O toamnă necesară înlăuntrul fiecăruia

Noi am rostit toate acele cuvinte; dar, pentru drumul
pe care vom apuca, cuvintele

nu pot forma un plan. Nu exista altă pregătire, fără de numai
harul divin. Greşelile mele

au stat ascunse. Cineva ar putea numi aşa ceva pregătire!
Am un strop minuscul

de cunoaştere în sufletul meu. Îl las să se dizolve în oceanul tău.
Sunt atât de multe primejdii în el.

Înlăuntrul fiecăruia din noi este o toamnă continuă. Frunzele noastre
cad şi sunt duse de vânt

peste ape. O cioară cu picioare negre croncăne
despre cele trecute. Apoi,

generozitatea ta revine: primăvară, aburi, inteligenţă,
parfum de zambile şi trandafiri,

şi de chiparoşi. Iosif s-a înapoiat! Iar dacă tu nu simţi în
tine prospeţimea lui

Iosif, atunci, fie a lui Iacob! Plângi şi apoi râzi. Nu pretinde că ştii
ceva, dacă nu ţi s-a întâmplat ţie.

Este cu necesitate ca oamenii să moară – atunci Isus respiră din nou.
Foarte puţine plante cresc pe pietre ascuţite.

Fii ţărână. Fii cenuşă, astfel ca florile de câmp să urce
acolo unde te afli. Ai fost

de piatră prea mulţi ani. Încearcă ceva diferit. Cedează.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

Felul în care zborul ar simţi o pasăre zburând
(Dacă ar putea simţi) este felul în care spaţiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaşte pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaştere.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Eu ştiu că un maestru, o fiinţă iluminată nu ar trebui să vrea nimic de la tine. A. M: Vezi tu, dragul meu, un Maestru de fapt va vrea Absolut Totul de la tine pentru a-ţi oferi doar Nimic, şi fireşte El nu va vrea Nimic oferindu-ţi Totul. Aş spune că felul în care curge comportamentul unei fiinţe complet realizate este la fel ca şi al lui Dumnezeu, căci în esenţă ei sunt una. Oare ştie cineva cu adevărat ce bucurie sau ce dramă îi va oferi astăzi Dumnezeu? Aşadar, un Guru este atât de paradoxal de imprevizibil pe cât este de clar şi previzibil, exact cum e exactitatea unui ceas. E foarte interesant că oamenii vin aici pentru a vorbi despre cum ar trebui să fie un maestru şi nu despre cum sunt ei şi mai ales Ce sunt ei, înţelegi? Oare cum ar fi dacă azi ai muri şi ai ajunge în faţa lui Dumnezeu, ce i-ai spune? Probabil mai întâi te-ai aşeza frumos picior peste picior, şi apoi ai spune ceva de genul: - Şi Acum să vorbim despre Tine Doamne, să vedem dacă corespunzi exigenţelor mele. Apoi vreau să ştiu dacă eşti demn de încrederea şi credinţa mea, pentru că atunci când muşchii ego-ului meu au vrut câte ceva tu te-ai cam fofilat, şi după aia, aşa vreo 3 secunde să povestim şi despre mine, dar repede, te rog, că mă grăbesc, că... am o mulţime de treabă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura este primul misionar al lui Dumnezeu. Acolo unde nu există o Biblie, sunt stelele strălucitoare. Acolo unde nu sunt predicatori există primăvară. Dacă cineva nu are nimic decât natura, atunci natura îi va fi suficientă pentru a-i dezvălui şi pentru a-i "vorbi" câte ceva despre măreţia lui Dumnezeu.

citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul vieţii tale ar fi normal să fie fericirea, nu suferinţa. Suferinţa îţi este dată doar ca să conştientizezi ceva, să înveţi o lecţie, să îţi dai seama că drumul pe care mergi nu este bun pentru tine. Bucuria şi fericirea sunt semnale care îţi arată unde te afli şi pe unde să o iei. Dacă suferi înseamnă că nu este ceva în regulă cu felul în care gândeşti sau trăieşti. Dacă simţi bucurie şi linişte interioară înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Eliberarea de suferinţă presupune conştientizare şi schimbare - acţiune. Suferinţa, ca stil de viata, nu este nici benefica şi nici nu trebuie acceptată pentru că ea duce la îmbolnăvire psihică şi fizică. Un om care a înţeles că suferinţa şi bucuria sunt doar indicatori şi călăuze în drumul vietţi, este un om înţelept. Caută să înţelegi mesajele pe care ţi le transmite suferinţa, conştientizează lecţiile ei şi fă schimbările necesare. Astfel dai la o parte obstacolele din calea fericirii tale. Meriţi să fii fericit şi să te bucuri de viaţă!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul vieţii tale ar fi normal să fie fericirea, nu suferinţa. Suferinţa îţi este dată doar ca să conştientizezi ceva, să înveţi o lecţie, să îţi dai seama că drumul pe care mergi nu este bun pentru tine. Bucuria şi fericirea sunt semnale care îţi arată unde te afli şi pe unde să o iei. Dacă suferi înseamnă că nu este ceva în regulă cu felul în care gândeşti sau trăieşti. Dacă simţi bucurie şi linişte interioară înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Eliberarea de suferinţă presupune conştientizare şi schimbare - acţiune. Suferinţa, ca stil de viaţă, nu este nici benefică şi nici nu trebuie acceptată pentru că ea duce la îmbolnăvire psihică şi fizică. Un om care a înţeles că suferinţa şi bucuria sunt doar indicatori şi călăuze în drumul vieţi, este un om înţelept. Caută să înţelegi mesajele pe care ţi le transmite suferinţa, conştientizează lecţiile ei şi fă schimbările necesare. Astfel dai la o parte obstacolele din calea fericirii tale. Meriţi să fii fericit şi să te bucuri de viaţă!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depinde numai de tine

