Înviere

lumina se desface de păcate
ascultă
e praful tot mai lucid printre noi
şi-ncepem zborul însinguraţi
într-o catastrofă
a bătăii de aripi

tot mai adânc
sufletul se ascunde în inimă
gata să nu mai întâlnească
măruntaiele morţii

ruşinaţi de marea minune
toţi îngerii crescuţi în vârful pieptului
şi-au strâns în gol
aripile de var
stingând întreaga noapte

şi eu de ce am înviat?

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns crud

e plânsul tot mai crud în pomi
şi floarea albă
caută pământul să-l sărute
cu toată mângâierea din parfum
o adiere trecând prin amintiri
întoarce somnul
pe cealaltă parte

fluturi cu aripi largi
închid lumina
în zborul lor pal
şi departe de gândul uscat aud pietrele
cum au înviat
auzindu-mi lacrima
căzută în iarbă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcate contemporane

Sufletul meu coboară în izvorul cu stele albastre,
Împleteşte raze imemoriale, îmblânzeşte astre,
Îngroapă în mămăligă al treilea război mondial,
Înhamă la un tun o celulă de nechezat de cal.

Dintr-un pântec de rouă trezeşte un ecou,
O mână din hârtie mototolită are design-ul nou,
Pământul se îmbracă într-o strâmbă sărutare
Pe o sticlă de ochelari creşte-o putredă floare.

Aştept resurecţia pietrelor căzute din spaţii
Unde îngerii morţii fac în tămâi incantaţii,
Pământul se albeşte la faţă de lovituri şi de ură,
Invazia catastrofei intră pe uşă cu oase în gură.

Măruntaiele ruşinii se-nalţă în noapte spre stele
Gândurile introspecţiei prăpastiei devin rebele
Şi-n praful saharian din care fac o mare mămăligă
S-aud fluturii morţi cum pacea-n somn o strigă.

Se desface pielea pământului în haine împuţite,
Păcatele contemporane au zboruri ascuţite
Şi intră unu-n altul ca ruinată iedera în noapte,
În ocean de lacrimi lumea catastrofal se zbate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

m-am hotărât
să vând o bucată din cerul meu
pentru păsările
cu aripile
frânte

căldura şi praful existenţial
în care îmi târam zborul
de-atâtea ori
au fost singurele ferestre deschise
pentru suflet

închid întunericul
în inima agonică a unui copac
ridic un pod alb între nopţi
apoi fac aripi noi pentru păsări
din tot ce-a mai rămas
din împărăţia cerurilor
uscată în deşert

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval

[la colţul străzii ce duce nicăieri
îngerul răstignit în piatră zdrobită
străluceşte pentru ultima oară lucid

în mormanul de gunoi
atârnă o clipă vagă de speranţă
în fundul inimii se ridică haotic o fântână
gata să umple toate gropile din asfalt
cu lacrimi putrede

surâde praful în arcul
dintre suflet şi trup
rugina curge pe pleoape
ca o mângâiere de sânge cald

moare încet paradisul din ochi
erupe purpura infernului în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cos aripile frânte în zborul lin şi legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor şi umbra delicată a şoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrăţişare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet şirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului şi noaptea, cu tainele ei necuprinse îşi va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, muşcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteţi văpaia sorbindu-le cu nesaţ fumul efemer.

Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri

la spital îngerii dorm pe paturi de rugină
sunt palizi ca o scrisoare fără destinatar
sub perna de carii îşi ţin aureola
obosită cu gânduri

e grea moartea la etajul al XII-lea
ea cade în gol ca o scamă ruptă-n amurg
şi îngerii mănâncă din blide de ceară
supa de stele a nopţii
fără grăsime şi sare

la o fereastră bate vântul schimbării
Dumnezeu se plimbă prin saloane cu medicamente
un înger mort a înviat şi a respirat iarăşi
aceeaşi lumină bolnavă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

