Vara din suflet
E vară-n suflet, dar e toamnă-n inimi
Cu lacrimi calde plouă din cerul de bazalt
La colțuri de sprâncene stufoase, stare speranțe
Și piere strălucirea din ochii tăi de jad
Furtuni neiertătoare ți-au alungat credința
Și steaua vieții apune în fiecare zi
Neștearsă amintirea-i și veșnicia, credința
Cât încă ai putea de-a crede și-a iubi.
Cât umbre încă șterse revin în amintiri
Și te ridici din valuri spre-a te-nălța la cer
Tu și-o întreagă lume sunteți eternitatea
Mister și echilibru, vis, viață, giuvaier.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.