Ştii tu cât de înalt este cerul deasupra ta?
Atât cât ţi-l imaginezi!
Ştii tu cât de puternică este dragostea?
Atât cât vrei să o simţi!
Ştii tu cât de aproape îţi este Dumnezeu?
Atât cât Îl laşi tu să-ţi fie.
Ştii tu că depinde numai de tine dacă înaintezi
sau dacă baţi pasul pe loc?
dacă realizezi ceva sau dacă viaţa trece
numai pe lâangă tine?
Dacă transformi mica lume ce te înconjoară
sau dacă rămâne totul neschimbat în jurul tău?
Toate acestea îţi stau în putere... Dacă vrei...
Dumnezeu este cu tine!
Ştiai aceasta?

poezie de Eva Goes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, din ceva foarte mic şi finit a rezultat ceva infinit, aşa cum pretinde teoria Big-Bang, atunci -să mă ierte Dumnezeu- oamenii de ştiinţă sunt datori cu o explicaţie...

Mihail Mataringa (4 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: De ceva timp tot încerc să scriu o astfel de scrisoare, una cum mi-ai spus că nu ai primit niciodată. Una pe care mă străduiesc să o scriu de o viaţă întreagă. Îmi aduc aminte că aveam 13 ani şi stăteam în camera mea, ascultând aceeaşi melodie la nesfârşit. Credeam că, dacă aş putea scrie ceva frumos, ceva din suflet, astfel aş putea să fac pe cineva să mă iubească. Am crezut că mi se cuvin multe lucruri. Niciodată nu m-am străduit prea tare, am fugit mereu de responsabilităţi. Am venit aici pentru că încercam să fug, pentru că vroiam să fiu singur. În schimb, te-am întâlnit pe tine, iar tu nu iei nimic de-a gata. Sper să ai parte de toate lucrurile pe care le meriţi. Sper că te vei întoarce la New York, la muzeul Metropolitan şi că te vei duce în sala unde e tabloul cu râul Hudson şi mai sper că o vei lua şi pe Lucy cu tine, sunt sigur că o să-i placă. Îmi pare rău că ţi-am complicat viaţa. Îmi pare rău pentru multe lucruri, dar cel mai mult regret că nu ţi-am putut spune că, indiferent ce se va întâmpla, îţi sunt recunoscător pentru momentele petrecute alături de tine. Şi chiar dacă mă tot chinui să găsesc cuvintele potrivite, tot ce vroiam să-ţi spun este, de fapt, mulţumesc.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că ştii atât de multe lucruri despre familia noastră dar oare nu te oboseşte atâta cunoaştere, nu simţi că te sufocă chiar acum această deşertăciune. Şi asta o spune tocmai nevoia ta de a vorbi despre ea? Este inevitabil, nu ai observat asta? Cu cât ai mai multă cunoaştere cu atât depresia care o tragi după tine este mai mare. Dacă am ştii cu adevărat ceva despre "familia noastră" care este de fapt întreaga lume am renunţa la deşertăciunea cunoaşterii şi ni l-am dori cu adevărat pe Dumnezeu. Oare cum de nu putem vedea că umbră şi vis este lumea aceasta? Doar dă-i lui Dumnezeu primul loc şi atunci întreaga deşertăciune va dispărea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda
De Iosif, floare între sfinnţi?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei
,, Fraţii" l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos.

Ei n-au înţeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis.

Providenţa l-a salvat
Şi pe aripi l-a purtat
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i

Să oprească un plan divin.
Lanţuri, umilinţă, chin
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
............
Plecând, supus, din cortul părintesc,
Pe câmpul plin de ierburi şi primejdii,
Ajuns apoi la groapa de gunoi,
Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.

Apoi, cu nepăsaare aruncat
În groapa mai adâncă a sclaviei,
De-acolo şi mai jos a fost împins,
În ghierlă, şi mânjit de calomnie.

Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,
Căci toate au fost doar trepte către tron.
Cu darul său de prinţ şi de profet,
Ajunse Iosif domn, ca Faraon.

După mulţi ani de griji şi de uitări,
Mânaţi de lipsă mare şi de foame,
Cei zece fraţi pornesc către Egipt
S-aducă pâine la copii şi mame.