lumea, o viaţă născocită
între două clipe inegale sau mai multe
cine stă să le asculte
sau să numere, sunt multe
aici îngerii şi-au lepădat aripile
uitând să se înalţe spre lumină
aripile au ars sub vântul nebun de la răsărit
de răsărit nu a mai răsărit nimic
totul e uscat, pustiu şi gol
un joc inutil, al vieţii şi al morţii
busola s-a stricat demult
a uitat să mai arate lumina
doar un pescăruş pe puntea vieţii
visează, mai strigă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronomorfism

din streaşină plouă cu sânge acrit,
noaptea îşi desface rănile grele
în largul cerului
să intre în ele plânsul de piatră
şi puroiul pământului –
germinator al morţii

atât de străin şi-atât de pribeag
timpul mi s-a topit între degete
zidindu-mi sub călcâie
lipsit de speranţă –
vise, amintiri şi suferinţe

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

simt lumina cum s-a serbezit printre atâtea gânduri
şi curg între rătăcite milenii de piatră
fără să cutez
a mai spera la ceva

mi-e somn de lumină
acum când piramidele topesc în deşert faraonii
şi nisipul deşertului se scurge
ca-ntr-o clepsideră
ce nu mai are fund
ce nu mai are limită

cu toţii am dormit măcar o noapte
într-o moarte ce se lungeşte
ca o iluzie umbrită
de-un cuvânt orb
îşi spune rădăcina
uscată din humă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Zborul, mă uneşte cu infinitul
trecând prin toate formele
ce-mi stau la îndemână
iau chiar formă de triunghi
şi astfel baza rămâne Pământul
şi vârful se uneşte cu cerul.
Soarele apare şi inundă triunghiul
cu Lumina sa plină de iubire
şi mă scufundă-n sfera puterii
pentru a putea cunoaşte eternitatea
acolo stau la masă cu îngerii
cu Liana şi cu Mama Mamelor.
Mă învîrt printre stâlpii adormirii
şi mă întreb ce forme au
unii sunt ca o colonă
alţii sunt răsuciţi ca viţa de vie
şi alţii poartă forme geometrice
cu simboluri bine alese.
M-am legat de un stâlp
ce poartă semnul iubirii
dar vreau să mă leg
şi de cel ce poartă semnul iertării
şi uite aşa aleg toţi stâlpii
şi mă leg de semnul infinit şi Soare
cu raze aurii ce-mi curg din inimă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoare

mă depărtez de culoare
mişcând planetele cu saltul în gol
nimeni nu schiţează vreo vorbă printre şuviţele
timpului încâlcit,
doar ecoul şerpuieşte
în sângele sleit
din curcubeu

uneori plouă în vizuini şi noi ciugulim pietre
crezând că am înviat,
dar n-am înviat
umbrele îndesate în placente
strigau cu glas prelung
că învierea se amână şi de data aceasta
pentru încă o săptămână
şi mai bine ar fi să ne naştem singuri şi păcătoşi
pentru această lume

azi am decis să mă nasc şi eu
la căpătâiul ceasului de sare

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune fără nume

În noaptea de tafta-nvechită,
când sufletul aleargă
şi moare printre lacrimi
de sfântă iertăciune,
am întâlnit prin gheţuri o foarte mică stea,
o stea a fericirii:
"minune fără nume".

În noaptea dintre veacuri,
când stelele apun
şi când oglinda vieţii
mă oglindeşte-n ea,
te-am întâlnit mică minune
şi vreau ca să îţi spun,
că eşti o nestemată
din lanţul fără za.

În noapte dintre stele,
când universul e lumină
iar sufletul meu curge
călcând întreaga lume,
tu mi-ai uitat o clipă din clipa
ce-o să vină,
şi-mi dărui universul...
"minune fără nume".

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul sub lumini cu dor

Te-am cunoscut demult iubire.
Când îngerii cântă în cor
Tu tot mai pui pene pe aripi
În zborul sub lumini cu dor.

