În cuşca fiarelor

Eu sunt Mitif cel dezarmat,
în cuşca fiarelor turbate,
şi minţi sinistre, sclerozate,
îmi fluierā-n urechi sā fiu bārbat...

Mii de fiori, vai, sângele-mi strābat,
mā ia cu disperarare şi cu frig
la cine, Doamne, oare, sā mai strig,
când dinţii fiarelor în carne mi se-nfig?

Devin solemn, devin tânguitor,
nimeni din jur nu-mi vine-n ajutor...

De dinafara cuştii, confraţii mei surâd,
surâsul lor devine instigator şi hâd,
atunci când, din mulţime, iubita-mi se desprinde
şi, fārā nicio milā, ea spiritele-aprinde,
aplaudând, cu palmele ei fine,
cum toate fiarele se plimbā-n mine...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba fiarelor

Iarbă a fiarelor, poezie.
Deschide-mi inima ei.
Noaptea înaltă şi albăstrie
Şi-a făcut din luceferi cercei.

Iarbă a fiarelor, rupe zăvoarele
Dintre dragostea veche şi dragostea nouă,
Zorile îmi vor aduce soarele
Şi lanurilor mele coapte rouă.

Adună, iarbă a fiarelor, adună,
Banii de aur din adâncu-mi coclit.
Amiaza se ridică şi sună
Talgerul cerului învechit.

Ciută de munte, cu paşii tăi,
Iarba fiarelor vreau s-o ajung.
Dincolo de pădurea-n văpăi
Amurgul se prăvale prelung.

Iarbă a fiarelor, aruncă peste
Cuvintele mele pulbere aurie.
Mlaştinilor, ca-ntr-o veche poveste,
Vântul miros de cimbru le-adie.

Urc printre stânci, spre piscuri, mai sus,
Iarba fiarelor scânteie, scânteie.
Iată: noaptea albastră şi-a pus
Pe umeri vulpea Căii Lactee.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexul STOCKHOLM

Înecată în fluviul istoriei,
România continuă să fie condusă
de purtătorii de şosete însângerate
ale lui Ceauşescu...

Ni s-au stins toate visurile,
aplaudând prostia scăldată în candoare
a unor doamne repetente,
care numără până la 10, cu ajutorul
unei vietăţi sinistre, emanate
dintr-o genetică alterată.

Când călăii nu-şi recunosc vina,
nouă – celor care venerăm lanţurile,
ne revine misiunea de a ne cere scuze
că existăm!

Aplaudăm şi delirăm!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neantului m-adaug solemn şi diafan

Mă simt legat de cer şi de pământ,
Spre înălţimi, noi gânduri îmi arunc,
Şi timpul mă transformă iar în prunc...
Ce-am vrut să fiu iată că, astăzi, sunt!

Eu n-aş fi om, de n-aş iubi ispita,
Prin ea, mă aflu înlăuntrul vieţii,
Zilnic sărut conturul suav al dimineţii,
Doruri îmi plâng în carne... risipite...

Şi-atuncea, Simm, când nu te mai sărut,
Îmi scriu eşecu-n cartea cu mâhniri,
Ne prelungim iubirea în tainice doiniri,
Finalurile-au toate-un falnic început...

Din când în când, ascult, duios, amurgul,
În lume, florile se-nchid şi se deschid,
Albastru sângele-mi e-un îngeresc fluid,
Ce-mi clocoteşte-mi Trupul – Demiurgul!

Fiindcă doresc o devenire verticală,
Neantului m-adaug solemn şi diafan,
Vai!, mais ou sont les femmes d'antan,
Din viaţa mea perfect dumnicală?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din palmele tale

Din palmele tale calde,
Iubire,
am înţeles că nu numai eu îl caut pe Dumnezeu.
Şi el mă caută pe mine.
Ne căutăm fără oprire,
dar niciodată nu ne-am întâlnit.
Atâta strălucire şi slavă e în Dumnezeu,
atâta încleştare e în mine şi în lume,
atâtea drumuri încâlcite,
întrerupte atât de des de răstigniri
şi de-ntrebări fără răspuns!
Drumuri fluide, sinuoase, care,
amăgitor,
m-aruncă către cer,
pentru ca apoi
să cad din nou
în hăuri.
Cum să mă prinzi tu, Doamne,
când veşnic sunt în mers şi în schimbare?
Cum să te-ajung eu, oare,
când drumurile ghem se fac în jurul meu
şi nu mai am scăpare?...

