Cuib gol

l

Stând în noapte pot să văd
un cuib care va dispărea în curând.

De pe stâlpul de lumină
un pui a căzut
până la cerul său.
Tatăl îl priveşte resemnat
pe cel care care nu era pregătit
să zboare.

Îl cheamă de două sau de trei ori, dar
el rămâne nemişcat
Corpul lui nu mai are nimic strălicitor;
acea rugăciune
de uitare fără cuvinte;
acel cântec
întunecat
în aer liber.

Mi-e frig la picioare,
mâine
cineva va mătura cerul.

Cum e posibil să uiţi
atâta frumuseţe abandonată?
mă gândesc.

Ce ar trebui să simţim noi
când ni se întâmplă acelaşi lucru?

poezie de Enrique Solinas din Din poezia Americii Latine (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi rouă

O stea rămâne fără umbră
şi nu e noapte să-nţeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă şi întreagă

Nu e asfalt şi nu e cale
în paşii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
şi cârmele fără de barcă

De pleci în vremurile toate
prin cerul care te priveşte
să nu-mi uiţi ploile legate
de ochiul care mă loveşte

Să-mi laşi sângele ce îmi ţine
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald şi iară îmi e rece

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să te întâlnesc pe tine, Bella, viaţa mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puţine stele-puncte de lumină şi motivaţii... Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul a luat foc; exista lumină şi frumuseţe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiţi de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Şi nu mai exista nicio motivaţie pentru nimic.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de Antonia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm (Ruga mea e fără cuvinte...)

Ruga mea e fără cuvinte,
Şi cântul, Doamne, îmi e fără glas.
Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte.
Din veşnicia ta nu sunt măcar un ceas.

Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
Şi te scrutez prin albul tău veşmânt
Pentru ca mintea mea să poată să-nţeleagă
Nengenunchiata firii pe pământ.

Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe
Şi zilnic se-ntregeşte cu metal.
Sufletul meu, deschis ca şapte cupe,
Aşteaptă o ivire din cristal,
Pe un ştergar cu brâie de lumină.

Spune tu, Noapte, martor de smarald,
În care-anume floare şi tulpină
Dospeşte sucul fructului Său cald?

Gătită masa pentru cină,
Rămâne pusă de la prânz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
În care paşte-un mânz.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu am furat

mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viaţa cuiva şi uiţi
citeşti o carte şi te regăseşti printre pagini, printre cuvinte şi vezi că un cuvânt se lipeşte de tine
aşa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie şi nu-ţi dă pace

când eram copil mi-am dorit şi eu o hoţoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoţoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereuşitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?

la şcoală făceam şi eu copiuţe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele şi ideile până când copiuţele deveneau inutile şi scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuţe clare, nu tocilarul

mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde

acum nu mai fur. nimic. am obosit să aştept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare

eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viaţă am fost furat fără să pot acuza pe cineva

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva studiază un material şi tânjeşte să-l înţeleagă, această dorinţă arzătoare este numită "rugăciune". Pentru că o rugăciune este o lipsă, însemnând că cineva imploră pentru lipsurile sale, aşa încât Creatorul îi va satisface dorinţa. Stăruinţa în rugăciune este măsurată prin dorinţă, atâta timp cât există un lucru de care cineva are neaparat nevoie, dorinţa pentru acel lucru este mai mare. În concordanţă cu măsura nevoii, aşa este şi măsura dorinţei arzătoare. Există o regulă ca, în lucrurile pentru care cineva depune cel mai mare efort, străduinţa creşte dorinţa şi persoana vrea să primească împlinire pentru deficienţa sa. Astfel, o dorinţă este numită "rugăciune", "muncă din inimă".

Baal HaSulam în Shamati
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...
Oh, ce iubire am visat!

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

No happy-end stories

Oamenii nu pierd nimic
Niciodată
Nici măcar atunci când se gândesc
La toate lucrurile pe care nu le-au spus
Şi nu le-au făcut.
No happy-end stories ar trebui să fie scris
Pe cartea aceea pe care o ţii sub pe pernă
Şi pe care o deschizi într-o noapte ploioasă de primăvară.

Tu eşti realitatea care îmi frânge fiecare os al minţii.

Realitatea tangibilă, plină de sens.

Nu cred în minuni.

Poate pentru că într-o viaţă
Nu înfloreşti destul cât să îţi permiţi să-ţi amâni fericirea
Până la acel mâine improbabil.

