Şedinţa de singurătate

traversăm tăceri nemăsurabile
încălţaţi în atâtea cuvinte goale
fără a avea vreo soartă precisă -
un punct diform de azi până mâine
se face linie orizontală
între pasul de ieri şi pasul de azi

ceasul rămâne fără memorie
e doar o zgârietură adâncă în conştiinţa peretelui
secundele ca o introspecţie
transformă gândul de piatră
în lacrimi

o undă cutremurându-se
sculptează în silueta imprecisă a sufletului
şedinţa de singurătate

oasele stau istovite în carne
aşteptând o ultimă strigare
a îngerului desăvârşit

urmează o lungă răcoare
în miezul pietrei zvârcolindu-se

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-reflux

cuvântul
oarbă strigare
către o nouă renaştere
asemenea pietrei
ce plânge
în singurătate

cu fiecare moarte ce-o calc
tăcerea devine mai albă
cerurile îmbrăţişând marea
într-un soare
rescriu viaţa
în palma mea uscată

ascult nepătrunsul în scoică
şi-mi zic împrăştindu-mă
cu gândul între maluri
că acesta a fost
refluxul poemului
înainte de căderea
în permanentul
apus

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

am adormit într-o piatră
cu ochiul mânjit de sare
dovadă că
amintirile primei zile de la facerea lumii
mai sunt încă vii

încă nu era cer
desfăcut de pământ
însă în mijlocul pietrei
plesneau
şi visul
şi ploaia
şi ceasul
şi oaia
şi eu nenăscutul
urlând de durere-n cuvânt

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulcele stil clasic

Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,
Domnişoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematica iubirii

Mi-ai apărut în cale,
Cu o mulţime de necunoscute
Variabile, aproximări
Cu lucruri nemaivăzute!
Te duceai până la infinit,
Fără a avea vreo constantă
Şi te întorceai,
Cu gândul de a readuce
O ultimă variantă.
Limitele nu existau,
Derivatele apăreau,
Şi ne integram până
Toate se descompuneau.
Pe axa iubirii
Am desenat sufletele noastre
Fără numere, fără intervale,
Ca să mergem continuu,
Spre infinitul vieţii noastre...
Să ne apropiem tot mai mult,
Ca două paralele, care într-un final
Într-un anumit punct,
Se vor intersecta
Şi se vor iubi într-un cardinal!

poezie de Anca-Denisa Moroşan
Adăugat de Anca-Denisa Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
şi fără să privesc înapoi,
mă gândesc tot mai pierdută
şi mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
mă voi mai ridica iar eu.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vreme când...

Miroase a iubire, a fragi şi-a rozmarin,
a inimi amorţite cu iz profund de crin.
"-A tot ce-a fost cândva..." grăbit, suspină ceasul..
Cu ochii plini de lacrimi, al vieţii-şi pierde pasul.

Să ne hrănim cu amintiri trecute,
Cu dragoste de vară şi îmbrăţişări tăcute.
Furate din povestea scrisă fără cuvinte
Creată de inima care niciodată nu minte...

Să atingem nisipul cu tălpile goale
Simţind frenezia nopţilor calde..
Din seriile calde, calde, de vară,
În care doar timpul este o povară...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

răsare din ţărână umbra lui adam
ca o rană deschisă
între orele cimentate
în cruce

e praful tot mai greu
pe mâinile uscate
şi doar întunericul
îmi înalţă cuvântul pribeag
către tine

ajută-mă să mai cred
în numele tău
îngălbenit
caută-mă-n pustiu
de mă hrăneşte
cu scrum din aripa îngerului
cioplit în atâtea semne de întrebare

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul nu sună

uite că mor, spune cu liniştire
cel care moare
într-adevăr antrenat pentru faptele de pe urmă
din viaţa fără de moarte de
apoi intră cu pasul vioi (?!) în turma de palizi
şi trece de noi - cum ne-ar şterge
din listă o gumă frenetică -
ceasul
nu-i sună făr-o ultimă urmă
de ironie spectrală, ermetică -
ceasul
de mână dreaptă de aur mai alb
decât pieliţa timpului
văzut ca un fruct leşinat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pasul e amintire,
Dor
De început.

Pasul e miros
De iarbă
Cosită de zei.

Pasul e lecţia
Gândurilor
Călătoare în memoria mersului.

Pasul e crucea
Respiraţiei noastre.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas în urmă

Ţi-am uitat pasul în urmă
Până i-am pierdut ecoul
Care privea înapoi,
Spart...

Iar când te-ai întors deodată
Cu zâmbetul găurit de o umbră
Te-am iertat în cuvinte:
Nespuse...