Şi-acum,
în palmele tale calde,
Iubire,
văd cum cuvintele mele,
crucificate-n palma ta,
se-nnimbă şi devin translucide,
trans-cuvinte ce îmi arată
calea
de întâlnire cu Dumnezeu.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cald şi bine

Doamne, când îmi este frig
Şi n-am la cine să strig
Şi la ce să mă-ncălzesc,
Şi de tine mă-ndoiesc.

Doamne, când îmi este bine
Şi te simt lipit de mine
Şi ne-ncălzim amândoi,
Şi tu de mine te-ndoi.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "aş vrea" devine "vreau", când "ar trebui" devine "trebuie", când "mai întâi" şi "mai apoi" devin "acum", atunci şi doar atunci dorinţele încep să se transforme în realitate.

citat din Robert Redford
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru milada

Pielea ta mai albă ca zăpada
Mă îmbată cu miresme fine,
Simt, năuc, că nu mă pot abţine...
Îndumnezeieşte-mă, Milada...

Pentru tine, zău, aş trage spada,
Să mă duelez cu orişicine,
Coapsele-ţi cu unduiri divine
Reprezintă, Doamna mea, dovada

Că, un înger coborât din Cer,
Care poartă nemurirea-n sânge,
Vai, mi-a dezlegat acest mister:

Că, atunci, când trupul tău se frânge,
Eu devin al tău prizonier
Şi, de bucurie, versu-mi plânge...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi prea dădeam seama la ce să mă aştept: îi vedeam foarte bine chipul graţios înăuntrul clopotului simetric şi al cuştii, dar credeam că de-ar fi fost să scap, aş fi putut s-o ajut şi pe Mekor H. să scape. Astfel, încercând s-o cruţ de spectacolul dezgustător al unui şoarece rănit de toate acele obiecte blestemate care alcătuiesc cursa, lucram în timp ce ea dormea sau se uita în altă parte. Când mă izbeam de grilaj sau când dinţii îmi scrâşneau pe barele grele de fier, erau scurte momente în care sunetul apei ce se umflă nu-mi mai ajungea la urechi. Nu-mi era teamă de acest soi de luptă, fiindcă, în pofida întregii dureri pe care o comporta, mă recompensa în termeni de uitare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări pietruite cu frunze

Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar paşii mei pierduţi devin iertări
Pentru greşeli făcute în Olimp,

Când rădăcini se caţără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,

Şi frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanţe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,

Chiar dacă plouă şi afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng şi-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,

Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Şi felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mai mulţi oameni, luaţi individual sunt onorabili şi respectabili, iar atunci când devin o mulţime sunt capabili de cele mai atroce violenţe?

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme şi din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai grija ce gandesti, gandurile tale devin cuvinte. Ai grija ce spui, cuvintele devin actiuni. Ai grija ce faci, atiunile devin obiceiuri. Ai grija ce obisnuiesti sa faci, obisnuintele devin caracter. Analizeaza-ti caracterul, iti devine destin.

citat din Frank Outlaw
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mi-e strigăt să te strig

Mi-e atîta dor de dor,
Şi-atâta sete de sete,
Să mă-mbăt cu gânduri bete,
Cât de moarte să nu mor...

Foame mi-i de sân flămând,
De-al tău trup prea întrupat,
De gându-ţi îngândurat
Şi de statu-n poartă stând!

Înciudat eu sunt de ciudă
Şi de ziuă prea-nziuat,
De spaimă-s înspăimântat
Şi trudit de-atâta trudă...

Într-o noapte înnoptate-aş,
Prin parfumu-ţi parfumat,
Şi jur, cum n-am mai jurat,
Că te sărut, săruta-te-aş...

Mi-e de tine cald de frig
De fiori prea-nfiorat,
Mi-e atâta pat de... pat
Şi mi-e strigăt să te strig!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să decid să devin filosof mi s-a părut la fel de nebunesc ca şi atunci când aş fi decis să devin poet.

citat din Karl Jaspers
Adăugat de Baleanu Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noile adevăruri devin evidente atunci când noi instrumente devin disponibile.

citat din Rosalyn Sussman Yalow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sondaje pe locul 2 (Traian Băsescu)

Voi câştiga, se înţelege,
Simt din nou al mării şuier,
Nu-mi stă-n cale nicio lege,
"Eu când vreau să fluier... fluier."

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!