Ajunşi la domnitor i se închină
Ca stelele din visul dus cu anii,
Iar el cu gânduri bune îi încearcă
Le dă merinde dar le dă şi banii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai enigmatic scriitor din toate vremurile a fost, desigur, Isus. Evanghelia ni-l arată o singură dată scriind ceva, şi atunci nu pe hârtie, ci, cu un beţişor, în ţărână, în cursul uimitoarei scene a femeii prinse în adulter. Nu vom şti niciodată ce a scris el acolo, sau dacă măcar scria ceva ori doar desena. Trebuie să fi fost însă un lucru important, căci Isus era atât de absorbit, aplecat asupra acelor pieritoare semne, încât iudeii au trebuit să-l întrebe de mai multe ori ce trebuie făcut cu femeia înainte ca el să le dea acel răspuns de neuitat: "Cine dintre voi e fără păcat să arunce primul cu piatra."

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd oameni revoltaţi că roboţii înlocuiesc multe job-uri pe care le au acum oamenii. "Vaaai, ajungem să trăim între roboţi!" Noi trăim deja într-o lume în care oamenii sunt roboţi. Mă întreb cum de nu se revoltă aceşti oameni atunci când un om merge 12 ani la şcoală, apoi mai câţiva la facultate şi apoi îşi petrece 10-12 ore pe zi vânzând la Kaufland, sau făcând munci care îi irosesc, unii poate pentru tot restul vieţii. Da, milioane de job-uri vor dispărea peste noapte şi vor fi înlocuite de tehnologie, inteligenţa artificială şi roboţi. Multe din job-urile pentru care facultăţile îi "pregătesc" azi pe tineri nu vor mai exista în 5-10 ani. Asta lasă loc job-urilor şi ocupaţiilor care necesită ceva ce Ai-ul, tehnologia şi roboţii nu vor avea prea curând: suflet. Şi dacă psihologia este la origini ştiinţa despre suflet, pregăteşte-te pentru o lume în care psihologia şi vocaţia sunt noua religie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădere

Smulge-un fir de iarbă, mestecă-l în dinţi şi vei înţelege,
Vei înţelege complet ceea ce exprim eu acum incomplet.
Tânjesc să fiu o rădăcină,
Urmând, ca o sevă, doar propriile mele senzaţii....
Mi-ar plăcea să am toate simţurile – inclusiv
Intelectul, imaginaţia şi inhibiţia –
Pe pielea mea, astfel încât să mă pot rostogoli pe solul zgrunţuros
Şi să-i simt mai acut asprimea şi denivelările.

Aş fi nespus de mulţumit dacă trupul ar fi sufletul meu,
Pentru că numai atunci aş simţi cu adevărat
Toate adierele de vânt, toţi sorii şi toate ploile.
Aşa ceva este însă imposibil, iar eu sunt disperat, furios,
Îmi vine să-mi rup hainele cu dinţii
Şi cu gheare-ascuţite de leu să-mi sfâşii carnea
Până când va curge sânge, curge, curge...

Sufăr pentru că toate acestea sunt absurde,
Ca şi cum eu aş putea speria pe cineva
Cu sentimentele mele de ostilitate către destin, către Dumnezeu,
Sentimente care apar atunci când noi ne confruntăm cu Inefabilul
Şi brusc realizăm cât suntem de mărunţi şi de vulnerabili.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când faci ceva pornit din sufletul tău

Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simţi ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.

Când fapta porneşte din alta parte,
sentimentul dispare.

Nu lăsa pe alţii să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agaţă-te de frânghia
Domnului. Şi ce înseamnă asta?

Să nu mai fii încăpăţânat.

Pentru că din cauza inflexibilităţii stau oamenii în puşcării.
Din pricina inflexibilităţii păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilităţii peştii sunt prăjiţi în tigaie.
Nervozitatea poliţiei vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum priveşte invizibilul.

Dacă vei fi capabil să părăseşti egoismul, vei vedea
cum este îţi este schingiuit sufletul.

Suntem născuţi şi trăim într-o fântână cu apa neagră.
Cum ne-am putea imagina un câmp deschis sub soare?

Nu insista în a merge unde crezi tu că doreşti să mergi.
Întreabă Primăvara care e calea.

Părţile tale cu adevărat vii vor construi o armonie.

Există un palat călător care pluteşte prin aer,
cu balcoane şi cu apă limpede curgând peste tot;
nemărginire din jur împrejur – şi totuşi cuprinsă într-un singur cort

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englezul, confruntat cu ceva anormal, va pretinde întotdeauna că aşa ceva nu există. Dacă nu poate pretinde asta, se va uita prin acel obiect sau împrejurul lui, ori deasupra sau dedesubtul lui sau în oricare altă direcţie decât cea către el. Dacă, cu toate astea, îl forţezi să privească înspre el, va pretinde deodată că vede acel obiect nu ca ceea ce este, ci ca ceva ce i-ar place să fie.

citat din James Agate
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cele mai multe ori, atunci, când oamenii spun ceva despre tine, se caracterizează de fapt pe ei înşişi. Şi asta pentru că ei nu văd în tine decât acele aspecte cu care rezonează şi îi caracterizează.

aforism de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!