Inima mea-i istovită

Inima mea-i istovită, a alergat atâta drum după tine, zi şi noapte,
Scrutând azimut după azimut,
N-ar trebui ca azi să ne-ndreptăm agale către casă revăzând toate
Lucrurile pe lângă care am trecut?

Spre casă... seara, pe drumuri liniştite, sub cerul calm, opalescent,
Fără cuvinte, neîncercând să mă convingi, să te conving.
Tu privindu-mă intens în ochi pentru un moment,
Când poţi suporta să te ating.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Deşi vei arăta ca şi-altădată,-n acea clipită
S-ar putea să fie mai ispititoare faţa Iubirii mele moarte –
Aşa cum inima ta vede asta întorcând-se pe-aceeaşi cale, liniştită;
Inima mea-i istovită.

poezie de Charlotte Mary Mew, 1869-1928, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i oloagă

Inima mea-i oloagă-alergând după inima ta neîntrerupt
Atâta cale,
N-ar trebui oare astăzi, privind la toate prin care am trecut,
Spre casă să pornim agale?

Pe drumul înapoi, în prag de seară sub tăcuta cerului tărie,
Nu conversăm – sau prea puţin,
Pentru-un moment privirea ta mă-îmbie
Şi pot de mână să te ţin.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Atunci, deşi arăţi ca altădată, dragă,
S-ar putea să fie ceva mai iubitoare faţa Iubirii mele-n moarte,
Aşa cum inima ta pe drumul de-întoarcere-a putut să înţeleagă.
Inima mea-i oloagă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă în care cresc copii va fi bună sau rea, după cum vor fi şi acei care o conduc. În cazul când în acea casă domneşte dragostea şi simţul datoriei, când capul şi inima comandă deopotrivă, când viaţa zilnică este cinstită şi virtuoasă, atunci ne putem aştepta ca din acea casă să iasă fiinţe sănătoase, utile şi fericite, care vor putea păşi pe urmele părinţilor lor.

Samuel Smiles în Fii om de caracter!..., Puterea căminului
Adăugat de Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Luna, soarele sau o floare...
Toate ţi le ofer, iubita mea
Permite-mi să te mângâi
Cu toată intensitatea inimii mele
Permite-mi mişcarea inimii în diferite lumi
Permite-mi creaţia şi lumina.
Cred că muzica sufletului tău m-a stimulat
Într-atât încât voi crea doar lumina dragostei dintre noi.
Arată-mi inima ta în albe trăiri.
Continuă să mă săruţi, din priviri!
Am nevoie de tine, în această noapte
Sau poate mâine,
Cuprinde-mi mintea cu liniştea ta, monumentală!

În noaptea asta, m-am dăruit ţie
Cu toate trăirile mele, cu toate emoţiile şi trecutul meu.
Permite-mi să fiu un om de încredere,
Confesează-mi-te pentru a găsi liniştea sufletelor pereche!
Timpul va fi prieten bun şi ne va permite lumina.
Acum te ating, ca pe un real partener...
Şi mă las purtată de valul iubirii pure.
Arată-mi dragostea ta!...
Descoperă-te tot, în faţa mea!
Dincolo de privirea ta... văd misticismul..,
Enigmatice momente... le opresc pentru a crea lumina iubirii
Şi va arde ca o făclie... ca o lumină vie!
Arată-mi iubirea ta!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Şi plâng şi nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu

Vreau să-ţi simt prezenţa,
Dar nu eşti,
Şi un dor mă frământă
Adânc....

Inima mi-ai otrăvit,
Când în ochi m-ai privit,
În acea noapte de mai,
Când la răsărit,
Ai pierit.

Am ajuns la concluzia,
Că inima mea nu poate supravieţui
Fără a fi măcar o clipă
Alături de tine....

Ştiu bine că ochii-mi ai uitat,
Şi-am să-ncerc a-i desluşi, inimii mele,
Că şi eu am făcut la fel,
Dar mint….

Viaţa fără tine
Pare a fi fără de culoare,
Fără de gust,
Fără parfum…
O iluzie!

