Neantului m-adaug solemn și diafan
Mă simt legat de cer și de pământ,
Spre înălțimi, noi gânduri îmi arunc,
Și timpul mă transformă iar în prunc...
Ce-am vrut să fiu iată că, astăzi, sunt!
Eu n-aș fi om, de n-aș iubi ispita,
Prin ea, mă aflu înlăuntrul vieții,
Zilnic sărut conturul suav al dimineții,
Doruri îmi plâng în carne... risipite...
Și-atuncea, Simm, când nu te mai sărut,
Îmi scriu eșecu-n cartea cu mâhniri,
Ne prelungim iubirea în tainice doiniri,
Finalurile-au toate-un falnic început...
Din când în când, ascult, duios, amurgul,
În lume, florile se-nchid și se deschid,
Albastru sângele-mi e-un îngeresc fluid,
Ce-mi clocotește-mi Trupul Demiurgul!
Fiindcă doresc o devenire verticală,
Neantului m-adaug solemn și diafan,
Vai!, mais ou sont les femmes d'antan,
Din viața mea perfect dumnicală?
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dumitru Sârghie. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.