Străina

clădeam pe pământ, o ultimă lume
mai frângeam în palmă clipa efemeră
în pădurea de spini, se scuturau trandafiri
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
târziu, glas stins se scurgea printre maluri de timp
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng în ţară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un cer, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în faţa porţii
mai cădeau şi stele
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă seară, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

clădeam pe pământ, o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii
mai frângeam în palmă clipa efemeră
se scuturau trandafirii în pădurea de spini
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un înger, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în poartă
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă noapte, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

se scuturau trandafirii în pădurea de spini
clădeam pe pământ o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii rătăciţi pe drum
mai frângeam în palmă clipa efemeră
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de fraţi între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
bătea vântul iară, ningea într-o doară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul şi câinii lătrau
rătăcit în ger, căutam un înger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul final
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
răstignit în poartă, aşteptam scrisoarea
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară

cântă o vioară pe ţărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aştept în neştire un gând pe pământ
e frig afară şi ninge
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng
cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
e frig iar în mine şi ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe colţuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picură pe rană fulgii rămaşi
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în ţara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubeşte la fel
foc este în mine şi în timpul prezent

eu nu ştiu azi ce ştiu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauţi femeie prin vreascuri globale
mă cerţi, mă alungi şi mă ierţi

pe urmă e ceaţă
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit

ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceaţă şi plouă
pe treptele lumii şi plâng

apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut şi confuz
era frig în tine, în noi

se întuneca iarăşi în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai ştiam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, ştiam că n-ai să vii

ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeţii sufletului, o fată

clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
şi dacă vii, eu cine sunt în nopţi pustii

te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur

şi totuşi ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu

pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal

se scurge un timp, mai trece un veac
paşii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
şi sărutul a rămas

mă înţepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând

clipa asta se învârte
se întinde şi cuprinde
trupul, gândul şi femeia
ce mă aşteaptă în prag, de drag

nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste paşii scurşi în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară pe ţărm

mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine

cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
aştept în neştire un semn pe pământ
e frig afară şi ninge în mine
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng

e frig iar în mine
şi ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme

mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor

uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe un colţ de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt

se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer

e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri

mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picurând pe rană fulgii rămaşi

muream în ţara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine

este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând

afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

pe masă rătăcea o pană
a unui om ce s-a crezut odată zeu
eu adunam absenţa gândurilor toate
de pe aici, prin altă parte
îngândurat priveam pe geam
cu aparenţa gândului rămas
căutam un sens
rătăcit între ploaie şi vânt
uneori ajungeam la tine
între chemări şi rătăciri
în poartă a rămas privirea
se întuneca prin geam afară
nu ţi-aş fi scris nicioadată femeie
priveam cum se scurgeai tăcută
absenţa mea, o clipă mută
greşisem timpul, verbul rătăcea pe o coală goală
aici şi gândurile pier
tu n'ai plecat şi nici nu ai venit
ploua şi era iarnă în toate, în cetate
se scuturau în glastră crinii
loviţi de lacrima luminii
îmbătrâneam firesc la porţile tăcerii
iar clipa bate-bate, nu mai tace
şi m-am oprit în noaptea aceea
te-ai desfăcut în noapte, printre şoapte
sub un sărut mereu neînceput
eu căutam mereu femeia
în noaptea ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii paşi
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas
ploua în tăcere, ploua peste noi

durerea oarbă plângea pe pereţi
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

sărutam femeia ca întâia oară
te scriam pe o coală rămasă prin casă
tu plecai într-un tragic roman
la final, pana se uscase pe masă

eu scriam la gândul rămas
pluteau între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele

ora se sfarmă pe trepte, iubirea doarme la uşă
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi

tu aşteptai ca să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător între stele
la sfârşit nu mai am întrebări

rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii paşi

seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas

ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

durerea se scurgea pe pereţi
căutam femeia în ultima rană

eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas

eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii

mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la uşă
tu aşteptai ca să plângi timpul rămas

rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârşit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

lumea dormea
aşteptam ca să plâng
pe ruguri de gând
cădeau stele în noapte
piereau cuvinte printre triste şoapte
se scurgeau întrebări păşind printre scări
scările durerii în lacrima tăcerii
băteam în uşile lumii, cădea un blestem
paşii obosiţi pe scânduri de lemn
gonit de idei, rătăceam într-un pat
dormeam între noi
adormeam între uşi fără chei
se izbea de geamuri
raza crudă de lună
ploua peste timp
căutam un timp, mă loveam în răstimp
şi în noaptea aceea
am venit acasă, călcând peste toţi
în poartă fluturi
se jucau în privire
în casă, un pat şi o masă
a rămas între noi
ţigara ardea pe o masă
şi în noaptea asta am înţeles
tu eşti femeia mea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

am tăcut între gânduri
căutând cine sunt
durerea arde în mine
eu gem în ultim cuvânt

adun stele în palme
căutam un sărut
răsari între clipe
în nopţi de delir

rătăceam şi priveam cum mă scurg
iarăşi şi iar prin timpurii globale
mi-era teamă şi ochii mă curg
te iubeam femeie, în ultimul burg

priveam lumina cum plânge
mă apropii de cer şi e sânge
e jale în lume
şi timpul a îngheţat între docme

se moare femeie
în altare de dor
dar ce este dorul
decât un tainic fior

se sfarmă statui de pe socluri
credinţa e furată
păşim singuri şi goi
jalnici eroi în noroi

ilogică viaţă în doi
timpul e scurt pentru noi
cădem printre şoapte uzate
destine uitate, ratate

te caut în noapte
în timpul ucis
dar ce mai e noaptea
decât un fals paradis

mă arde visarea
mi-e dor să te chem
dar ce e chemarea
decât un ultim blestem

ilogici şi goi
puri şi nebuni, mereu amândoi
în tragic decor ireal
plecăm către cer la final

