Vară târzie

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau şi piereau în septembrie mâinile tale.

Nu mai ştiu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp şi nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.

Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.

Dar vara de câte ori trece şi tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roşu,
văd iarăşi nisipul acela, văd iarăşi cum pleci - şi strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întoarce iarăşi vara

Se întoarce iarăşi vara,
A uitat să mă sărute,
Nu pleca ea cu povara
Sentimentelor pierdute.

De din zori şi până seara,
Cu căldură şi cu soare,
Se întoarce iarăşi vara
Că-i sunt drag, aşa se pare.

Îmi fac planuri la Amara
Să-mi tratez arsuri de burtă
Şi-apoi merg la Mărioara
Să-i fac o vizită scurtă

Că se-ntoarce iarăşi vara.

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că a venit toamna

Se pare că a venit toamna
Să întomneze pe la noi.
Număr frunzele rămase în copaci
Şi restanƫele de astă vară.

Se pare că a venit toamna.
Ne amăgeşte cu spectrul cromatic
Şi noi suntem iarăşi nepregătiƫi,
Ne mai doream o zi, vacanƫă de vară.

Se pare că a venit iarăşi toamna,
Şi poate ne-am obişnui cu ea,
Dacă şi numai dacă ne-ar promite
Că după vine iarăşi vara...

A fost prea cald în inima ta,
A fost prea frig în inima mea,
Şi-a mai venit odată toamna,
Pe nepregătite, aşa cum e ea.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre

ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre;
într-o vară târzie ca doua păsări
ne-am luat zborul spre alte zări,
nu mai ştiu ce-a urmat după aceea,
poate un gol sau un vânt dinspre nord
sau un vis ne-mplinit suspendat
pe retinile noastre înlăcrimate.
vei rămâne goală ca visul, ca cerul de vară,
ca plaja pustie învăluită de marea-n furtună,
goală ca lebeda singuratică ce pluteşte pe lac
sau ca luna, regină peste pustiuri.
vei rămâne pe-un orizont uitat o stea-n derivă,
pe care eu, călătorul, o voi privi de departe,
şi la miez de noapte mă voi înfăşura-n cuvinte,
visând naiade-n delir prin antice temple
sau săpând fântâni după chipul tău căzut în ape.
cortegii de anotimpuri care vor trece
îmi vor hrăni de-acum îndoiala,
poate o să te caut, sau poate nu,
depinde de descântecul sălciei line
cu rădăcinile înfipte-n pământ
ce ne-a preziz despărţirea în noaptea de vară,
prefăcându-se totul în vânt.
când ni se va aprinde iarba pe mormânt,
flacără verde din trupurile noastre,
îţi voi simti respiratia ta în boarea stelelor
în nopţi cu rouă, senine, albastre.
mi-e foame de tine şi dor de gustul dulceag al buzelor tale,
mă dor clipele ce-au trecut,
îmi răstignesc pe cruce toate dorinţele
cădelniţând mireasma ta uşor
cu vise ce-au căzut grămadă
aşa-necate-ntr-un izvor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, tu vara mea proscrisă

Septembrie, tu vara mea proscrisă
Şi nerecunoscută de surori
De ce mereu doar toamnei eşti promisă,
Când august e mai rece uneori!

De ce îi laşi să îţi arunce-n spate
Povara toamnei ca şi început,
Septembrie, de-ar exista dreptate
Ar face îngerii-n jurul tău scut.

Şi n-ar lăsa pe nimeni să mai spună
Că tu începi al toamnei ritual,
Iar cei ce nu-nţeleg de vorbă bună,
Să fie puşi la punct procedural!

Să înţeleagă că nu se răceşte
Nici vremea şi nici sufletul din noi
Şi orice drum al tău ce rătăceşte,
Se-neacă-n soare, nu se-neacă-n ploi!

De ce mă laşi să fiu doar eu de vină
Când tu eşti caldă, tu şi briza ta,
Septembrie, tu vara mea senină,
Tu eşti proscrisă doar în lipsa mea!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea de-o vară

Zâmbeau cireşe coapte, de soare alintate,
Când chipul tău frumos văzut-am prima oară.
Ţi-am admirat făptura... până târziu în noapte
Şi până-n toamnă-ai fost iubirea mea de-o vară.

Se-ngălbenise câmpul... de aurul din grâu,
Gingaşii trandafiri 'şi-mbujorau bobocii,
Când ochii tăi mai limpezi ca apa unui râu
Vorbit-au mult mai tandru, cu mult deasupra vocii!

Nu am avut curaj, nu am putut să-ţi spun
Că te-am iubit în taină în toată vara asta!
În vise te-am avut... prin clăile de fân...
Se stinge însă vara şi toamna-i ca năpasta.

Cireşii îşi pierd frunza şi-i grâul treierat,
Nu ştiu de-oi mai putea măcar să te visez.
În toată vara asta mi-a fost mintea-n păcat,
Trăind apuse vremuri... de tânăr amorez.

Mai moare-un dor nespus născându-se o dramă
Şi peste-a noastră viaţă tristeţile pogoară.
Nu mai avem argint, ne-a mai rămas aramă,
Îţi spun ce nu ţi-am spus... că te-am iubit o vară.

poezie de Ion Apostu (26 august 2014)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsa şi gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din privelişti
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Muzica-ascultată-împreună n-a fost doar muzică,
Pâinea-împărţită cu tine a fost mai mult decât pâine;
Acum, că nu mai eşti, totul a devenit dezolant
Tot ce-a fost odinioară frumos a murit în mine.