NU! Nu te iubesc,
Ci ochii tăi plini de venin şi ură
Mă obsedează….
Mă obsedează!!!

Am greşit.
Am greşit că tu ai fost acela,
Alesul inimii mele.
Un blestem....

Inima mea
Tânjeşte!!!
Şi ar suprima totul,
Pentru tine!
Dar eu, nu...
Eu nu.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile bătrânului pescar

O, valuri limpezi, deşi-mi atingeţi trupul cu mângâieri de pluş,
Deşi vă petreceţi calm sau avântat ca în zbor o rândunea,
În verile de demult, mai calde, dansul vostru era mai jucăuş,
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.

Nici mareea nu mai aduce peşte ca-n acele zile pline de candoare;
Sunt trist. Îmi lipsesc toate clinchetele făcute de căruţa care trecea
Pe drum, spre Sligo,-încărcată ochi cu macrou şi hering de vânzare,
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.

Iar voi, fete mândre, nu mai sunteţi la fel de blonde, s-a pierdut şi-acel fior
Încercat de fetele altor veri când vâsla, lovind apa, se-auzea
Sau când seara, printre năvoade, paşii lui călcau peste pietriş, sonor –
Iar eu, copil, n-aveam nicio rană-n inima mea.

poezie de William Butler Yeats, 1865 - 1939, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mă

Vara e târzie, inima mea.
Cuvinte ivite din aer
acum patruzeci de ani,
când eram îndrăgostit nebuneşte
şi aproape sfâşiat în două,
cad ca nişte frunze
în această noapte cu ploaie şi vânt.
Inima mea este cea care mai întârzie,
cântecul meu a cărui melodie nu se mai aude.
Ieşit după amiază din casă,
trecând agale prin grădină,
sub cerul gri, de oţel,
am îngenunchiat lângă greierii care cântau
în apropiere ca şi cum
ar fi-încercat să ţâşnească afară din carcasa lor.
Şi, copil din nou,
mă miram că se-aude-atât de limpede
acea muzică îndrăzneaţă, ieşind
dintr-o maşină atât de minusculă.
Ce o face pe maşină să funcţioneze?
Dorinţa, dorinţa, dorinţa.
Dorinţa de-a dansa
freamătă în viaţa îngropată.
Încă un anotimp –
şi s-a terminat.
Aşa că lăsaţi bătrâna, zbuciumata salcie
să bată-n cercevelele ferestrelor
şi bârnele casei să scârţâie.
Îţi mai aminteşti, iubito,
de omul cu care te-ai căsătorit? Atinge-mă,
aminteşte-mi cine sunt.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerea lui Strugnell

Adevărata mea iubire-mi poartă inima, iar eu o port pe-a lui
Le-am înlocuit marţea trecută înotând în valuri de extaz.
Dar acum, când unul dintre noi se referă, de exemplu dumnealui,
La "inima mea," lucrurile par să se complice – necaz după necaz.

Iată, când el se plânge:" Îmi bate inima nebuneşte;"
"Vrei să spui că inima mea bate" îi răspund sec.
"Asta am şi spus." "Adică inima care înlocuieşte
Inima ta, iubire". "Cum?" "Oh, mă plictiseşti, Jack"

Te-întreb chiar crezi că Sir Philip Sydney a vorbit aşa?
Am ajuns să suspectez că dacă ( doar un aspect ),
La o adică, plusând, mi-aş sacrifica ficatul şi rinichii, ea
Nu mi s-ar adresa cu mult mai mult respect.

De aceea, revoc acum versul care poezia începea:
Iubirea mea îşi poate păstra inima, iar eu pe-a mea.

sonet de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare [Beyond the sea]

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Şi pe-aceeaşi cale vor fugi în zare
Gânduri şi dorinţe, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veşnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aş zbura ca tine dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, feţe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.

poezie de Thomas Peacock, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiaroscuro: Trandafirul

El

Umple cupa cu trandafiri: ştii tu, cupa aceea de cristal.
Aşează-te la fereastra dinspre vest. Ia soarele
În mâini ca pe un balon de cristal în flăcări,
Pregăteşte-i căderea, dar nu-i da drumul încă
Şi meditează la frumuseţea întregii tale existenţe;
La frumuseţea frumuseţii, că tu, deocamdată, exişti.