Tot ceea ce trăim se plăteşte în rate
Până în ziua în care nu-ţi mai permiţi
Şi-ncepi să scrii fiecare vers despre învierea de fiecare zi.

poezie de Nataşa Roman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine voi fi nimic

mâine voi fi nimic,
poate o părere de rău,
poate un zvâcnet de aer în frig,
nici nu ştiu când am început cu adevărat,
nu ştiu când m-am sfârşit,
am vrut cândva să mă ridic
în turnul de nori,
nisipuri de cenuşă m-au risipit
ca un oftat de clepsidră
între două agonii,

am fost o variabilă a timpului
suspendată între două
probabilităţi,
ţintuită pentru o scurtă veşnicie
pe o cruce ireală de aripi,

mâine voi fi nimic,
mâine voi fi o uitare,
o piatră,
mâine voi fi
eu.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Mă înclin cu sufletul
Şi fac o plecăciune,
Când sânul meu ia forma
Cupei mâinii tale,
Şi-n gândul meu cel răvăşit,
Am să rostesc o rugăciune,
Umilă, am să rog Cerul,
Să-mi dea să gust nectarul,
În care a picurat doi stropi
Din chipul tău,
De atâta sete,
Până la fund,
Voi bea paharul.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele-steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineaţa, când o fi să vină...
"Dar dacă nu mai vine?", zise ea;
Şi cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 februarie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară... nesfârşită,
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Aşa, ca de ziua dorului!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară nesfârşită
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău, rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i istovită

Inima mea-i istovită, a alergat atâta drum după tine, zi şi noapte,
Scrutând azimut după azimut,
N-ar trebui ca azi să ne-ndreptăm agale către casă revăzând toate
Lucrurile pe lângă care am trecut?

Spre casă... seara, pe drumuri liniştite, sub cerul calm, opalescent,
Fără cuvinte, neîncercând să mă convingi, să te conving.
Tu privindu-mă intens în ochi pentru un moment,
Când poţi suporta să te ating.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Deşi vei arăta ca şi-altădată,-n acea clipită
S-ar putea să fie mai ispititoare faţa Iubirii mele moarte –
Aşa cum inima ta vede asta întorcând-se pe-aceeaşi cale, liniştită;
Inima mea-i istovită.

poezie de Charlotte Mary Mew, 1869-1928, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta se întâmplă ( extras din FUGAR )

Asta se întâmplă. Îl pui deoparte pentru un timp – şi din când în când
te uiţi prin dulap căutând altceva şi-ţi aminteşti, te gândeşti şi-ţi spui, curând.
Apoi devine ceva despre care ştii că-i acolo, în dulap, şi alte lucruri
se îngrămădesc în faţa şi deasupra lui, iar tu nu te mai gândeşti deloc la el.

Acel lucru a fost comoara ta cea mai scumpă. Nu te mai gândeşti la el.
O pierdere pe care cândva n-o credeai posibilă, iar acum a devenit ceva
despre care abia-ţi mai aminteşti.

Asta se întâmplă.

Puţini oameni, foarte puţini, au o comoară, iar dacă tu o ai, ţine-o lângă tine.
Nu trebuie să te laşi luat de val – comoara-ţi va fi luată.

poezie de Alice Munro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată, după toate zilele acelea când numai voinţa comandă, în care se edifică oră după oră acea muncă ce nu admitea nici distracţie, nici slăbiciune, care voia să ignore sentimentul şi lumea, mă copleşea un sentiment de părăsire şi mă aruncam cu uşurare în adâncul disperării care, în toate acele zile, mă însoţise. Ce dorinţă, ce tentaţie să nu mai fie nimic de construit şi să abandonez acea operă şi acea faţă atât de dificilă pe care trebuia să o modelez. IUBEAM, REGRETAM, DOREAM, eram ÎN SFÂRŞIT OM... cerul pustiu al verii, marea pe care am iubit-o atâta şi buzele acestea întinse.

Albert Camus în Carnete, I
Adăugat de Eva Carbunaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă... Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cuvinte

Tu, suflete, acum, de ce mai sângeri?
Ar trebui sa fii binedispus -
Afara-i alb şi e frumos nespus,
Peste copaci parca a nins cu îngeri...

Şi cerul nu mai este-aşa de sus -
E scutul ce te apără de-nfrângeri...
Azi, lacrimile nu se-adună-n plângeri...
Lumina-i respirarea lui Iisus.

Te bucuri azi cu bucurie mare
Şi-n trei cuvinte simple-ai adunat
Atâta pace sfântă şi iertare

Şi dor curat: "Hristos a înviat!"
Dar Iuda? Dar arginţii? Dar Pilat?
O rană fără drept de vindecare...

sonet de Vasile Romanciuc
Adăugat de Elisa chisleac
Comentează! | Votează! | Copiază!