Cândva mâinile tale-au atins această masă-, acest potir,
Te-am văzut ridicând acest pahar cu degetele tale mici.
Deşi-aceste lucruri nu-şi mai amintesc de tine, iubito,
Atingerea lor nu va dispărea, va rămâne pururi aici.

Pentru că tu, în sufletul meu, te-ai mişcat printre ele
Şi le-ai binecuvântat cu ochii şi cu mâinile, odată,
În inima mea îţi vor păstra vie-amintirea;
Ele te-au cunoscut cum erai, frumoasă şi-înţeleaptă.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o clipă veşnică

Am povestit lângă tine când îţi era frig
Am venit în braţele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a şoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubeşte încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puţin ne opreşte din zbor,
Precum marea îşi ascultă valul
Viaţa revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineaţa să-ţi fie luminată,
Cum eu te-am strâns în braţe
Şi îţi va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulţumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veşnică şi am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreţia sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineţilor tale a mai crescut o floare, sărutul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vara din tine (Poeziei)

În vara din tine
e-atâta lumină,
aud glas de îngeri
zburând peste tină.

În vara din tine-s
petale de floare,
celest curcubeu
armonii de culoare.

În vara din tine
e-atâta grea rugă,
păcatele-s fum
pregătite să fugă.

În vara din tine
e-atâta durere,
senin de privire
şi cerul ce geme.

În vara din tine
e-atâta credinţă,
un vers de lumină
e întreaga-ţi fiinţă!

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie. Pe scu(r)t

Nici nu mai ştiu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară şi-i mai rece ciorba şi parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi şi nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuşi, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru şi de vinul roz,
Începe-o şcoală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, niţel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Şi uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi muşca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munţi, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi şi nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăşi toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin faţa mea
Şi gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puţine, doar eu m-alint, nimic înţelegând.

poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu braţele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului
când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheaţă
de la fereastra
iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
şi
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...

poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost nu se mai poate...

mi-e dor de tine draga mea,
mi-e dor de-a noastră tinereţe,
de focul care ne ardea,
de tot ce azi nu ne mai este

e totul vis şi nu mai ştiu,
de-a fost vreodată a mea poveste,
la ceasul ăsta de târziu,
îmi deapăn totul şi nu-mi tace,

mă doare trupul de-amintiri,
mă dor săruturile tale,
le simt şi-acuma fir cu fir,
pe iarba bătrâneţii goale

mi-e dor de tine draga mea
şi-acum adorm în gând cu tine,
e mult de-atunci şi aş mai vrea,
să-ntoarcem timpul care vine

dar ştiu că totu-i fără rost,
căci timpul ăla e departe,
e mult de-atunci şi-aşa socot,
ce-a fost atunci nu se mai poate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poate nu ai să crezi
dar astăzi,
valurile îmi arătau cum trece august
în septembrie
şi doar cochiliile melcilor
care ţin captiv timpul
ştiu rostul înserărilor din noi,
eu, doar un eu, ţintuită în albastru
am simţit pentru o clipă
cum stau lipită de trupul tău,
sau poate a fost doar vântul
sau doar un ecou
sau poate septembrie....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respingere

Motto:

Celui ce-a fost... este, şi va fi...
Raţiunea şi vocea inimii...
Celui ce-mi este jumătate,
Completându-mă întru tot şi toate...

De câte ori tu m-ai respins pe mine,
De-atâtea ori, am învăţat să mă iubesc!
Îţi mulţumesc că am trăit prin tine...
M-am regăsit şi nu mai rătăcesc.

De câte ori eu te-am chemat spre mine,
De-atâtea ori tu te-ai îndepărtat...
Lăsându-mă în urmă, în suspine...
Şi ridicând ziduri care m-au marcat.

De câte ori, eu te-am împins să mergi,
În profunzimea inimii tale reci...
Întotdeauna vrut-ai altceva s-alegi,
N-ai vrut să rişti... ai preferat să pleci!

Şi nimeni nu te-a simţit ca mine!...
Şi nimeni n-a putut atât iubi...
Un om, ce a produs ruine,
Dintr-o dragoste ce ar fi putut fi...

Acum, la ceas târziu de noapte,
Mă-ntreb ce-a fost în mintea ta...
Cum de-ai respins o dragoste aşa aparte?!
Cum poţi nega ceva ce exista...?!

Şi multe întrebări mă tot intrigă...
N-ai fost onest, deschis nici sincer, sau corect!
Mintea se opune, dar inima strigă!...
Când ştiu şi simt că ar fi fost perfect!

Nicicând târziu nu este să repari!
Mai bine, mai târziu... decât negare!
Şi tot ce trebuie, este să apari...
Să mă iubeşti... şi să-mi aduci o floare...!

Te voi ierta şi te voi iubi...
Aşa cum nimeni nu te completează...!
Vom trăi clipa verbului A FI...
Şi vei descoperi ce mult contează!...

Lucruri bune vin cu piedici şi furtună!
Intensitatea e acolo şi o simţi!...
Trăim o dragoste atipică, nebună,
Vino să iubeşti şi să m-alinţi!

Şi încă te aştept privind la stele...
Şi mă întreb, cât oare mai rezişti?...
Este păcat să nu răspunzi iubirii mele,
Regret va fi, de nu vrei să rişti!

Fii demn, puternic şi ascultă!
De vocea inimii pe care ţi-o respingi...
Dă voie destinului să curgă,
Finalul este scris ca să învingi!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!