Ea

Soarele apune – fără să se lamenteze.
Închid ochii, iar curenţii simţurilor mele,
Cel puţin în acest moment, vin limpezi înspre mine:
Frumuseţea este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Ultimii stropi străvezii cad din cerul jumătate-înseninat,
Într-o uşoară spulberare de nuanţe rozalii, învăluiţi de razele soarelui.
Rândunica în zbor înalt spre valurile norilor reci
Parcă-ar bate din aripi urcând pe uriaşe trepte-întunecate.
Stropul de ploaie-îşi găseşte drum către inima mugurelui care se desface,
Dar nici un cuvânt nu găseşte calea către inima ta.

Ea

Asta este iarăşi clar, în fluxul simţurilor mele:
Că sunt, pentru moment, mulţumită. Lasă-mă cum sunt.
Cât de delicat arată iarba tânără-îmbrăcată în cămaşa ploii!
Dar inima este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Voi merge până la marginea lumii şi mă voi întoarce, iarăşi şi iarăşi,
În zboruri ale minţii – şi, cu toate acestea, te voi găsi întotdeauna aici,
Îndepărtată, palidă, inaccesibilă... O, Circe cu ochi limpezi,
Veghindu-ţi amuzată gândurile, tigri linguşitori,
Lupii tăi, maimuţele tale groteşti – înduplecă-te, înduplecă-te!
Fii şi tu o dată mai puţin circumspectă: a venit seara.

Ea

Dar dacă închid ochii, ce urlete mă întâmpină!
Fără persuasiuni. Fii calm. Aici este carnea
Cu toţi demonii ei. Ia-o, satură-te.
Dar gândurile mele lasă-mi-le mie.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste versuri

îmi vin în minte în stilou
în seara asta le-aş putea scrie
despre noaptea care e vitregă
aduce moartea celor însemnaţi
de un destin groaznic
pentru unii nenorocoşi
unul consumă ketamină într-un bar
iese cu pistolul colt
trage piedica trage în duşmanul
de-o viaţă anterioară aflat
după şedinţele de spiritism
îi umblă la karmă
vânturile nopţii şoptesc
altă dramă cu final horror
un cuţit înfipt după o aruncare
fără motive serioase în inima
unui cetăţean cu diplomat
care-şi ţinea inima la locul ei
nehotărât să moară pe stradă
sau în drum spre spital
într-o ambulanţă care explodează
într-un atentat socio-politic
revendicat de un psihopat
îndrăgostit de kant şi nietzsche
într-o astfel de noapte o strângi
în braţe cu voluptate criminală
se sting stelele pe cer
nimeni nu observă aceste tragedii
câte fiinţe au fost ucise?
miliarde? mii de miliarde?
triste versuri poţi să scrii
te poţi sinucide în seara asta
dar nu are cine să te regrete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe acolo pe unde zboară ea, în înălţimea Cerului...
nu sunt linii marcate...
Şi uneori îşi pierde cărarea.
Se ghidează salbatec
dupa liniile de zbor ale păsărilor... după focul stelelor... după florile anotimpurilor...
Şi îşi întreabă inima cu teamă şi cu mirare...
"Sângele tău n-are vreo ştire despre nevăzutul drum...?"
Simte că la capăt de drum neştiut, dar pe urme de calda Lumina... e Acasă
Străinul nestrăin o cheamă, mergând pe cale, înaintea-i...

Vântul o ridică şi marea înspumată geme...
Însă pe toate le lasă în urmă fără şovăială,
pentru a urma această putere rătăcitoare...
Căci străinul o cheamă, îl aude cum merge pe cale... înaintea-i,
spre Acasă...

Ea ştie. Numele lui a fost chemat sub cerul fiecărei dimineţi... în rugi fierbinţi...
Acum mugurele înfloreşte
doreşte Soare şi rouă...
iar floarea deschisă strigă spre lumina care o eliberează...

