Atestat

înstăpânite-n încântări flăcări verzi
incoerente
desfată cu o porţie de delir
culorile atestate în ele până la capăt
de dincolo de marginile grădinilor
păsări trag după ele azurul şi-l revarsă
peste lume păstrându-i forma
o beţie de nou
tulbură ochii
în inimă irită timpul să fie altul
fără punct şi ocolişuri
parcă să nu se mai sfârşească în
umbrele de la apus mai subţiri
decât gândurile ce se întretaie
strânse de ochi în mănunchi
până ce nările simt
mirosul crinilor născuţi din genunchi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânită de încântări, Primăvara e străină de tristeţea ruinelor. Ea revarsă peste lume culori, păstrându-i forma.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la capătul unei fraze

ochi veniţi din marte
parcă ar vrea să spună
deschide această poartă şi priveşte
păsări verzi nisipuri albastre un cer plin de flăcări albe
şi dogoritoare toarte de ulcior
mâini
mirositoare a boabe de smirnă arse
pe o pirogă ce lunecă pe mare
până la capătul unei fraze
în care cuvintele caută
dincolo de orizontul ştiut doar de ele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Unde eşti, iubire interzisă?...
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

Scrisă-i dragostea de tine-n suflet,
Arde litere de dor şi fericire,
Simt ce n-am ştiut nicicând că pot,
Simt că timpul se opreşte-n loc...

Unde eşti, iubirea mea secretă?
-n lumea largă,
Unde te-ai ascunde?
Zâmbetu-ţi de nedescris iubit
Sufletu-mi şi inima-mi pătrunde...

Ochii tăi întunecaţi îi simt flăcări,
diamante negre, brute,
peste mare şi ocean ştiute...

Peste timp şi spaţiu, peste vârstă,
Dincolo de eu şi tu şi noi,
E iubirea mea de tine, şi apoi,
Până la sfârşit, eternitatea
Ne aşteaptă, dar pe amândoi...

Unde eşti, iubire interzisă?
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

rondel de Elena Vlădescu (6 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct şi de la capăt

aproape mă învârt cu tine in loc
nu mai sunt stabil
sunt altul,
iubito, sunt altul, poate altceva
dragostea nu mă mai poartă departe
romantismul mi-a secat subit
până am devenit incolor,
crede-mă, chiar
nu pot,
nu mai vreau
să pictez,
să însăilez pe inima unsă cu lacrimi
o simt,
ah, vechile plăceri,
n-au decât să vină
să mă coplesească cu încăpăţânare
tu ce-i mai poţi oferi?
nu mai vrei, nu mai poţi
punct şi de la capăt pentru doi
noi amândoi.

poezie de Justin Dumitru din Miraj nocturn (noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu ştiu cum să-ţi scriu să mă-nţelegi/
Iubesc inima ta infinită
şi cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuaţia),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puţin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum şi unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu ştiu, poate numai pare,
însă,
Punct,
ştiu,
e maximala stare.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini limpezi

când se deşteaptă primăvara
cu mâinile-i traversate de vene
albastre ca şi cum tot cerul se revarsă pe palme
în împăcări calme şi saturate
ca după un dezgheţ brusc
din degetele-i subţiri curg şiroaie
lumini limpezi mătase
pe pielea pământului petale clătinate de adieri
sub îndoieli şi speranţe
nicio cenzură în gândurile redeşteptate
capete tinere se scutură pentru risipiri de cosiţe
nu-i timp de oprire
printre vorbe la răstimpuri inima saltă în ritm de roată
Doamne printre crengile merilor câtă strălucire
din carnea mâinilor ce bucurie se revarsă proaspătă nebună
de închid ochii nu mai e frig nu mai e noapte
doar verde lumină

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis în alcătuire

într-o primă dimineaţă fântânile
îşi cer ciuturile
peste trezie
îngeri goi îşi întind aripile
în ciocuri de lapte păsări de nicăieri
aduc lumini dintr-un alt soare vecin
peste lumea nouă
din pânză de păianjen curge apă vie

printre flăcări albastre mâini febrile
în jocul comorilor imaginate
adună amiezii
necăutatul din toate drumurile
pierdute
în cea mai lungă noapte
ce îşi închide ochii
fericiţi să rămână singuri şi fără păcate

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tăiat din viaţă

Am intins firul albastru între doi copaci
şi i-am legat unul de altul
n-au spus nimic
se simţeau fericiţi, clătinau din frunze
păsările făceau schimb de triluri
şi de copaci.

Pe pământ umbrele se rotunjesc
cu margini schimbătoare,
subţiri.

Fug cu timpul tăiat din viaţă
şi-l scap în amintiri,
dimineţile îmi deschid luminoase cărări
dincolo de prefaţă.

Dacă scriu negru pe alb
fără hârtie,
nu mă lăsaţi să termin!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de colecţie

umple vitrina
magazinului de antichităţi i s-a pus lacăt
de la un capăt la altul în dezordine
stropi de sânge
colorează lenjeria aruncată peste umbra
cuiva nesilit de nimeni să se aşeze cu nici un deget în afară
pentru a afla altceva decât spune povestea
unor privitori grăbiţi să deteste

unii pleacă scârbiţi
alţii doar neagă criteriile
mai rar o exclamaţie ce dezvăluie
linia desenată cu măiestrie
peste arbitrar strălucitoare rămăşiţă din aripa
unei păsări ce se visa măsurând cerul
neroabă înlăuntrul măsurii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînţelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.

mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.

sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există locuri pe care le priveşti până te dor ochii...

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe fruntea zilei
luminile curg până dincolo de ani
în zi de
azi (totdeauna posibil)

ce senin sună numele Tău
rostindu-L

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

fluturi zboară în versuri
insomnia mea dansează
doamne cum o să-i ţin minte
da parcă aş păşi într-un vals
în curând soseşte dimineaţa
îi voi întâlni
în grădină de dincolo de cuvinte
au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă
ziua de azi e norocoasă
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului
vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

fluturi zboară în versuri
insomnia mea dansează
doamne cum o să-i ţin minte
parcă aş păşi într-un vals
în curând soseşte dimineaţa
îi voi întâlni în grădină
de dincolo de cuvinte
au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă
ziua de azi e norocoasă
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului
vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan din Odisee în zigzag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există locuri pe care le priveşti până te dor ochii... În livadă, ascult primăvara...

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

of
câtă umilinţă în clipa pe care cred
că am trăit-o până la capăt...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

sub veghea timpului în stropi de limpezime
marea îşi urcă pe mal apele
aburii verii se rotesc aiuriţi deasupra pământului
unde dorm Grelele

în lanuri prea înfloriţi şi pe haturi până departe
şifonaţi de atâta somn maci
ruşinaţi îşi strâng straiele

prin geamul ceţos un mic semn cu mâna
o semnătură indescifrabilă
le risipeşte petalele

dincolo de fereastra trenului în câmpuri mai arse
florile roşii se pierd în apus
sub ochii poetului pe ultima filă întoarsă
galben înfloresc sânzienele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!