Goana

Alergăm în viaţă după iluzii...
Stare de fapt.
Ceasornicul bate-n perete,
Secundele ard.
Văpaia lor creşte spre cer,
Pleoapa pământului se închide
Cu cenuşa regretelor.
Secrete aride
Înmuguresc ca nişte negi la marginea zării,
E timpul genunchiul să-ţi pleci,
Penitent al sudorii...
Te vei regăsi în statistici murdare
De cenuşă şi mucegai,
Rug de chemare spre Rai.
Pleacă-ţi genunchiul şi intră în valul
Ce curge-n clepsidră,
Nu te împotrivi curentului!
Oricum va veni timpul
Să te confrunţi cu oceanul.
Crezi că lacrima ta îl va putea învinge vreodată?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă la Iisus

O să trăim prin Tine-o-ntreagă lume,
Dar, Doamne, astăzi, nu, nu ne-aştepta!
Ne zbatem iar cu sufletu-n genune...
Iartă-ne Doamne, să putem zbura!

Să pot să îngenunchi, mă iartă, Doamne!
Genunchiul meu e-o piatră de hotar
Ce sub povara crucii, oh, cât doare!
Lumina vieţii ne-o adu în dar!

Mi-e lacrima ocean de suferinţă...
Şi cum pot plânge malul unei pleoape?!
la Tine plec genunchiul în căinţă,
Căci vreau să fiu de Tine mai aproape.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veşnica chemare
Spre mâine, spre sfârşit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător şi asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-acelaşi drum, de generaţii, timpul,
De-acelaşi ţel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naştem, graba ne cuprinde
Şi alergăm... Când drumul s-o sfârşi,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veşnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoşează?!
Ne-apropiem cu jale şi cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am fi?!

Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-şi caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima şi tristeţea,
Neliniştea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Şi timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Vezi ceasornicul cum bate?! Parcă nu se mai opreşte...
Călător şi zi şi noapte, cu secunde se hrăneşte,
Şerpuieste prin clepsidră, căutându-şi matca-n care
Într-o zi să poposească, obosit de-atâta jale.

Simţi sub paşii tăi ispita străduielnică să treacă -
Un fior, mireasmă dulce, lină, curgătoare apă...
N-ai habar că timpul trece, nins la tâmple mergi spre mâine
Fulger risipit în zare, trudind doar pentru o pâine.

Sfidător ne bate ceasul către trecerea finală...
Metamorfozaţi în sine, cei din noi grăbesc să moară.
Se ascund în întuneric, în a sufletului matcă
Şi împovăraţi de jale, îşi propun de-acum să tacă.

Numai clopotul vorbeşte, numai lacrima străină
Vine să-ţi mai ude gândul strâns manunchi la rădăcină.
Doar o cruce de povară scrijelit, purta-va încă
Taina unei vieţi pierdute în prăpastia adâncă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi va veni...

Şi va veni şi ziua-aceea-n care
Vom fi aflat că viaţa-i de vânzare,
Că timpul existenţa corodează...
Zadarnic omul, ani la rând visează!

Şi vor veni cândva, în ani târzii
Şi toamne cu poeme cenuşii,
Albume, amintiri, lacrimi, tăcere...
Trişti, pustiiţi, lipsiţi de mângâiere,

Vom aştepta cu suflet de părinte,
Un prunc, cu vorbe bune să ne-alinte,
Dar sufletul ni-i gol atunci şi plouă
O toamnă poate, poate încă două...

Clepsidra toarce timpul... Ca un clopot
Se-aud în noi secundele. De ce,
Copii, uitaţi de cei ce v-au dat viaţă
Şi-i părăsiţi aşa de repede?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă şă vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă să vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu flori de măr

A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple şi alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.

Nu ştiu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenuşă,
Mai am puterea să înmuguresc.

Şi uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăşi sufletul se umple...
Şi-mi amintesc că am murit demult...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Eu sunt clepsidra în care creşte timpul,
sunt culoarea care îmbracă văzduhul
şi sunt pleoapa care apasă
în ochiul vremii lacrima.
Cine mă trimite în necunoscut,
cine mă încâlceşte, ghem, în sinapsele clipei?
Cine mă împinge
să provoc timpul să răspundă,
să aibă îndoieli, temeri şi dorinţe(*),
să greşească şi să repare,
să se reverse din clepsidră răzleţ(*)?...

