Cântecul răsună şi în tăcere, apoi tăcerea devine cântec, exprimă tot ce este viu în lumea asta. Însoţeşte sufletul pe drumul spre veşnicie.

Grigore Leşe în Acum ştiu cine sunt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcere

Tăcerea este podoaba cea mai de preţ, dacă ea este noţiune căpătată din ştiinţă. Din ulciorul pe jumătate gol răsună plescăituri. Dar când se umple, atunci devine tăcut.

definiţie de Nezami
Adăugat de CHIRIAC DUICU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medalion sentimental

în adâncul inimii se naşte fericirea
este un fel de mare cu perle plină
o însoţeşte cântecul pur şi iubirea
e binecuvântată de lumina lină.

e averea conştiinţei este Paradisul
împodobeşte viaţa ca pe-un brad
cuprind viziuni ce întregesc visul
sângele se înfierbântă cu încă un grad.

ochi cereşti mă veghează cu grije
corul de îngeri reverberează-n piept
nu am sângerat rănită de schije
urmez împăcată numai drumul drept.

sunt poveşti de magie trăite cu patimi
îndreaptă sufletul spre mari înălţimi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipă-n albastru

încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se şteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
şi devine risipă-n albastru

nopţile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos

gândeşte
lasă porţile memoriei deschise
şi prinde la stâlpi
florile cunoaşterii
din inima rănită de iubire

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcere

Tăcerea e capcana demonului şi cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e şi înţelegerea reciprocă dintre divin şi individual.

definiţie celebră de Kierkegaard
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul se manifestă separat
La fiecare individ.
Este o felie de univers
Pe care ne cocoţăm sufletul
Ca pe un zid ce se înalţă spre plus infinit
Şi pe care inteligenţa umană
L-a creat pentru a avea un sprijin
Al propriilor concepţii.
Iluzia vieţii este doar o rătăcire
Prin labirintul eternităţii.
Suntem săgeata ce se înfige
În miezul de tăcere al universului...
Dar şi el cântă, vibrează...
Şi acesta este cântecul lumii, cântecul timpului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Originea vorbirii se află în cântec

Opinia lui intimă, pe care n-o exprimă public,
este că originea vorbirii se află-n cântec,
iar originile cântecului în nevoia de a umple cu sunet
sufletul omenesc, prea mare şi prea gol.

poezie de J.M. Coetzee din Dezonoare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Cuvintele se primenesc în versuri
uneori se prefac în cântec,
să se audă din gura oamenilor
frumos.

Lacrima ori bucuria ascultătorilor
mă îndeamnă să cânt,
le ascult sufletul şi-l fac să vibreze,
închid o clipă ochii
să-mi simt îngerul vieţii,
privesc apoi mulţimea
îndată rupe tăcerea,
cântă şi ea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tacere

Degete fine, tăcerea asta
Alunecam printre ele
Ca un fir
Rugăciune pe nisip
Degete fine... ea
Îmi umblă prin paşi,
Negândită
Pe un colţ de tăcere mă ascund şi eu
Cuvintele sunt în tubul cu oxigen
Nu călcaţi pe suflete!
Aici…se trăieşte
Nu calcaţi!
Aici, se visează
Plouă cu tăceri
În dimineaţa asta tandră sunt
Femeia visurilor tale
Iubită deodată cu toate tăcerile
Fiecare vers este ultimul
Apoi ecoul tacerii tale
Picură din nou
Şi din nou
NU este decat gândul meu, îmi spun
Îmbrăţisat de clipă
Şi-o aripă tăcut tăinuită-ntr-o palmă de cer
Un peticuţ de tăcere scumpă care nu se va vinde
Mângâiat de visele tale
Acum dorm
Striveşte-mă toată în tăcerea ta
Fă-mă una cu ea
Şi cu tine
Iubită, în sfârşit,
Cu toată tăcerea
Cine-şi recunoaşte poezia
Este rugat sa tacă
Şi să asculte
Mulţumim pentru contribuţie
Astăzi
Primim tăceri

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcere

Tăcerea este drumul păcii.

definiţie de Maurice Robert Lalonde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată lumea caută fericirea. Este o bucurie care însoţeşte activitatea pozitivă. Totuşi, ca şi bogăţia, şi aceasta are o varietate de semnificaţii, adesea contradictorii. Este în acelaşi timp bucuria descoperirii şi bucuria cunoaşterii, însoţeşte adesea pe acei care ştiu ce înseamnă culorile, sunetele şi armonia vieţii Şi este bucuria pe care o trăiesc cei care îşi dau osteneala să îşi planifice viaţa şi trăiesc apoi cu pasiune.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni vor să orienteze lumea, dar abia nimeresc drumul spre casă.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sate de piatră

Satele Angliei construite-n piatră.
O catedrală îmbuteliată la fereastra unui bar.
Vaci răspândite pe câmp.
Monumente ridicate regilor.

Un om într-un costum mâncat de molii
vede cum dispare trenul, ca toate de-aici, în direcţia mării,
zâmbeşte spre fiica lui care-l părăseşte, plecând spre est.

Şi deasupra ţiglelor cerul nemărginit
devine mai albastru, străbătut de cântecul păsărilor.
Şi cu cât se aude mai limpede cântecul,
cu atât mai mică devine pasărea.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se scrie o simfonie?

Se ia o Mare de tăcere,
Şi de vântoase-un florilegiu,
Zefirul naşte un arpegiu,
Din vălurele pasagere,

Un vânticel mai răsărit,
Tăcerii faţa o preface,
Din valuri ceva mai vivace,
Într-un alegro-nsufleţit...

Apare-apoi, ca din senin,
O ditirambică furtună,
Ce din tăcere face strună,
Smulgând al valului suspin,

Apoi din nou bat alizee,
Şi fruntea Mării-i descreţită,
Tăcerea toarce liniştită,
Din valuri mici, o melopee...

Dar vijelia iar s-abate,
Într-un fortissimo sonor,
Ce umple-al liniştii decor,
Cu valuri mari şi înspumate...

Tăcerea ţăndări se fărâmă,
Un clocot este Marea toată,
Vuieşte-a sunetelor gloată,
Şi munţii parcă se dărâmă...

Din tobe tunete răsună,
Tăcerea fierbe în delir,
Dar brusc, un fantomatic fir,
De pe meşteşugită strună,

Tăcerea Mării o preface,
În dulce melos liniştit,
Din nou e valul potolit,
Şi fir de adiere tace...

E acalmia ce vesteşte,
Vârtejul ultimului val,
Prelungi acorduri de final,
Şi simfonia se sfârşeşte...

Pe Mare vântul nu mai bate,
O clipă liniştea-i deplină,
Dar curmă starea cea divină,
Aplauzele meritate...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tăcerea, sufletul ştie să găsească drumul spre lumină, iar ceea ce este evaziv şi înşelător, se rezolvă de la sine.

citat celebru din Mahatma Gandhi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!