Viorica Iliescu

Dansând

nimic nu rezistă
acestui val visător
ce mistuie marea
în dansuri de foc
și o despică
spre noi începuturi

ca un câine pribeag
rămâne nisipul
mângâiat de vânt
suflet rătăcind
în bezna umilă
a singurătății

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorica Iliescu

Nimic și nimic

ești cea mai frumoasă
din toate câte sunt

nimic nu rămâne
mi-ai spus

toate nopțile curg
în frumusețea ce piere
spre un statornic tărâm

tărâmul damnării

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Marea mușcă nepăsătoare din țărm

nimic n-o doare, nimic nu perturbă
scâșnetul ei în albe trupuri lungite sub soare
în armonie deplină cu dincolo
atunci și acum, pescărușii sunt pictori și pânze
pe trupuri golite de suflet

marea mușcă din mine cu dinți de alge
și sare, mamă, mă doare acel timp
când eu voi fi nepăsare

emoții

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima poezie

Sunt înger frânt
cu aripi rupte
trist în al său cânt
rătăcind prin zile
abrupte.

Sunt vânt pribeag
cu doruri multe
uitând de el, de drag
doar cu vise pierdute.

Sunt doar...
un vânt pribeag.

poezie de
Adăugat de Cornelia MindaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

să nu-mi spui povești
cu inorogi și zâne
crescute din nisip

ador nisipul
și știu că are ochi să vadă
cu mult mai sus
de cornul inorogului

eu pun tot sufletul
ți-l pun în palmă
și te rog
să nu îmi povești
despre ape sărate
și ochi
ce cred că se scufundă
în bezna începutului

suntem atât de blânzi și buni
în ape tulburi
ca doi inorogi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

dincolo de spațiu
de rătăcirile mele
spre zări unde vântul
trezește aduceri aminte
cu mult mai departe
de trinitate și cruci
te-am ascuns
suflet de ceară
fără să cer nimic la schimb

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Declarație

din adânc
vreau să aud cum sună ceasul
ce mistuie sori
ca pancreasul
bolnav de laptele crud
al miilor de galaxii nepermise
acestei clipe
de maximă tandrețe

ia-mă în brațele tale
mirosind a zăpadă
vânt auster

spune-mi cum nu ai spus niciodată cuiva
în drumul tău printre poli
enzimatice gânduri

te iubesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

fericirea este
cel mai scurt drum
pornit din ochi spre obraz
înspre suflet...

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

îmi făgăduiai un pământ
ce nu mai văzusem
în umila mea viață
de scoică vibrând
în marea ca o fereastră deschisă
spre ultima haltă
mă ofereai infinitului
carne și sânge mustind

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Niciodată la fel

ce stare de bine adie
peste ochiul sării din mare

se-aud muzici divine
dinspre pleoapa desprinsă brutal
de țărmul ce și el plânge

de parcă o lamă fierbinte-ar tăia
în adânc
nisipul de om
omul de câine

și totul se zguduie
capătă alt sens
în ochiul furtunii
ce m-a înrobit
fără de sens
atât de aproape

niciodată la fel

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

În vis

am fost cândva
spațiul rotund
al zborului

un roșu sângerând
în unduiri de vânt
o aripă ascunsă
în suflet de ceară

dincolo de aduceri aminte
eterizate trecuturi
am fost

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Eu te iubesc așa cum marea își iubește ultimul val.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Viorica Iliescu

Marea Unire
Inima Ta îngheață
Regină a mea

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Roata

așa cum văd
cu ochiul meu de sticlă
în nopți ce curg spasmodic
peste zăgazuri cosmice
mi se arată
milenii obsesiv compulsive
în albia singurătății

copilul împinge o roată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Definiție

eu nu urăsc nimic
iubesc verdele crud
umilul fulg ce cade
peste înșelătoare liniști
sub plapuma visului
iubesc pânza țesută de șoareci
din iarbă
roșul aprins al macilor singuri
chiar și otrava rămasă
în sarea visului neagră
a lunii ce despică o brazdă
pune hotar pe pământ
între virtute și rază
iubesc ceea ce sunt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

există un timp
al scăldării
în dunărea neagră

fluviu susurând sălbatic

apă spălată de ploi
în care mă-ntorc
așa cum se întoarce
sinele-n el

rămâne doar o enigmă

spre care rost mă îndrept

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

ești frumoasă ca un câmp nearat
din care ciulinii își deschid floarea
să ardă sălbatic sub soare
ești frumoasă ca o pânză de apă
ce se arată celor care sapă cu trudă
din zori până la marea cea moartă
pentru o gură de adevăr
ești mai frumoasă chiar decât stânca
alintată de copite subțiri
ale caprelor negre ce trec fantomatic
dinspre noapte spre zi
ești cea mai frumoasă lume a mea
în care trăiesc pânză și pictor deopotrivă
atât de trist și singur mi te zidesc în suflet
pe tine cea mai pură din marea de minuni a lumii
poezie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

Este atât de târziu
Când plouă peste planetă
Lacrimi de sânge alb

Ne plouă frigul din noi
De parcă ceru-și despică
Sternul la multiplu de doi

Ne plouă aproape decent
În geamul deschis al mansardei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Eram tineri

îmi promiteai marea
cu toate urgiile ei
sarea din munți
mi-o puneai la picioare
să merg drept ca Iisus
pe drumul rămas între ape
săpate de timp
nimic nu-mi promiteai
nici ziua nașterii mele
nici clipa morții tale
într-o zi de duminică
aproape caldă de noiembrie
marea vuia la ușa noastră
cu toată armata de crabi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

lasă-mi un semn
cât dunga unui bisturiu
doar ca să știu că treci
cu marea la reflux
în altă jumătate

lasă un semn aici pe țărm
un bob de grâu adus de vânt
în ochii unei scoici

și îți promit si-ți jur
că n-am să mai culeg nicicând
din ape tulburi
cu mâna amforă
vreun crab

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Între nimic și nimic doar vântul atinge mireasma nisipului din sud...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook