Poate

Poate că cerul vieţii, senin e precum vara
Şi Dintr-odată-n suflet, simţind vine toamna
De dragoste, de pace, linişte, fericire....

Furtuna, printre lacrimi, cu clipele de-odată
A dus liniştea noastră, privirea-nceţoşată
Mai caută în zare sperând să regăsească
Mândria răsărită pe glia strămoşească.

Să moară vitejeşte şi grânele şi marea
Unite-n veşminte. Să-i legăn suflarea
Târziu poate că nu e şi încă se mai poate
Să ne-ndreptăm greşeala când încă nu e noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Linişte sau tăcerea poate deveni Linişte. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Linişte, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăţia Liniştii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând şi la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conştientizare: tăcerea are potenţialul de a deveni Linişte, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Linişte, căci, în Tărâmul Liniştii, tot ceea ce nu este Linişte nu îşi poate susţine existenţa. Prin conştientizarea şi acceptarea Liniştii de dinaintea zgomotului, conflictul îşi pierde din forţa de existenţă, iar astfel are loc transcenderea zgomotului şi eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din suflet

E vară-n suflet, dar e toamnă-n inimi
Cu lacrimi calde plouă din cerul de bazalt
La colţuri de sprâncene stufoase, stare speranţe
Şi piere strălucirea din ochii tăi de jad

Furtuni neiertătoare ţi-au alungat credinţa
Şi steaua vieţii apune în fiecare zi
Neştearsă amintirea-i şi veşnicia, credinţa
Cât încă ai putea de-a crede şi-a iubi.

Cât umbre încă şterse revin în amintiri
Şi te ridici din valuri spre-a te-nălţa la cer
Tu şi-o întreagă lume sunteţi eternitatea
Mister şi echilibru, vis, viaţă, giuvaier.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc şi-n fiecare ceas
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi de-acum, mi-a mai rămas

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti şi vei fi
Vei fi mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi...

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se se-ntoarce-n mare
Din alge împletindu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare.

Te-aştept să vii. Calea poate-i prea lungă
Sau soarele la tine n-a ajuns...
Dar eu sunt Sfinxul tău în suflet
Chiar dacă printre stele ai apus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea e furioasă, îşi caută liniştea, spărgându-şi valurile de stânci, când omul e furios, devine o stâncă peste care se îngrămădesc valuri de lacrimi.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesă arabă

Prinţesă arabă, eu încă te-aştept
când mirtul îşi scutură floarea
şi umbrele serii plutesc prin deşert
cu doruri ce-şi caută calea.

În mine se zbat amintiri care vin
pe aripi de vânt dinspre oază,
cu umbre căzute din cerul senin
pe gându-mi ce încă visează.

Te văd alungită la margini de vis,
simt dorul aprins cum tresaltă,
ajung dintr-odată-n vrăjit paradis,
mă-mbăt cu parfum de bacantă.

Dorinţe păgâne pulsează în noi
şi trupul ţi-l vreau mai aproape,
să bem elixirul vrăjit amândoi
plutind în delir peste ape.

O viaţă întreagă aş vrea să te ţin
un vis să clădim împreună,
să cernem iubirea sub cerul senin
pe oaza din margini de dună.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

62 de crini pe cerul vieţii

Şaizeci şi două de garoafe
În calea vieţii au răsărit
În calea celor şaizeci şi două
62 de crini pe cerul vieţii
A răsărit şi s-au pierdut în zare

În casă azi vă este sărbătoare
62 de crini pe cerul vieţii,
Au răsărit şi s-au pierdut în zare
Cu mic, cu mare, am venit cu toţii
Căci este mare zi de sărbătoare.

S-aveţi, ca grânele, lucind în soare
Realizări şi împliniri, speranţe
Ca macii să se-nalţe, să răsară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu e prea târziu

Tristeţea de azi poate fi bucuria de mâine.
Greşeala de azi poate fi învăţătura de mâine.
Înfrângerea de azi poate fi victoria de mâine.
Retragerea de azi poate fi biruinţa de mâine.
Tristeţea de azi poate fi zâmbetul de mâine.
Greşeala de azi poate fi adevărul de mâine.
Înfrângerea de azi poate fi curajul de mâine.
Retragerea de azi poate fi înaintarea de mâine.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine atât de târziu, dar vine. Nu este în el niciun elan ca s-o întâmpine, dar nu e nicio voinţă care s-o alunge. Mai rămâne undeva, dincolo de toate amintirile, dincolo de toate evenimentele, mai rămâne gândul copilăros, dar încă viu, că iubirea lui nu e pierdută, că o serie absurdă de coincidenţe şi erori i-au despărţit şi înşelat, dar că totul poate fi explicat, totul poate fi regăsit. Mai e încă timp, mai e încă timp...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi, în urma voastră poate, marea să răsune

Lăsaţi, în urma voastră poate, marea să răsune;
Lăsaţi câteva cuvinte să răsune
dincolo de orice spaţiu mâlit sau ruginit.
Pot fi alifii de la Avicenna,
păduri de îmbrăţişări,
recolte, roiuri,
umede implicări.
Sau, poate, ceva ce a mai fost.
Se ridică. Se îmbracă. Pleacă.
Iarba creşte înaltă iarăşi.
La pasul lui toate par să regăsească
înlăuntrul lor o anumită formă de linişte.
Nu poate fi o distanţă foarte mare –
se gândeşte el.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.

Andrei Pleşu în Despre frumuseţea uitată a vieţii (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile fricii

Frica are patru anotimpuri....
Primăvara, când se instalează în suflet,
Când încolţeşte în gânduri şi-n plâns,
Vara, ca un surâs al tăcerilor,
Ca o fântână a ne-cunoaşterii,
Toamna - germinând lacrimi de frunze şi ploi,
Apoi iarna durerii ascunsă în noi.
Nu, nu este drumul spre libertate.
Este doar durere şi noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea vieţii

Viaţa-i ca o arcă, în derivă poate,
Cu fiece clipă ne-ndreptăm spre moarte...
Cioburi de clepsidră-n suflet se revarsă,
Ne întoarcem îngeri, undeva acasă.

Silnică, privirea, trece-nspre apus,
Genele tuşate de dureri, în plâns...
Marea-nfometată, vis de albatros,
Mi-au furat trecutul, timpu-i fără rost.

Ancoră în vremuri plumburii şi reci,
Cumpănă-n deşertul timpului de veci,
Frânghii, către maluri caută s-o tragă,
Pupa-i şubrezită, veche şi beteagă.

Marinari pe cerul gol de suferinţi,
Trecem spre uitare, singuri şi cuminţi,
Nu avem pe nimeni să ne mânuiască,
Grabnic, marinarul, ştie să vâslească.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo vom trata clipele cu dispreţ, aşa cum şi ele tratează viaţa în sine, acolo ne vom certa pentru greşeala de a ucide sublimul pe care numai iubirea de natură şi artă ni le mai poate oferi.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Eşti pretul unei fericiri fără egal,
Furtuna mea sau liniştea din valuri,
O zare aşteptând pe lângă mal
Să ne preschimbe clipa-n idealuri.

Speranţa moare ultima se ştie
Şi încă eu mai sper ca liniştea să vină
Iară de nu, eu plec, ca viaţa ta să fie
Aşa cum tu doreşti, o rază de lumină.

In mine merii incă sunt în floare
Şi primăveri se-ntorc de prin trecut,
La umbra lor cuprinsă de uitare
Te-aştept de-o veşnicie şi-un minut.

Şi încă te aştept acolo sus în ceruri
Să îndreptăm ce-aicea n-am putut,
Sau poate nu am vrut destul de mult.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (31 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară târzie

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau şi piereau în septembrie mâinile tale.

Nu mai ştiu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp şi nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.

Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.

Dar vara de câte ori trece şi tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roşu,
văd iarăşi nisipul acela, văd iarăşi cum pleci - şi strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul unui fulger

Aurul unui fulger pe cer s-a aruncat
Pentru a lumina întreg pământul
Şi-n clipa aceea, urma i-am luat
Păşind în universul lui cu gândul.

Lacrimi ascunse calea mi-au tăiat
Şi-n întunericul din nori ţesut deodată,
Raze de soare dulci au apărut
Şi viata mi-a părut mai minunată.

Sub curcubeu încă păşesc şi-n suflet
Încă mai simt cum soarele răsare
Mă pierd printre speranţe, flori şi cântec
Şi de dorinţă mă trezesc în zare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!