Ţi-am adunat bucăţile şi paşii
Până arătai din nou a suflet
Şi te-am împachetat în "aproape",
Ştiind...

Dar pasul ţi-a rămas mereu în urmă
Ca drumul fără ţintă
Întunecat de golul din zâmbet,
Şchiopătând...

poezie de Gabriela Chişcari (19 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiece clipă

Fiece clipă este un drum spre plus infinit.
Lanţuri grele ferecă timpul...
Timpul nu s-a sfârşit.
Dar lunecă vag
Sub al vieţii catarg.
Orele s-au topit, nu mai ştim cum arată.
Sunt tăceri în noi şi pe hartă...
Se aude doar tic-tac-ul absurd
Prins ca între două felii de pâine,
Între cer şi pământ,
Între azi şi-ntre mâine.
Minutarul este o linie frântă,
Iar ceasul o radiografie 3D
Ce ne-a încorsetat visele.
Mi-am pus ochiul drept în cătuşe.
Şi când gândul bate la uşă,
Mă îmbrac în cămaşa de noapte
Şi plec mai departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauza

Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân şi întreabă.

Liniştea îşi aşază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
şi care nu se spală nici cu lacrimi.

În spaţiul micşorat,
un timp redesenat măsoară
în neştire miezul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de piatră

Ceasul de piatră
Fără limbi şi rubine
Arată timpul mai bine
Decât tine, decât mine
Care avem,"nota bene"
Ceasuri elveţiene.

Dar ceasul de piatră
E motiv de ceartă
Căci nu se ştie cine
L-a făcut atât de bine
Cu mijloace puţine.

Până când, într-o bună zi
Ceasul de piatră împietri
Şi muri.

Poate o să-nvie
În anul trei mii.

Mai ştii?!

poezie de Mihail Mataringa (15 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri de iarna

O noua iarnă e-ntre noi, iubite
Ninsori imaculate ne-acoperă tăceri
Răzleţe gânduri se mai pierd în noapte
Venind- nu ştiu de unde, mergând-spre nicăieri...

Să nu fii singur îţi doresc, iubite
Cu suflet cald, deschis întâmpină Ajunul
Ignoră anii ce-au trecut uitându-l
Fără să-ntrebi de ce, iubeşte pur Crăciunul...

Să ai un an lipsit de griji, iubite
Senin în suflete presară la tot pasul
Speranţe vii si vise împlinite
Gând bun, când miezul nopţii arăta-va ceasul...

poezie de Daniela Noghiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima pietrei tăcerii

te uită Dumnezeu sau te uiţi singur între două stânci
devii tu însuţi spaţiul
prin care apa gândurilor evadează

privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac

cântecul bucuriilor şi tristeţilor
deopotrivă creşte
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibraţia tobei rămâne în tălpile rănite de încercări

cauţi şi cauţi limanul laşi apele să te poarte haotic
numeri valurile din care înghiţi strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite

îţi promiţi să taci îţi promiţi să uiţi
îţi promiţi să adormi

spune-mi Doamne de câte ori să mai adorm
dacă în cerul fără ţărmuri părăsite
am regăsit fiinţa încolţită de aştri
într-un pumn de inele frânte

cum mă pot întoarce în zgomotul umbrelor
sculptând zidurile caselor
şi cum mai pot înghiţi spuma valurilor iluzorii
ale gândirii fără bunătate

de câte ori să mai umplu bezna cu lumânările reaprinse
am fost la catedrala inimii e din piatră din lumină şi întuneric
pereţii sunt goi nu i-au pictat trupul
am văzut icoanele blânde aşteptând
pasul nopţii răului şi al dimineţilor binelui
rai şi iad legându-mi gândul trupul sufletul inima
de colţuri de stânci

o piatră a rămas suspendată între tâmple şi-am plâns
până când rotunjită de Tine
mi-a devenit glob al ochiului frunţii

atunci m-am privit răsturnându-mi universul
într-un con de brad

lumea a râs eu am plâns apoi am uitat să plâng
şi-am rămas cu ochii în căutarea icoanei Dulcei Sărutări

am lăsat genunchii să-mi umple gândul
cu puterea cuminţeniei

s-au răsucit în mormânt pictorii şi sculptorii
gândurilor nenăscute

s-au răsturnat cavernele

au scos la lumină Chipul Tău Doamne
lăsat acolo pe o frunză împietrită
ea să fie icoana icoanelor
sau ochiul meu vede inima pietrei tăcerii

poezie de Anne Marie Bejliu (12 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!