Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii
să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aș începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aș desena grafice fiecărui mac
și nu aș mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor crește din inițiativa deșertului
iar orice munte va învăța perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea mușuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împărați
fără revoluții și execuții publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziție
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
și un singur dumnezeu
de neîmpărțit cu nimeni
aș putea desena și muzica
cum așez acum iubirea în cuvinte
dar mă tot întreb
cine naiba ar mai avea nevoie de poezie
când toată lumea ar fi fericită
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În încercarea de a da formă nemărginirii
desenez grafice în care așez infinitul
când la stânga cu minus
când la dreapta cu plus
toată această viziune
din centrul nimicului
e ca și cum l-aș desena pe dumnezeu
pe o cruce
răstignit din iubire
când din prea multă
când din prea puțină
toată această viziune
din centrul unui suflet bănuit
acea suflare divină imposibil de demonstrat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am nevoie de tine
Pentru a fi fericiți... unii oameni au nevoie de bani
Eu am nevoie doar de tine. Acum și peste ani.
De brațele tale puternice care-mi sunt scut,
De buzele noastre unite într-un sărut.
Am nevoie de tine în fiecare moment,
De zâmbetul tău care e un bun medicament.
Am nevoie pentru a avea a doua zi motivație,
Am nevoie de tine, muza mea din fiecare creație.
Am nevoie de tine pentru a avea mereu speranță,
Am nevoie de tine acum și întreaga viață.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 martie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
definiție aforistică de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături
nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârșire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunțare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poți să-mi iei viața
pentru că eu nu am așa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la granița dintre două imensități
momentul embrionului
în lipsa dorinței niciun univers nu s-ar naște
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aș dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în mușuroiul acesta
cu pretenție de templu
caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise
oricât de crud ar părea
fiecare om își dorește ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziție
și oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiți
că în sfârșit vor avea o veșnicie
în care să iubească
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză
ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu știa nimeni să nu știe
durerea facerii și desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaș
între două curse de galop cu sine însuși
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realității
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veșnicii și infinit cu tot
dar și fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toți mușchii crescuți pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul
la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îți poți permite să accepți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eli eli lama sabactani
doamne
te strig
nu ca să-mi răspunzi
nuuuuu
te strig doar așa
ca să știi
că știu
și mă hrănesc cu trupul tău
și-ți beau cu nesaț sângele
apoi sărbătoresc fiecare patimă
cu speranța învierii
te crucific în fiecare zi
pentru fiecare nou toma
iar prin fiecare celulă îți bat piroane
spre liniștea caiafelor
și îmi primesc arginții cu infatuare
doar pentru un sărut
dar mă lepăd de tine de trei ori câte trei
cu fiecare drum al crucii
cu fiecare nouă coroană de spini
și mă tot întreb de ce tot aprind lumânări
când ard mai puternic
decât orice flacără chinuită în ceară
la ce Doamne-iartă-mă consum oxigenul
dacă nu pentru asta Te respir
totuși Doamne
aș vrea ca bisericile să fie iar zidiri din dragoste
ca și chiliile părăsite acum
la urma urmei Tu ești peste tot
ce nevoie să ai de un templu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am nevoie de martori
nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naștere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
așa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur și le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aș povesti cuiva
de fapt nici nu știu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâții ăștia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De atât galben nici cerul nu mai este albastru
sau poate nu a fost niciodată așa
conduc de parcă aș avea pilot automat
și mă tot întreb unde mă aflu cu adevărat
la volan sau alergând bezmetic pe câmpie
precum într-o urmărire de fluturi
total subversivă
ca dintr-un rost de poet rămas culpabil
pentru fiecare tăvălire aiurea de flori
oricum se pare că rapița nu are nimic împotrivă
zâmbește ca la o ședință foto profesională
primitoare precum o îmbrățișare de mamă
noroc că ochii nu tăvălesc rapița înflorită
oricum protestul ei ar fi inutil
cine naiba ar mai opri să asculte
un lan văietându-se
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu este urgent în viața asta
totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate
nu mai știu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai știu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieți în nemurire și veșnicie
când nici universul nu e veșnic
când nici infinitul nu știe de ce are origine
cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aș dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în mușuroiul acesta
cu pretenție de templu
caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise
oricât de crud ar părea
fiecare om își dorește ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziție
și oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiți
că în sfârșit vor avea o veșnicie
în care să iubească
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întorc ceasul
fără să mă întreb de ce
nu mai este nevoie de remontor
e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez la știrile despre divorțuri celebre
și copii uciși pe trecerile de pietoni
deși nici clepsidrele nu se mai întorc azi
în deșertul dintre două picături de siliciu
și o baterie solară
ce aiurea sună acum timpul
nici nu mai clipesc
mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
și fără tac
întorc viața ca pe un ceas cu 17 rubine
așez în balansoarul destinat secundelor
toate știrile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
șterg toate amintirile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsucesc universul pe un bob de rouă
descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună
inima mea nu știe să bată în șoaptă
nu poate despărți infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găsește în fiecare floare
trebuie doar să învăț rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două nașteri
desfac clipele în entități de etern
așez timpul în plan
doar așa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile și reînvăț mersul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar iubirea...
"Isus este iubire."
(Goethe)
Cea mai mare frumusețe pe pământ
Țelul cel mai strălucit și sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Glas pururea dulce și plăcut
Bunătate strălucită și sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Orizonturi largi și orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Și furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag și pur
Nimenea, nimenea ca și iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orișicui.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un fel bunicul meu era dumnezeu
era așa de înțelept
și avea atâta răbdare cu droaia de nepoți
încât l-am bănuit de pe atunci
că este însăși iertarea din biblie
știa așa de bine geometria
încât nu avea nevoie decât de o sfoară
ca să construiască case și fânare
poate și cine știe ce universuri
împărțea lungimile și lățimile
trasa diametrele și găsea înălțimile
fără teoreme și reciproce
iar cercurile lui nu cunoșteau imperfecțiunea
erau datoare doar punctului
de unde sfoara sa
mi-a desenat pentru prima dată
infinitul
ca pe o joacă de-a perfectul
ochii tăi îmi aduc aminte de tăcerile lui
rupte doar de râsul nostru de împielițați
așa că nu te întreba de ce te iubesc
ca pe sfoara făcătoare de minuni
din mâinile sale muncite
aproape demiurgice
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu suntem liberi decât pentru un țipăt
apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism și dorința de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
și aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată
poate doar suferința din care se naște arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preț de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracția universală
doar libertatea de țipa după o viață intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...
... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...
... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...
... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...
... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...
... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...
... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...
... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...
... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...
... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două felii de pâine neagră un gând alb
mestec cu lacrimi fiecare înghițitură
oricum la cina mea de taină
doar un fulger face pe meseanul
iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbă a grâu a mii de maci
și-mi miroase a îngeri pe fiecare geană
sub cerul acesta locuiesc fără chirie
nu am nevoie de haine și nu mă dor spinii din inimă
un măceș îmi crește din fiecare zgârietură
ofrandă pentru gâze culcuș pentru soare
din când în când o frunză
încă în stare de fotosinteză
ar vrea să-mi cânte-n buze
despre toamnă
despre oameni de zăpadă
iar eu mă scutur de ploaie
și-mi văd de infinit
a primăvară
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un copac ciudat
fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebați de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolțire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Captiv între două respirații
iartă-mă pentru ceea ce am fost
am palmele ude și mă agăț de viață
ca iedera de cer
nici nu știu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi și e
firesc să fie așa
nu mă simt niciodată singur
iubirea se ascunde în oameni și
fiecare are povestea sa
și-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respirații
privesc iubirea
durerea și oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.