___________________________
(*)să măsoare marginile necunoscutului

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul timpului în clipe

Trag timpul înapoi dintre perdele...
Am apucat de lanţul unui ceas
Şi clipa se transformă în tăcere
În ochiul gol de timpul meu, rămas.

M-am rătăcit în lumea din clepsidră
Căci timpul îmi era căzut pe jos...
Eram o amintire în firidă,
Dar ca un vis, măicuţă, m-am întors.

Şi am sorbit din timpuri minutarul,
Cum pleoapa-şi soarbe lacrima cu zaţ
Şi-am înţeles ce iute trece anul
Cât noi sorbim din timpuri cu nesaţ.

Timpul şi-a dus povara printre umbre,
Purtând o cruce fără de-nţeles.
Pe noi, rugina vieţii ne va duce,
Un vis, pe-un ultim drum în contrasens.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vâjâia ca o morişcă de vânt, se deşira ca o mătasă albastră, dar eu treceam peste el şi prin el pentru a învinge. Timpul meu, cel adunat cu prisosinţă în trupul meu va întări şi sufletul în această ambuscadă periculoasă a trecerii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Se prăbuşesc secundele în noi
Şi timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viaţa!
O simţim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Şi nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieţii şi-a morţii.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mişcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină - filă cu filă

în simplitatea cuvântului trăieşte gândul
dincolo de pretutindeni
dincoace de aproapele unei pene fragile
se naşte un poem în netăcerea tăcerii
verde – lumină

în privirea serii degetele mângâie noaptea
şi-ntr-o splendidă atingere soseşte dimineaţa
o chemare dinspre mâine
viaţa nu are termen de comparaţie
verde – lumină

trăim timpul
îngenunchem la marginea nopţii să-i dăruim seara
îi simţim mâna cu inelul albastru spre tăcere
fructul iubirii are un sens
verde – lumină

surâde aşteptarea
curge-n cascadă valul vieţii
îşi cheamă perechea în ziua sortită
se aude ecoul în surdină
verde – lumină

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă oceanică

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de jar – un vulcan,
Spre soare se-nalţă şi ard
Vlăstari din copacul-amnar.
În valul de timp sugrumat
Dorm peşti de rubin şi smarald
Şi timpul în noi s-a-ngropat...
Oceanu-i pădure de brad.

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de valuri de vis,
La glezna-ţi arzândă eu cad
Şi plajă să-ţi fiu m-am decis.
Ţi-aduc coliere de stânci,
Cu alge eu trupu-ţi măsor,
Ne-ascundem în cute adânci,
Ne strângem în braţe de dor.

Şi părul de jar – un vulcan,
În zări, răvăşit curcubeu,
Sub ploi de mesteacăn te am
Aceeaşi dorinţă mereu.
Furtună ţi-e trupul căzut,
Ocean ţi-este trupul... şi vis...
O lume de dor te-ai vândut,
O poartă spre cer te-ai deschis.

Spre soare se-nalţă şi ard
Răniţi pescăruşi de tăceri...
Se-nalţă spre cer şi recad
Suave apusuri de seri.
Doar vântul cu glas dantelat
Te-atinge, briză dulceagă.
Eu vreau să te iau de bărbat
Căci îţi sunt atâta de dragă.

Vlăstari din copacul-amnar,
Clepsidră de treceri târzii,
O arcă spre marele far,
Lumină din zorii de zi.
Altar de spirale la mal,
Din alge-mpletit şi din scoici,
Eu far peste timpuri te am,
Surâsul eternelor doici.

În valul de timp sugrumat
Te am fracţiune de ceas,
De tine, ereu ascultam...
O şoaptă de-atunci am rămas.
Sălbatic sărut ne-a unit,
În zboruri convexe ne-am frânt.
Cu tine, mereu fericiţi,
Vom fii şi aici, pe pământ.