Când îngerii cântă în cor
Ceru-n lărgime se deschide,
Primeşte semnul tău zeiesc
Şi totu-n juru-ţi se aprinde

Tu tot mai pui pene pe aripi
Când îngerii cântă în cor,
Te-am cunoscut demult iubire
În zborul sub lumini cu dor.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada castanilor însinguraţi

Cade târziul pe calea ferată
E semn că plecăm într-o noapte de vară
Vai, ochiul meu cum se înseară
Şi mâna se face o creangă uscată.

Un pustiu de miresme latră în soldaţi
Ducând stafia lumii în cartuşieră
Numele tău trecea într-o letieră
Pe strada castanilor însinguraţi.

Cresc cenuşile noastre pe calea ferată
E semn că am plecat într-o noapte de vară
Cântecul meu cum se înseară
Şi trupul a ajuns o fiară ciudată.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prind aripi când iubirea e sprijinul meu

Prind aripi când iubirea e sprijinul meu cald,
Dispar dureri profunde, în bucurii mă scald,
Visez în plină noapte cum îngerii în zbor
Îmi pătrund în suflet cu farmec şi fior.

Totu-i frumos, mă strigă viaţa-n forme noi,
Necunoscute fapte rodesc peste noroi,
Împletesc cunună de flori viu colorate,
Mă mulţumesc în umbre cu urme de palate.

Iubirea este spiţa la roata care duce
În ceasul veşniciei clipa cea mai dulce,
Sărutul care soarbe speranţa din păcate
Şi mă-nalţă iarăşi în lume pe-ncercate.

Am aripi când iubirea mă-nalţă la nou rang,
La inima frumoasă a omului meu drag
Să pot visa în noapte toţi îngerii în zbor,
Să vă pătrund în suflet cu farmec tuturor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristos a înviat

Cristos a înviat din morţi!
A biruit mormântul
Îi cântă îngerii Lui toţi
Îi cântă-ntreg pământul.

Cristos a înviat din morţi!
Şi ne-a adus iertarea
El ne-a deschis a vieţii porţi
Prin el avem salvarea!

Veniţi cu toţi să ne-nchinăm
Celui ce ne iubeşte,
Onoare, slavă Lui să-I dăm
Căci Domnu-n veci trăieşte!

poezie de Elena Gherasim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucid

Sunt lucid. Mângâi secunda cu blana din
minutare. Pereţii respiră greu vocile
despărţite în cărămizi.
Mai am o conservă de soare
Copacii cresc pe omizi apoi cad
şi se strâng în jurul coroanei.
Cerul are frisoane. Îngerii se beau între ei
O funie umblă ruptă
împărţind blesteme.
Trag oglinda în fire pe fus
Vreau să ţes o cărare într-o mare de oameni.
Cu ea să se învelească barosul
ce sparge lumina la apus

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculpturi în aripi de înger

- Îngere, l-am strigat, de ce ai aripile
Atât de frumoase? Cine ţi le-a sculptat?
A plecat capul uşor şi mi-a răspuns
Cu un glas în care vibra întreaga frumuseţe:
- În fiecare nervură a aripilor mele
Se ascunde un păcat.
În fiecare atom al minunatei lor armuri
Locuieşte un păcătos.
Şi m-am întrebat: cum pot lua naştere minuni
Din lucruri alterate?
Tăcere diformă...
Mi-a spus apoi:
- Mi-e frică! Şi a plâns...
Am plâns şi eu. De ce?!
...Plângeam...
Mi s-a destăinuit,
Se temea că aripile
Îi vor fi pătrunse adânc de dalta maleficului
Şi nu-i vor rămâne decât
Scheletele străvezii şi firave,
Neputincioase de zbor...
- Sărmane înger, l-am strigat,
De ce ai aripile atât de...? Şi am tăcut.
Sărmanul înger îmi provocase
Revoltă şi dezgust împotriva umanităţii!
- Îngere, l-am strigat, nu mai fi supărat,
Dragostea îţi va dărui un set de aripi noi!
Crede numai şi vei fi vindecat!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!