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre fulgi de zăpadă

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur şi era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veşnic rătăcit pe drum
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate
azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarţa lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credinţa pură
azi ţipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi şi mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini şi cale
aici trăiesc cu morţii vii
şi drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esenţa vieţii
şi scriu la toţi cu lacrimile morţii
ei au fugit cu toţii, toţi netoţii
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieţii
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
şi am jucat la masa sorţii
destinul vieţii şi al morţii
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porţile cetăţii
să joc un joc nebun cu morţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig şi era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te aşteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe ţărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în braţe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinţi ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam şiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte şi o noapte în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

vara se scutura de anotimpuri
cădea şi toamna pe pământ
amurgul se topea în asfinţit
cădeau şi frunze sterpe pe alei
susurau pietre în cursul nefiresc al zărilor închise
clădeam tăceri şi se scurgeau clepsidre în noapte
spre roua florilor în zori
dansau în palma mea şi ape tumultoase
cântau tristeţi în asfinţit
le mângâiam cu razele din suflet
umil poet între poeţi
mă rătăceam în viscolul din suflet
eu căutam sub mâna Ta doar primăveri
să mă deschid spre-o nouă înfăţişare
să scriu pe ţărm cuvinte cu miros de trandafiri
apropie-Te, Doamne, Dă-mi lumina
cu un sărut pe fruntea lumii
eu am rămas să înfig doar rădăcini
în zorii noii primăveri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

ochii mei cădeau obosiţi
pe ciuturi de lem
eram ploaia ce spala gândul rămas
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
ajungea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în palmă
uşa iar închisă, nimeni în poartă
iar nu aveam chei
mă loveam de frunze
licărea un vis
rătăceam în lume
răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vise trecute
căutam o scară
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim gând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteaptă iar în pragul porţii
surâsul morţii pe buze curgea
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel plecat
mă dureau spinii din suflet şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul

era târziu şi era toamnă
norii strângeau anotimpuri dintre frunze uscate
treceau gânduri în goană
eu rătăceam prin colburi de tăcere
se rostogoleau lacrimi printre pietre
strângeam cuvinte în palmă în trista zi de toamnă
era noapte iar în cetate
aşteptam zorii pe ţărmuri estompate de mare
eram obosit, mă ardeau pleoapele de gânduri
mă întoarceam în somn lângă strămoşi
zăceam la umbra lunii
aşteptând să-mi crească aripi din raze smulse din soare
respiram printre aprige vânturi
fugar printre paşii de humă rămaşi
aşteptam să-mi crească rădăcini din noi începuturi
ostenit, mă aşezam la umbre de vis
adunând singurătăţi la ceas rămas
eram orbul ce căuta lumina pas cu pas
sub lacrima crudă a sorţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini

ochii mei cădeau obosiţi
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
uşa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înţepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteapta în prag
surâsul morţii pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture în noapte

ninge cu tăceri în mine
se scurg în zare zăpezile arzând
în aer curge iar cuvântul
nu, nu, e glasul meu ce vine din adânc
am aşteptat venirea
în pragul tragicelor poteci
cu paşii mă plimb alene printre ani
cioplind în curtea casei versuri
visam o altă lume, trăiam un vis în zbor
un fluture în noapte
să fiu de strajă zilei nesfârşite
în zorii noi, biruitori
foşnea pădurea în silabe mute
ard zările topite în palmă
mă îmbrăcam în noapte în cuvinte
ningea şi îmi era frig în era glaciară dintre noi
ziua răvăşeam pământul cu gândurile mute
căutam lumina norilor în vocea Ta
surâdea văzduhul în ceaţă
bătea un suflet între pleoape
zbătându-mă pe văi înnegurate
la marginea timpului
mi-am făcut cuib din rănile lumii
le-am aşezat pe lespezi de suflet
apa se scurgea pe trup fumegând
eu căutam murmurul ploii
zidind rădăcini în lutul planetar
să ating în zori necuprinsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

ce ştii tu femeie
astăzi plouă în lume
este toamnă în mine
noi am fost odată înveşmântaţi în sfinţi

noi înseamnă doi
nu vorbi, ascultă
valurile mării, vaietul durerii
glasul tău din noi

rătăciţi prin parc
ne plimbăm aiurea
mă strigai de mâine
frunza iar cădea

risipiţi în lume
pe cărări ce dor
cad frunze în lume
noi plângeam în doi

mai venea o ploaie
cad stele şiroaie
eu cântam balade
la fereastra ta

deschideam o clipă
cu trupul, cu gândul
aşteptam o toamnă, toamna nu venea
căutam femeia, regăseam o mare

te iubeam odată
pe covorul gol
dezbrăcam iubirea
risipind un foc

te deschizi în noapte
când vei fi a mea
tu erai iubita
eu eram un dor

mă vroiai de mire
eu, tragicul rapsod
erai existenţa
unui veac nărod

erai floarea mea
stea lucind în ea
mă înalţ la tine
a te săruta

mă întorc la tine
şi în astă noapte
te dezbraci de toate
a mă întreba

erai iar iubita
rătăcită-n braţe
şi-ai tăcut suavă
a ultim suspin

sărutam femeia
şi ploua mereu
te iubeam în noapte
printre valuri, şoapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!