Sfarmă lanţurile, inima mea, şi zboară...

Doamne, pictează o icoană după viaţa mea... cu toate dorurile... cu toate drumurile... cu toate zborurile... cu fiecare vis... cu fiecare suspin... şi scald-o în lacrimi mântuitoare...
O icoană izbucnind din sufletul meu...
în care Tu ţi-ai aşezat
focul şi iubirea...
Adevărul... Iubirea şi pacea.

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa-l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plânsurile sa le topeasca c-o atingere calda si sfânta de suflet...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
si uşa către Rai pe pământ, deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
şi-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele, dragul meu...
şi ele vor lua forma zvacnetului din tine, oblojindu-l...
Iar freamătul din adancuri varsa-l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
intr-o clipa inalta şi caldă,
dulce împletire de-amandoi,
urme pentru veşnicie lăsând în tine.
Usa templului inimii tale
in inima mea se deschide,
imbrăcând. o majestuos in straie de lumina şi cer...
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

te voi căuta în cenuşă
ca-ntr-o oglindă şi
un trunghi de fier îmi va fi
inima
să ar cu ea toate
aceste înţelenite ogoare

pe unde trecând
câlcâiul tău
se va tămădui de veşnica plecare
căci îţi voi arăta cum
lângă moarte stau
cum numai de acolo
întorcându-te poţi privi
drumul în ochi
ca pe o vietate ucisă

poezie de Dumitru Necşanu din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, cuvinte

uite!

poveştile n-ar trebui să fie adevărate
nu poţi lăsa tristeţea să inunde lumea
şi să condamni omul la nefericire

să ai grijă de tine!

dar nici o poveste nu e pregătită să te avertizeze
cine ar mai pleca la drum dacă ar ştii
şi atunci poveştile nu ar mai fi poveşti ci doar răsuflări de taină

în jur sunt lucruri pe care nu le vezi

şi ce nu poţi vedea nu există. dar totuşi poveştile există
şi cu toate că nu le poţi vedea le poţi asculta
şi pleoapele se prefac de sticlă

hei aşteaptă!

dar povestea nu are timp. după ce-şi trage sufletul
pleacă mai departe ca o ispită
şi te lasă aşa... fără suflare

sfârşit

poveştile nu se-învelesc în moarte
cuvintele le poartă-n zbor uşor printre uitări
şi doar o răsuflare susurată deschide cerurile către alte zări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lingura de argint

Inima mea-i obişnuită cu slujba departe de casă;
Când am pornit iar la drum, nu în asta a constat dificultatea,
Ci în faptul că o lăsam în urmă pe domnişoara A-kuei –
Ochii îmi erau plini de lacrimi.

Fetiţele trebuie hrănite cu multă delicateţe:
Doamnă Ts'ao, te rog, ai grijă!
De-aceea am trimis prin curier o lingură de argint;
Gândindu-te la mine, vei mânca frumos!

* În drum spre provincia Hang-chow, unde fusese numit într-o înaltă funcţie guvernamentală, Bai Juyi a trimis nepoţelei A-kuei, rămasă în grija dădacei, doamna Ts'ai, o lingură de argint.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosma Răcoare

Noapte fluidă a tinereţilor
Cosma Răcoare saltă în şa
Sperie-n goană somnul ereţilor
Cosma Răcoare. inima mea.

Negre răchitile-ncearcă să zboare
Ca noaptea asta ce va zbura
După fierbintea, aprinsa vâltoare
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-l aşteaptă-n iatac cu hangerul
Pieptu-i e greu şi privirea i-e grea
Trece prin pâcle, sfâşie cerul
Cosma Răcoare, inima mea.

Spune năframo, spune oglindo,
Tropotu-i aspru când va-nceta
Caută dragostea, nebănuind-o
Cosma Răcoare, inima mea.

Iată-l ajunge, zăvoarele-s sparte,
Cade hangerul sunând pe podea,
Căci peste viaţă şi peste moarte
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-şi îndoaie braţele pline,
Cosma Răcoare saltă în şa,
Trece spre zările zilei senine,
Cosma Răcoare, inima mea.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!