Dorm peşti de rubin şi smarald
Pe alb aşternut de mătasă
Şi-n suflete focuri mai ard...
Lumini ne întoarcem acasă.
Oh, câţi mateloţi s-au pierdut,
Etern dăruindu-ţi iubire.
Tu, mare de foc, nu i-ai vrut.
Mă chemi şi mă vrei doar pe mine.

Şi timpul în noi s-a-ngropat,
De-acu marea e sângerie,
O lume de vis te-a furat
Şi marea-i de tine pustie.
Un clopot îmi bate în gând,
Mi-e inima clopot de vis,
Eu încă mai sunt pe pământ
Etern, pescăruşul ucis.

Oceanu-i pădure de brad
Şi brazii de-odată cu el
Se pierd în apusuri şi ard,
Lumină şi focuri pe cer.
Mi-e trupul devreme ciuntit,
Mi-e timpul apus şi concav...
Oceanul de jad?! L-am iubit
Mi-e gândul de dânsul bolnav.

Oceanu-i pădure de brad
Şi timpul în noi s-a-ngropat,
Dorm peşti de rubin şi smarald,
În valul de timp sugrumat.
Vlăstari din copacul-amnar
Spre soare se-nalţă şi ard
Şi părul de jad – un vulcan,
Sirenă cu sânii de jad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Şi-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalţ furtună şi socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic şi nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei şi... deodată
Apus, tăcere şi neant,
Ploi de tristeţi, dureri şi sloată...
Viaţa alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor şi păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Şi universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Şi timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieţi de stele,
Toreador sub roşu voal,
Preţioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viaţa e soarele de vară
Şi zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un şerpuielnic drum de vis,
Credinţă şi amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viaţa-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E şi iubire şi calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înţelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori să fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputinţa...
Prin moarte toţi vom spune "da",
Căci n-a putut să afle ştiinţa
Ce alte vieţi vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viaţa nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine şi apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înţelegem că se moare.
Un şerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieţi de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei şi... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viaţa-i o clepsidră spartă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gongul din perete

Gongul din perete a desenat
Cu o limba de foc
Satanicul numar – 666.
Se trâmbiţa întoarcerea acasă,
Ţipete se auzeau din fereastră...
Fântânile s-au întors la ceasul dintâi
Şi lumina la întuneric.
Au sângerat pământurile cu apusuri de răsărit.
Morţii ne-au urat bun-venit...
Au curs lacrimi de foc,
Iar atomii trupului nostru încins
Au fuzionat cu lacrimile noastre în vis.
Calea de acces către cer devenise mister.
Noi am redevenit celulă,
Căutând prin cenuşa osemintelor
Strămoşilor noştri
Uşa dinspre apus
Prin care, precoce, ne-am strecurat
Spre plus infinit.
Un vis - timpul nu se opreşte,
Nu se-ntoarce,
Pentru el nu există minus infinit.
Şi nici pentru noi!
Doar moartea semnează
Ritualul schimbului de vieţi.
Plutire de umbre
Şi paşii înceţi,
Iertare şi sute de vieţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

şi chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puţin
într-o lume neştiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peşteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde să cearnă poveşti
după poveşti
la nesfârşire
ca într-o mie şi una de vieţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea

Aş putea să scriu poeme,
Cu buzele pe gâtul tău,
Şi pe trupul care geme,
Aş fi veşnicul ecou.

Aş putea să-ţi dărui norii,
Chiar şi luna de pe cer,
Parfumul gingaş al florii,
Ce o port eu la rever.

Aş putea să fiu... lumina
Şi poetic să te-ncânt,
Luând asupra-mi toată vina,
Cu genunchiul în pământ.

Aş putea să fiu... Paris
Tu să fi Elena mea...
Şi atunci îţi spun precis,
Troia sigur n-ar cădea.

Aş pieri pe baricadă
Şi cu pieptul spre duşman,
A aheilor armadă...
Aş distruge-o într-un an.

Dacă ai pieri din mine,
Cu-n sărut te-aş învia,
Tu, iubire, ştii prea bine,
Viaţa ta... e viaţa mea.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (7 mai 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!