursitori la a mea uşă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică şi-o mătuşă.

Am fost poet şi n-aţi ştiut,
Să-mi daţi un brânci în poezia mare,
Sunteţi părtaşi că nu aţi vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub o poală de vâsc

Sub o poală de vâsc mor iubiri avortone,
Sub o ploaie de vise, o umbrelă plângând,
Cadenţat parcă vin, cu stihie plutoane,
Cu un ropot de tobe dintr-un spaţiu profund.

Noi privim detaşaţi, două roluri ciudate,
Parcă nu am fi noi, alţi actori îşi dau replici,
Doi hamali obosiţi cu povara în spate,
Alungând furii oarbe spre străini pricolici.

Două lacrimi ce-au fost o minune cerească,
Prin splendori parazite căutând adăpost,
Printre răni de stejar, smirna lor să păzească,
De risipa amară, nu mai au nici un rost.

Sub o poală de vâsc, o umbrelă uitată,
Alte naşteri se-ntâmplă, fără noi, fără rost,
Pânze moi de păianjeni sclipind se arată,
Ca un giulgiu amnezic, peste tot ce a fost.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mă ştie...

Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reuşit cumva să înţeleg DE CE...
Atunci cânt ţipete şi urlete de vin,
Mă declanşau în bucurii... De ce?

Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs şi viaţa grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.

Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" mă-ntreb abia acum, strident,
Când mă puteai avea cu o privire...

Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ţi le-am dedicat doar ţie,
Am înţeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.

El nu mă ştie că eu am ştiut!
El nu cunoaşte iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat şi am avut,
Acea iubire ce doream... divină!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e tentat azi de un castravete, mâine va fi tentat de o capră.

proverbe indiene
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima aniversare

După ce ai murit, străinii din oraş
Au dus pe roţi cutia neagră de lemn
Afară-n dreptul ferestrei. A fost clipa
Când camerele, casa, ca la un semn,
S-au mărit. Spaţiul devenise grotesc, uriaş.

În acea prea lungă zi, dominant până la silă,
A fost spaţiul. Din acel moment, tot ce-am
Încercat a fost teama. Apoi roţile
S-au urnit, cutia a dispărut de sub geam.
A rămas camera – goală, rece, impasibilă.

poezie de Weldon Kees, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea, ca un blestem

La început,
am fost în stare,
să articulăm primul cuvânt.
Apoi am fost în stare să muncim,
fără să ne văietăm.
Aşa a apărut starea!
Mai târziu, fără să fim în stare să ne dumirim,
starea noastră a devenit natural,
starea altora.

Pentru că cei ce ne luaseră starea,
erau grijulii,
a venit şi starea de necesitate.
Aveam şi noi, şi ei, stări şi necesităţi,
starea era a lor,
necesitatea era a noastră.
La sfârşit,
am fost în stare de orice.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când asculţi Wagner eşti tentat să crezi că muzica n-a fost creată pentru nimic altceva decât pentru a servi mitului.

citat celebru din Thomas Mann
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai întâi m-a tentat cu
Nesfârşite mângâieri.
La sfârşit m-a ars
Cu durerea şi tristeţea.
În acest joc de şah
A fost necesar să mă pierd pe mine
însumi
Ca să-l cuceresc pe El.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul tău

Acum că ţi-am scris
O-ntreagă scrisoare,
Mă rog s-o citesc
Să merg prin cuvinte
Ca râul spre mare.
Nu cred că vei plânge
Râzând cât să doară
Prin rânduri să curgă
Să vrei să clipeşti
Făcând loc la vară.
Un nume am scris
Prin rime dublat
Uzând doar de index
Tentat de amprentă
Prin pagini udat.
Am scris să mă simţi
Curat de rostiri,
Mai simplu mi-a fost
S-aştept noaptea caldă
Să văd dulci priviri.
Citeşte un rând,
Trezeşte o foaie
Curând vei dormi
Iar scrisul meu scurt
Se şterge de ploaie.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă
#poezie #sacitim #carti

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din păr

Azi m-am vopsit...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind, pe-nserat.
Întâi mi-am cumpărat vopseaua
albă ca neaua,
apoi, o picătură
fără măsură, de ceaţă
şi le-am amestecat
în cafeaua mea caldă
de dimineaţă!
N-am mai băut,
le-am lăsat doar o clipă
în ceşcuţa cea verde şi mică!
Apoi am luat
şuviţă cu şuviţă
şi le-am colorat
cu un vârf de peniţă...
Încet, încet,
ca pe un bloc de desen
şi-n părul meu alb
a apărut un poem!
Cuvinte nu am
să-ţi explic şi... nu-mi vin
căci toate-au rămas
în poemul sublim!
Dacă ai şti,
ce frumos am pictat...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind pe-nserat!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie perversă

Când la pensie-ai trecut,
Nu ai bucurii prea dese:
Doar când vezi un cunoscut
Că-i la rubrica... decese.

epigramă de Ion Bratu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,
când eram singură-n lume.

Cum am crescut, n-ai vrut să ştii,
când te-ntâlnesc, să nu te ştiu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.

Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.

Drama vieţii trecătoare
în vremelnicia sorţii,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morţii.

*Prima poezie scrisă în adolescenţă

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

Tu ai văzut că scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ţi-am dat de ştire
Şi ai rămas, privind, un pic perplex

Ne pierdem în condiţia umană,
De fapt, cât e de greu să ieşi din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea

Sunt sigur că nu toţi, pricep că unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înţelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ

Tu ai crezut că scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca şi cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui

Între cei doi va fi mereu un şarpe,
Pasat pe rând, alegeri între noi,
Dar de priveşti un pic mai îndeaproape,
Noi l-am creat şi îl hrănim în doi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şi... poezie

Mi-a năzărit aşa... pe la o vreme,
Că n-ar fi rău să scriu şi eu poeme.
Când toţi o fac... ce-aşa mare dilemă?
Zis şi făcut, am căutat o temă,

M-am informat în piaţă ce se scrie
Şi-am început să zgâri pe hârtie.
N-am mai ieşit în parc şi nici la tata
Şi-n două luni poemul a fost gata.

L-am tot citit de sus şi până jos,
Am încercat să-l recitesc pe dos,
I-am ajustat şi virgule, şi semne
Să nu-l scap în poemele nedemne.

Am pus în el puterea mea şi harul
Şi n-am scăpat din ochi dicţionarul.
Iar din dorinţa de-a-mi fi totul clar
L-am dus şi-ntr-un cenaclu literar.

Aici, s-a început cu destrămarea;
Că... s-a mai scris de chestia cu marea,
Că strofa aia, despre rândunici,
Ar trebui doar două rânduri mici.

Despre iubire s-ar fi scris destul,
De toamnă, cititorul e sătul.
Pe-aia cu trenu'a zis-o Toparceanu
(Se tot scurta poemul meu, sarmanu').

Mai taie-aici, e dincolo prea plin,
Iar la sfârşit să-l ajustăm puţin;
E prea-nşirat şi stă să se destrame
(Sărman poem "crescut" de-atâtea mame).

L-am tot sucit şi luat cu binişorul
Că nu mai ştim nici cine-i autorul.
Acum, e minunat... firar să fie,
Dar nu mai e poem, e-o biată poezie.

Dar cel puţin ideea o avem,
Nu tot ce-i poezie... e poem.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!